Analiză: Succesul surprinzător al „Putinomics” - sau cum a reuşit preşedintele rus să se menţină la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia Rusiei este, în prezent, stabilă, inflaţia a ajuns la un minim istoric, deficitul bugetar e aproape inexistent, iar Putin se îndreaptă fără emoţii spre un al patrulea mandat în fruntea ţării, cu o rată de aprobare de peste 80%. El a supravieţuit la putere, în ciuda deselor şocuri politice şi financiare, prin aplicarea unui set strict de măsuri - „Putinomics“. O analiză a acestor măsuri, în ultimul număr al Foreign Affairs.

În anul 2014 când preţul petrolului era în cădere liberă iar Occidentul impunea sancţiuni economice dure Moscovei, publicaţia Time titra „Putin priveşte cum economia Rusiei se prăbuşeşte împreună cu mitul său”. Majoritatea analiştilor, atât din Rusia cât şi din Vest, erau de părere că iminenta criză economică îi va ameninţa poziţia şi controlul absolut deţinut de către Vladimir Putin. Astăzi, lucrurile nu mai arată deloc aşa.

„Rusia a supravieţuit dublei ameninţări reprezentate de prăbuşirea preţului petrolului şi a sancţiunilor economice impuse de către Occident datorită unei strategii economice ce a avut la bază trei principii. În primul rând, principala atenţia a fost acordată stabilităţii macroeconomice - menţinerea la cote scăzute a inflaţiei şi a datoriei externe. În al doilea rând, a prevenit nemulţumirea populară prin garantarea unui nivel scăzut al şomajului împreună cu o stabilitate a pensiilor - chiar cu preţul unei creşteri economice sau majorări salariale. Iar în al treilea rând, a permis sectorului privat să îmbunătăţească eficienţa, însă doar în sectoarele ce nu veneau în conflict cu scopurile politice. Această strategie nu va îmbogăţi Rusia, însă a menţinut ţara stabilă şi elitele conducătoare la putere”, scrie Chris Miller, autorul cărţii Putinomics: Power and Money in Resurgent Russia, într-un articol pentru publicaţia Foreign Affairs.

Evident, putem pune la îndoială faptul că Putin ar avea cu adevărat o strategie economică, şi să ne rezumăm la explicaţia comună conform căreia liderul rus s-a menţinut la putere datorită veniturilor provenite din exporturile de energie. Până la urmă, în mod corect, economia Rusiei este recunoscută mai degrabă pentru corupţia endemică decât pentru managementul capabil.

Însă, aşa cum susţine analistul american, „Kremlinul ar fi putut adopta politici economice diferite - unele dintre acestea putând să scurteze controlul politic al lui Putin şi să lase economia Rusiei într-o situaţie mult mai nefericită”. În acest sens, este ilustrativă o comparaţie cu Venezuela lui Chavez, un alt stat dependent de exporturile de petrol. Astfel, în anul 1999, atunci când Putin a venit la putere, Venezuela nu era doar mai bogată decât Rusia (per capita), dar agenţiile de rating şi instituţiile financiare internaţionale considerau că statul sud-american se află într-o poziţie mult mai bună pentru a prospera. Faptul că astăzi nimeni nu îşi mai permite să compare cele două state se datorează faptului că, după cum susţine autorul articolului, „cei doi locotenenţi colonei aflaţi în fruntea celor două state au avut strategii total diferite”.

Abilitatea Kremlinului de a colecta şi distribui resursele explică cum de au reuşit elitele Rusiei să se menţină la putere pentru aproape două decenii şi cum a reuşit să-şi proiecteze puterea pe scena internaţională. Astfel, spre deosebire de excesele din anii 1990, în „anii 2000 Rusia a început să economisească masiv, ajungând la miliarde dolari - pe care au ales să-i ţină în rezervă pentru când preţul petrolului s-ar fi prăbuşit. Dacă politica economică a Kremlinului ar fi fost atât de simplistă pe cât este ilustrată uneori - drept o serie de furturi şi erori susţinute de veniturile uriaşe din exportul de energie - atunci ceştia nu s-ar mai afla la putere în contextul în care sunt implicaţi în două conflicte externe.

„Scopul politicilor economice ale Kremlinului nu a fost maximizarea PIB-ului sau a veniturilor populaţiei, un scop ce ar fi necesitat un set diferit de politici economice. Dar pentru obiectivele Kremlinului de a menţine structura de putere intactă şi posibilitatea de a proiecta această putere pe scena globală - cele trei principii ale Putinomics - stabilitatea macroeconomică şi a pieţei de muncă şi limitarea controlului de stat în sectoarele strategice - au avut efectul dorit”, subliniază autorul american.

În ceea ce priveşte macro-stabilitatea, elitele ruse ştiu, după şocurile economice majore din 1991 şi 1998, că o criză bugetară şi o imposibilitate de plată a datoriei externe pot distruge popularitatea unui preşedinte şi chiar răsturna un regim, după cum atât Boris Yeltsin cât şi Mikhail Gorbachev au descoperit.

De aceea, după cum notează autorul articolului, imediat ce a ajuns la putere, Vladimir Putin a dedicat o bună parte a veniturilor provenite din exporturile de energie plăţii datoriei externe. Astăzi, când preţul petrolului este la jumătate din valoarea anului 2014, Rusia se vede nevoită să aplice măsuri de austeritate drastice - în special în ceea ce priveşte serviciile sociale, pentru a se asigura limitarea deficitului bugetar. Astăzi acesta este de aproximativ 1%, mult mai scăzut decât statele occidentale. „Logica Kremlinului este că populaţia Rusiei îşi doreşte mai mult decât orice stabilitate economică”, argumentează autorul analizei din Foreign Affairs.

Şi atunci când vine vorba de politica cu privire la piaţa de muncă, strategia economică a Kremlinului are ca principal ţel menţinerea puterii politice de către aceste grupuri de interese şi nu interesele pe termen lung ale Rusiei. O politică ilustrativă în acest sens este menţinerea numărului de muncitori în fabricile din era sovietică, lipsite astăzi de orice perspective economice. Economic vorbind, ar fi mult mai bine ca aceşti muncitori să poată ajunge în firme productive, dar această reformă este imposibilă din punct de vedere politic.

Acest fapt „convine calculului politic al Kremlinului: populaţia rusă nu protestează de obicei la tăierile salariale, dar disponibilizările în masă şi închiderea unor fabrici pot scoate oamenii în stradă. Şi politica socială este guvernată de aceeaşi logică. În trecut, pensionarii ruşi au ieşit să demonstreze împotriva tăierilor de pensii - aşa că acuma guvernul rus sub-finanţează domenii precum sănătatea şi educaţia pentru a menţine constant nivelul pensiilor - dovadă că autorităţile preţuiesc mai mult contribuţia pensionarilor la stabilitatea politică decât regretă gradul în care calitatea slabă a învăţământului afectează creşterea economică pe termen mediu”, se arată în analiza articolului.

Cel de-al treilea element al Putinomics este să permită firmelor private să opereze liber acolo unde nu intră în conflict cu strategia politică a Kremlinului. Rolul major jucat de firmele de stat, controlate de oligarhi şi care domină sectoare întregi din economie este justificat, în parte, de dorinţa acestora de a asista autorităţile în asigurarea unui calm politic prin menţinerea unui nivel al şomajului scăzut, companiile de presă docile iar opoziţia parlamentară, marginalizată.

De exemplu, dacă în industria energetică - crucială pentru veniturile bugetare, aproape toate firmele private au fost expropriate, în sectorul de servicii interesul politic lipseşte complet. „Atunci când vine vorba despre politică, mă aşez pe canapea şi îmi iau nişte floricele”, explică magnatul Sergei Galitsky, proprietarul unui lanţ de supermarketuri.

În viitorul apropiat se pare că economia Rusiei va fi astfel ghidată după principiul „creşterea este bună, dar a rămâne la putere este şi mai bine”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite