Asociaţie din Rusia, despre referendumul lui Putin: rezultatele au fost falsificate. UE cere o anchetă. Singura regiune care s-a împotrivit modificării Constituţiei

Asociaţie din Rusia, despre referendumul lui Putin: rezultatele au fost falsificate. UE cere o anchetă. Singura regiune care s-a împotrivit modificării Constituţiei

Vladimir Putin votând pentru modificarea Constituţiei Rusiei FOTO EPA-EFE

Referendumul constituţional din Rusia, care îi permite lui Vladimir Putin să-şi prelungească şederea la Kremlin până în 2036, a fost fraudat, acuză asociaţia independentă pentru apărarea drepturilor alegătorilor „Golos”. Uniunea Europeană cere o anchetă în cazul acestei aceuzaţii, în timp ce Kremlinul se felicită pentru o victorie „triumfală”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În susţinerea acuzaţiilor sale, „Golos” a enumerat, într-un raport de evaluare, votul multiplu, umplerea urnelor şi încălcarea confidenţialităţii, transmite agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronică.

Zeci de milioane de alegători nu şi-au putut exprima votul pe teren neutru, subliniază „Golos”. Un număr semnificativ de voturi au fost adunate prin votări organizate direct la întreprinderi şi instituţii, de fapt sub controlul conducerii lor, precizează asociaţia.

Rezultatele înseşi au fost falsificate, în timp ce votul nu a avut loc sub monitorizarea unor observatori internaţionali independenţi, denunţă „Golos”.

Uniunea Europeană cere o anchetă

UE a îndemnat joi Rusia să ancheteze asupra neregulilor denunţate, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Avem cunoştinţă de acuzaţii privind nereguli. Ne aşteptăm, prin urmare, ca aceste raporturi să facă obiectul unei anchete corespunzătoare, pentru că este vorba de acuzaţii grave”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

UE a deplâns totodată lipsa unei campanii, „ceea ce i-a privat pe alegători de acces la o informaţie echilibrată şi la o dezbatere corespunzătoare pentru aducerea unor modificări atât de importante”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

El a condamnat de asemenea organizarea plebiscitului pe teritoriul ucrainean, mai exact în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în martie 2014. „Nu recunoaştem votul în aceste teritorii”, a avertizat Stano.

Nu în ultimul rând, UE a îndemnat Rusia să-şi respecte obligaţiile internaţionale, inclusiv cele privind punerea în aplicare a deciziilor Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Prin urmare, Moscova este îndemnată să modifice amendamentul ce prevede întâietatea Constituţiei ruse asupra tratatelor internaţionale.

UE nu a comentat punctul referitor la menţinerea lui Putin la putere până în 2036, dar s-a pronunţat pentru existenţa unor „frâne şi contraponderi în sistem”.Alegerile trebuie să fie libere, corecte şi democratice, fără nicio restricţie pentru opoziţie, pentru a permite o competiţie politică loială”, a insistat Peter Stano.

Unul dintre cele mai controversate amendamente ale Constituţiei Rusiei este cel care îi acordă lui Vladimir Putin opţiunea a încă două mandatede şase ani, după terminarea celui actual, în 2024. Clasa politică nu trebuie să piardă timp căutând „potenţiali succesori”, s-a justificat liderul de la Kremlin în faţa criticilor. El are astfel posibilitatea să rămână preşedinte până în 2036, când ar urma să împlinească 84 de ani.

Revizuirea introduce în Constituţie principii conservatoare, precum credinţa în Dumnezeu, căsătoria rezervată heterosexualilor, învăţământul patriotic şi granţii sociale, precum indexarea pensiilor, care nu au necesitat neapărat înscrierea în Legea fundamentală pentru a fi adoptate.

Kremlinul consideră că a triumfat

În acelaşi timp, Kremlinul este surd la critici şi se felicită de zor pentru victorie. A avut loc un referendum triumfal de încredere în preşedintele Putin”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.

Conform rezultatelor finale, referendumul a fost adoptat cu 77,92% la o rată a participării de 65%.

Peskov a salutat un „nivel de participare şi de susţinere extrem de ridicat” şi susţine că schimbările constituţionale vor fi „baza unui viitor mai bun” al Rusiei.

Prevăzut iniţial la 22 aprilie, votul a fost amânat din cauza pandemiei de covid-19. Referendumul a durat neobişnuit de mult, timp de o săptămână, şi a avut loc în cele mai nefireşti locuri posibile: pe buturugi, la locurile de joacă pentru copii, în faţa imobilelor de locuit, în pădure, în portbagaje, chiar şi în autobuze.

Kremlinul explică durata şi locurile desfăşurării prin necesitatea evitării aglomerării din cauza pandemiei. Opoziţia denunţă însă un furt masiv şi un scrutin „mincinos”.

De fapt, nici nu au existat niciodată îndoieli în privinţa rezultatului, noul text al Constituţiei fiind deja pus în vânzare în librării.

Districtul autonom Neneţia, în Arctica, este singura regiune din Rusia care s-a împotrivit Constituţiei lui Putin cu 55,25% din voturi.

Acest teritoriu izolat şi puţin locuit, cunoscut pentru crescătorii săi de reni, urmează să fie alipit în curând regiunii Arhanghelsk, în pofida opoziţiei localnicilor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: