Istoricul Anne Applebaum, despre condiţiile unei păci durabile în Ucraina şi în Europa: Singura soluţie este înfrângerea lui Putin

Vladimir Putin la masa lungă de la Kremlin FOTO EPA-EFE

Unii cred că o rampă de ieşire ar putea fi făcută cu uşurinţă în cazul lui Putin dacă diplomaţii ar fi dispuşi la un astfel de efort sau dacă nu ar fi „atât de belicoasă” Casa Albă.

Este o idee bună, dar, din păcate, ipotezele care stau la baza convingerilor celor care propun o cale de ieşire pentru liderul de la Kremlin sunt greşite. Orice compromis pentru salvarea lui Putin în prezent va permite o nouă agresiune militară în viitor, comentează istoricul Anne Applebaum pentru revista „The Atlantic”.

Anne Applebaum demontează ipotezele celor care cred că pacea este posibilă în Ucraina în cazul în care i se permite o cale de ieşire lui Putin. În opinia ei, toate aceste ipoteze pleacă de la interpretări greşite asupra naturii regimului Putin.

Prima presupunere este că preşedintele Rusiei vrea să pună capăt războiului, că are nevoie de o rampă de ieşire şi că de fapt caută o modalitate de a-şi salva pielea şi de a evita, aşa cum spune preşedintele francez Emmanuel Macron, o „umilire” ulterioară. Este adevărat că armata lui Putin nu a avut rezultate satisfăcătoare pentru ea în Ucraina, că s-a retras în mod neaşteptat din nordul ţării vecine şi că a renunţat, cel puţin temporar, la ideea de a distruge statul ucrainean. Armata rusă a suferit pierderi umane mult mai mari decât estima înainte de război, a pierdut cantităţi impresionante de echipamente şi a arătat din nou că este incompetentă pe plan logistic. Dar a reuşit să se regrupeze în estul şi sudul Ucrainei, unde afişează obiective îndrăzneţe. În prezent, caută să uzeze trupele ucrainene, să slăbească sprijinul pentru Ucraina din partea partenerilor săui interaţionale şi să epuizeze economia ucraineană, care s-ar fi contractat deja cu 50 la sută.

Susţinută de veniturile din petrol şi gaze, economia rusă se confruntă cu o recesiune mai puţin severă decât cea ucraineană. Indiferentă la opiniile mulţimii, armatei ruse pare să nu-i pese de pierderile sale. Ţinând cont de aceste aspecte, Putin crede că un război de uzură pe termen lung este în avantajul său, nu doar în sudul şi în estul Ucrainei, ci în cele din urmă la Kiev şi dincolo de capitala Ucrainei. De altfel, propagandiştii Kremlinului transmit acest mesaj zi de zi la televizor. La televiziunea de stat, armata rusă este triumfătoare, soldaţii ruşi protejează civili şi numai ucrainenii comit atrocităţi. Publicul rus este hrănit cu ideea unei victorii totale.

A doua presupunere este că Rusia va respecta acordurile convenite în cazul Ucrainei. Chiar şi o încetare obişnuită a focului trebuie să implice concesii de ambele părţi şi orice acord mai important ar necesita o listă lungă de angajamente şi promisiuni. Dar neobrăzarea cinică este acum o parte normală a politicii externe ruse, precum şi a propagandei interne. În perioada premergătoare războiului, oficiali de rang înalt de la Moscova au negat în mod repetat intenţia invadării Ucrainei. Televiziunea de stat din Rusia a calificat avertismentele occidentale drept o „isterie”, în timp ce Putin i-a promis personal lui Macron că nu va face război. Însă ruşii au minţit. Nicio promisiune făcută de Putin nu poate fi crezută.

Indiferent de ce ar promite Putin în cadrul negocierilor de pace, oficialii occidentali trebuie să înţeleagă că populaţia ucraineană predată riscă să se confrunte cu arestări, teroare, jafuri şi violuri; că oraşele ucrainene vor fi încorporate în Rusia împotriva voinţei publicului şi că, la fel ca în cazul războiului din Donbas, orice armistiţiu este temporar, durând atât timp cât Rusia are nevoie pentru a se regrupa, a se reînarma şi a reporni la atac. Putin a precizat că distrugerea Ucrainei este, pentru el, un obiectiv esenţial, chiar existenţial. Unde sunt dovezile că l-a abandonat?

A treia presupunere este că acest guvern ucrainean, sau orice alt guvern ucrainean, este capabil din punct de vedere politic să renunţe la teritorii în favoarea păcii. A face acest lucru ar însemna să recompensezi Rusia pentru invazie şi să accepţi faptul că Rusia poate să răpească lideri, să ucidă civili, să violeze femei şi să deporteze populaţii în orice impunitate. Ce preşedinte sau prim-ministru ucrainean ar putea fi de acord cu un astfel de acord şi să pretindă în acelaşi timp să rămână în funcţie? Orice teritoriu cedat temporar va deveni, mai devreme sau mai târziu, sursa unei insurgenţe, pentru că niciun ucrainean nu poate promite că va îndura torturile la infinit. Luptătorii de gherilă au anunţat deja acţiuni la Melitopol, unele dintre ele soldându-se cu moartea unor ofiţeri ruşi. Însă orice cedare de teritoriu pentru o înţelegere acum va reprezenta sursă pentru un alt conflict mai târziu. Sfârşitul unui tip de violenţă va duce la alte tipuri de violenţă, subliniază Anne Applebaum.

Şi totuşi, acest lucru nu înseamnă că războiul trebuie să continue la nesfârşit sau că diplomaţia nu îşi are un loc de acţiune. De asemenea, nu înseamnă că americanii şi europenii ar trebui să fie orbi faţă de provocările reale aduse de un conflict îndelungat. Coaliţia occidentală care susţine Kievul ar putea să se destrame; valul de adrenalină care a propulsat până acum armata ucraineană şi conducerea de la Kiev s-ar putea prăbuşi. Situaţia economiei ucrainene s-ar putea agrava, ceea ce ar afecta capacitatea de susţinere a armatei.

Dar chiar şi aşa, rampa de ieşire rămâne un obiectiv greşit. Occidentul nu ar trebui să caute să îi ofere lui Putin o rampă de ieşire. Scopul este înfrângerea sa.

De fapt, singura soluţie care oferă o oarecare speranţă de stabilitate pe termen lung în Europa este înfrângerea rapidă sau chiar, pentru a împrumuta spusele lui Macron, umilirea Rusiei lui Putin. Preşedintele rus nu doar că trebuie să înceteze războiul, ci să tragă concluzia că declanşarea atrocităţilor a fost o greşeală teribilă şi de nerepetat. Oamenii din jurul lui - liderii armatei, serviciilor de securitate, comunitatea de afaceri - trebuie să concluzioneze acelaşi lucru, iar mesajul să ajungă clar la publicul rus.

Înfrângerea ar putea crea o deschidere reală pentru autoexaminare naţională sau pentru o schimbare majoră, aşa cum s-a mai întâmplat în trecutul Rusiei. Numai eşecul îi poate convinge pe ruşi să pună la îndoială sensul ideologiei lor colonialiste care a sărăcit şi a ruinat în mod repetat atât economia lor, cât şi economiile vecinilor. Încă un conflict îngheţat, încă o reţinere temporară, încă un compromis pentru salvarea pielii lui Putin nu va pune capăt agresiunii ruse şi nu va aduce pacea, conchide Anne Applebaum.