Alina Mungiu-Pippidi: Nu-i credem pe ruşi nici cînd spun adevărul

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Sărbătorile astea, am fost terorizaţi de ideea că ruşii or să înceapă al treilea război mondial în Estul Europei prin invazia Ucrainei de Est, unde au masat trupe.

Senzaţia nu e nouă: am copilărit pe dealul Sărăriei, de unde vedeam Prutul, şi cînd asociaţia de paraşutism de la Ciric umplea cerul (cînd era soare) de paraşute, bunicul meu, care făcuse Stalingradul, nu era niciodată sigur că erau ai noştri şi îi trebuia ceva timp ca să se convingă.

Poate pentru că am trăit atîta timp cu ameninţarea rusească aproape, şi am avut o întreagă aripă a familiei noastre decimată în Siberia şi deportată în Kazahstan, găsesc că tonul discuţiei publice despre asta în România este isteric, grandoman şi belicos?

Nu e spontan aşa, pentru că pe politică externă în România nu mai există deloc voci spontane. Revista fondată de mine acum mai bine de 20 de ani, Politica externă, s-a transformat în publicaţia ISI Romanian Journal of Political Science unde puţini români mai publică, din singurul motiv că trebuie să submiţi electronic un manuscris în limba engleză. Nu există nici un think-tank independent care să se ocupe d,e politica externă. Tinerii care au absolvit la Oxford, Harvard şi aşa mai departe fie şi-au văzut de treaba lor, fie au ajuns în zona de patronaj a serviciilor secrete, făcînd tot ce ţi se cere să faci pe acolo, adică colportare de materiale de doi bani de popularizare sau PR politic, ce e ordin pe unitate. În absenţa lor, românii au făcut ce ştiu ei mai bine, adică au infiltrat cu ai noştri doctori de la ANI sau SNPSA ,universităţi străine, în poziţii adiacente sponsorizate de noi, deci nu prin concursuri sau vreo cale normală, şi pe aceea televiziunile noastre (includ Euronews) îi prezintă ca pe experţi de la Georgetown, Harvard, etc. Competiţia pe bune e zero, deci competenţa nu poate fi decît pe măsura ei: Dan Dungaciu e exemplul de bază, concurează totdeauna singur pe postul de director al unui institut al Academiei care nu numără nici un academician semnificativ pe Google Academic (începînd cu el), dar pleacă de la talk-showurile TV cu cel mai sclipitor Mercedes din oraş, nici Iohannis nu are unul din specia făcută să caşte gura vecinii. E o legendă, probabil, că Academia e săracă, sau studiile de securitate plătesc bine! Din banii lor însă, se fac cele mai neprofesionale şi jenante sondaje, armata sau ţara care formulează politici externe pe baza unor asemenea savantlîcuri se duce repede la fund. 

Lasă că nu e nevoie de date, că prin NATO ştim tot ce ştiu şi aliaţii noştri, se poate zice. Mă bucur, chit că am avut adesea ocazia să văd, în Transnistria, în Crimeea sau în Caucaz că nu stă prea bine nici NATO cu sursele de analiză, satelitul o vedea el ceva, dar ca să interpretezi trebuie un pic de şcoală, de cunoaştere a regiunii şi mai ales deprinderea de a gîndi liber, de a fi contrazis, de a avea o dezbatere pe bune, nu talk-showuri doar cu epoleţi în care recităm din Gazeta Patriei.

Ca atare, îmi fac datoria de om educat să mă crucesc cînd aud că noi chemăm un supliment de trupe americane la noi în ţară să ne apere şi vorbim despre cum o să rezistăm noi cîteva zile pînă ne vine NATO în ajutor (din Turcia!) în varianta că vin ruşii pînă aici. Şi asemenea ipoteze, care bîntuie de la şeful statului la şoferii de Mercedesuri din zona de securitate, adică la o mulţime de bărbaţi care împart acelaşi creier, nici acela prea dimensionat. 

Cred că şi şoferii de taxi, pe bază de bun simţ, ştiu demult că orice război cu ruşii e dinainte pierdut dacă ajungem să îl ducem la sol, că din Turcia la Bucureşti cu autocarul care calcă toate regulile de circulaţie faci vreo 12 ore, darămite să ajungi în Ucraina cu tancul, cade Viena între timp, şi asta presupunînd că Erdogan o să se ducă să se bată pentru noi cu Putin. Sigur că dacă Occidentul nu a fost în stare să scape de resturile Armatei a XIV-a din Transnistria, e mult mai în formă să respingă o forţă de invazie mai mare de peste zece ori?  Rămîn rachetele, alea pe care, cînd le-am pus, zicem că sunt pentru Iran, asta are mai mult sens, dar evident că inevitabilul s-a întîmplat, şi-au făcut şi ruşii contrarachete, că aşa merge treaba.

Ştie cineva cui foloseşte politica noastră externă, de ce ne-am agitat noi, cei mai agresivi din clasă, deşi nu cei mai deştepţi, să se lărgească NATO cu Ucraina şi Georgia, care nu pot oricum intra, că au probleme cu frontierele, aşa cum nu am putut nici noi intra pînă nu am dat declaraţii că renunţăm de bună voie la teritoriile pierdute prin pactul Ribentropp-Molotov? Să ne înţelegem: eu ţin cu ucrainienii, au dreptul la ţara lor şi au devenit o naţiune, dar nu au ce aduce ca atu pentru NATO, pe de o parte, şi ar putea să trateze mai bine minorităţile, pe de alta. De apărat, o să îi apărăm oricum, dar ca pe o zonă tampon, că dacă nu se agită contra Rusiei nu e nevoie să fie apăraţi.

Da, e imoral din partea ruşilor să vrea să aibă o sferă de influenţă, dar nimic nou aici. Dimpotrivă, aş zice chiar că ruşii reacţionează la încercări mult prea apăsate să ne însuşim fosta lor sferă de influenţă, în loc să păstrăm o zonă neutră la mijloc. Nu e adevărat că nu există neutralitate. Vedeţi Finlanda, ţara mult mai mică decît noi care s-a apărat eroic de ruşi în 1939 şi s-a salvat, dar care a rămas neutră pînă în zilele noastre, ferindu-se să- i provoace pe ruşi. Vedeţi Austria. Nu e nici un obstacol pentru Georgia şi Ucraina să fie prospere şi protejate de invazia rusească fără să intre în NATO, prin politici de neutralitate.  Odată ce începem să facem exerciţii militare cu NATO, provocăm Rusia, şi urmarea provocării din ultimii 20 de ani a fost reînarmarea şi întoarcerea Rusiei la rangul de putere globală. Cînd politica externă a ultimilor 15 ani s-a dovedit aşa de catastrofală, poate e timpul să o schimbăm?

Ruşii ne-au spus clar ce vor, într-un exerciţiu de francheţe pe care îl găsesc binevenit. Nu vor să invadeze Ucraina, puteau să o facă atîţia ani, dar vor să nu înarmăm Ucraina şi să încetăm cu discuţiile despre NATO (că aderarea oricum nu e realistă, doar hîrjoneală).  Vor să revină la echilibru în materie de rachete nucleare, vor să recîştige terenul pierdut prin aplicarea doctrinei Brzezinski, au plecat din Europa de Est de bunăvoie, dar nu vor ca regiunea să fie folosită militar contra lor.

Cu riscul de a a-mi trage orice alte înjurături de la trolii cu voie de la stăpînire care domnesc în jungla Internet românească, cred că întoarcerea la o echilibrare în spiritul Helsinki este ce trebuie să facem. Evident că nu le putem da tot ce vor, nici ei nu se aşteaptă, dar acesta poate fi momentul unei relansări a discuţiei pe fond despre cum trebuie să arate regiunea asta. Chiar dacă sancţiunile trebuie să continue, că nu putem aproba comandarea de asasinate şi întemniţarea luptătorilor anti-corupţie. Dar a flutura lărgirea NATO la Ucraina şi Georgia, această imposibilitate teoretică, a fost o politică stupidă. Sigur că oamenii de acolo aleg ei unde vor să meargă, dar poţi să vrei să fii cu Occidentul fără să te alături NATO, cum vedem în Finlanda. Noi trebuie să începem să concepem o dezarmare reciprocă cu ruşii, nu înarmarea asta de ambele părţi care a dezechilibrat regiunea. Gorbaciov, artizanul retragerii din Est, a vorbit zilele astea, şi a certat pe americani că au fost prea provocatori. Nu avea de ce să îşi piardă vremea cu căţeiii americanilor, care latră de pe margini ca să provoace o avalanşă, nu alta, dar căţeii sunt şi mai provocatori.

Nu avem de ce să provocăm un război pierdut dinainte ca să aibă rente căţeii cu Mercedesuri. Interesul nostru naţional este să reluăm eforturile generaţiilor precedente în a reveni la o Mare Neagră fără rachete nucleare, la o Europă de Est care se apără de război şi apără ce a cîştigat în cel mai înţelept mod posibil: neprovocîndu-l.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite