Anunţuri în spiritul Războiului Rece. Rusia vrea să înregistreze un al doilea vaccin anti-COVID-19, deşi testele au trecut abia de faza incipientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Moscova intenţionează să înregistreze un al doilea vaccin anti-COVID-19, anunţă agenţia de presă TASS, care citează un comunicat al Rospotrebnadzor, instituţia responsabilă de sănătatea ruşilor.

Rusia urmează să înregistreze un nou vaccin anti-COVID-19. Este vorba de un vaccin dezvoltat de Institutul Vector din Siberia, ai cărui specialişti au finalizat săptămâna trecută testele în fază incipientă pe pacienţi umani. Vaccinul ar putea fi omologat până la 15 octombrie.

Rusia a anunţat deja un vaccin anti-COVID-19. Numit Sputnik V, o aluzie la confruntările din perioada Războiului Rece, vaccinul a fost declarat valid cu toate că nu a trecut toate testele clinice.

În aceste condiţii, experţii internaţionali s-au arătat sceptici în legătură cu siguranţa vaccinului, denunţând punerea în pericol a sănătăţii populaţiei de dragul întâietăţii şi propagandei.

De altfel, testele finale pentru Sputnik V sunt abia acum în desfăşurare, fiind lansate la 10 august, după înregistrarea vaccinului. Într-un articol publicat recent în The Lancet, Institutul Gamaleia susţine că Sputnik V declanşează un răspuns imunitar şi nu antrenează efecte nedorite grave. Însă 15 medici din cinci ţări contestă aceste date, afirmând că nu sunt de încredere. Într-o scrisoare deschisă, ei anunţă că au descoperit în datele din fazele 1-2 tendinţe care par „extrem de improbabile”, în contextul în care s-au raportat, la diverşi pacienţi, niveluri identice de anticorpi. Institutul Gamaleia nu a dorit să comenteze această informaţie. Acum Moscova susţine că doar unul din şapte voluntari vaccinaţi cu Sputnik V prezintă efecte secundare, cum ar fi stări de slăbiciune şi dureri musculare. Totuşi, ruşii nu se înghesuie absolut deloc să facă parte din experimentul actualei puteri din Rusia. Doar 300 din cei 40.000 de voluntari anunţaţi participă la studiile din faza 3. Cu toate acestea, statul rus intenţionează să înceapă vaccinarea în masă în noiembrie sau decembrie.

Rusia a înregistrat marţi 6.215 de noi cazuri de COVID-19, un nou vârf pentru 24 de ore, de la cel din 18 iulie, iar bilanţul total al contaminărilor a crescut la 1.115.810. A patra cea mai afectată ţară de pandemia de COVID-19 ca număr de contaminări a anunţat de asemenea 160 de morţi din cauza bolii în ultimele 24 de ore. Bilanţul total al morţilor din cauza COVID-19 a crescut la 19.649 în Rusia, o ţară cu o populaţie de aproximativ 144 de milioane de locuitori.

Spre deosebire de Rusia, celelalte ţări aflate în cursa contracronometru pentru obţinerea unui vaccin sunt mai prudente cu anunţurile. Opt vaccinuri se află acum în faza a treia a studiilor clinice. Reproşându-i-se faptul că a omologat un produs care nu a trecut toate etapele necesare de testare, Moscova a răspuns că normele sale de înregistrare sunt diferite de cele internaţionale.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite