Ţările considerate „neprietenoase” faţă de Rusia ar putea fi calificate drept „ostile”: „Ceea ce fac ele este război”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE (Arhivă)
FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Ţările pe care Kremlinul le califică drept „neprietenoase”, printre care se numără şi România, ar putea fi numite direct „ostile” fiindcă duc războaie diplomatice, politice şi economice împotriva Rusiei, declară purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, relatează Interfax.

„Nu poţi vorbi despre războaiele informaţionale fără a lega totul de contextul general al unui război hibrid. Nu numai consilierii militari americani şi britanici le spun naţionaliştilor ucraineni înarmaţi ce să facă, care le oferă informaţii militare”, a declarat marţi Peskov, relatează Interfax.

„Nu, acesta este atât un război diplomatic, cât şi un război politic şi încearcă să ne izoleze în lume, acesta este un război economic. Da, le numim încă blând state neprietenoase. Şi aş spune deja că acestea sunt deja state ostile, pentru că ceea ce fac ele este război”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin. 

Kremlinul se plânge din nou de măsurile restrictive impuse de Occident şi de ţările „neprietenoase” 

Dmitri Peskov acuză din nou sancţiunile impuse de Occident împotriva oligarhilor ruşi, Trezoreriei şi Bănci Centrale a Rusiei, spunând că „dreptul la proprietate privată a încetat să mai fie sacru, dreptul la bunuri a încetat să mai fie sacru, iar banii noştri naţionali ne-au fost sechestraţi, au fost blocaţi”. 

„Banii noştri, care erau în dolari şi euro în conturile de acolo, au fost blocaţi. Sunt banii noştri. Ne-au furat, încearcă să-i fure. Cu siguranţă ne vom lupta pentru ei”, a afirmat Peskov. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov denunţa, la începutul lunii martie, măsurile restrictive impuse împotriva Rusiei drept „banditism economic”. 

El a vorbit la momentul respectiv şi despre sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi, afirmând că ei „sunt în esenţă antreprenori internaţionali, deoarece companiile lor operează în toată lumea şi au un statut internaţional”. 

Pe 7 martie, Guvernul rus a prezentat lista ţărilor considerate „neprietenoase”, aceasta incluzând toate statele membre ale Uniunii Europene. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite