VIDEO Actorului francez Gerard Depardieu i s-a oferit un post de ministru în Rusia

Gérard Depardieu s-a întâlnit la Soci cu Vladimir Putin şi a primit paşaport rus

În ciuda temperaturilor scăzute, ruşii l-a primit cu căldură pe îndrăgitul actor francez Gerard Depardieu. După ce a avut o întrevedere cu preşedintele Vladimir Putin, în republica rusă Mordovia actorul a fost întâmpinat cu fanfară şi i s-a oferit chiar un post de ministru al Culturii şi o casă.

Ştiri pe aceeaşi temă

La coborârea din avion pe aeroportul din Saransk, capitala Republicii Mordovia, Depardieu a fost întâmpinat cu fanfară de guvernatorul regiunii federale Volga şi de femei îmbrăcate în costume tradiţionale.

„Gerard Depardieu a fost întâmpinat aici ca un erou”, a relatat duminică un reporter pentru postul rusesc de ştiri Russie 24, adaugând că actorul a venit la Saransk pentru a sărbători Crăciunul Ortodox, celebrat la 7 ianuarie.

Depardieu a fluturat fericit noul paşaport rusesc, primit chiar de la Putin însuşi, în faţa cameramanilor şi fotografilor care l-au aşteptat la aeroport, scrie cotidianul francez „Liberation”. „Sunt foarte fericit, e foarte frumos aici”, a declarat Depardieu.

Guvernatorul regiunii, Vladimir Volkov, i-a oferit cetăţeanului rus Depardieu un apartament sau varianta de a alege un teren pe care să-şi construiască o casă. Terenul oferit se află în mijlocul pădurii, lângă un râu, transmite Itar-Tass.

Conform unei surse locale, citată de agenţia de presă  Ria Novosti, guvernatorul chiar i-a propus actorului să devină Ministrul Culturii al republicii. Potrivit Interfax, Depardieu a refuzat locul oferit în guvernul Mordoviei.

La întâlnirea de la Saransk cu jurnaliştii, Depardieu a cerut ziariştilor francezi să părăsească sala, transmit televiziunile ruse.

Depardieu şi-a primit paşaportul rusesc sâmbătă, în timpul unei scurte întrevederi cu Vladimir Putin la Soci, la reşedinţa prezdidenţială de la malul Mării Negre. „Liberation” relatează că întâlnirea a fost una informală, iar cei doi chiar s-au îmbrăţişat prieteneşte în faţa jurnaliştilor.

Vladimir Putin i-a acordat joi cetăţenia rusă actorului francez Gérard Depardieu, care a decis să plece din Franţa în semn de protest faţă de creşterea impozitelor pentru cetăţenii bogaţi. Gérard Depardieu, un star al cinematografiei franceze, a anunţat că decizia Consiliului Constituţional (CC) francez de anulare a legii privind cota de impozitare de 75% impusă bogaţilor "nu schimbă cu nimic" decizia sa de a se muta în Belgia şi a cere cetăţenie rusă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările