Şeful diplomaţiei ruse recurge la metoda ridiculizării pentru a respinge ancheta potrivit căreia Navalnîi a fost otrăvit de agenţi FSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia respinge concluziile unei anchete jurnalistice potrivit căreia o celulă din cadrul Serviciului federal rus de securitate FSB l-a otrăvit pe opozantul rus Aleksei Navalnîi cu Noviciok şi cataloghează această lectură drept „amuzantă”, relatează Reuters.

„Noi suntem obişnuiţi ca Statele Unite şi alte ţări occidentale să lanseze acuzaţii împotriva Rusiei în presă, fie că este vorba despre hackeri sau dezvăluiri despre dubla, eventual tripla otrăvire a lui Navalnîi”, a declarat miercuri ministrul rus de Externe Serghei Serghei Lavrov într-o conferinţă de presă comună, la Zagreb, cu omologul său croat Gordan Grlic Radman.

„Este amuzant să citeşti aceste articole”, a adăugat Lavrov.

Site-urile britanic Bellingcat şi rus The Insider au publicat luni rezultatul unei anchete jurnalistice realizate împreună cu revista germană Der Spiegel şi postul american CNN, care are la bază diverse surse de date, inclusiv date cu privire la zborul avioanelor şi date de geolocalizare prin telefonul mobil.

Ele desemnează persoane şi laboratoare şi acuză agenţi FSB - succesorul KGB - „specializaţi în armament chimic, chimie şi medicină” de faptul că l-au urmărit în secret pe Aleksei Navalnîi de cel puţin 37 de ori în ultimi patru ani, în deplasările pe care opozantul le-a efectuat în Rusia.

Aleksei Navalnîi a apreciat, după publicarea anchetei jurnalistice, că, din punctul său de vedere, cazul său a fost rezolvat.

Autorităţile ruse dezmint faptul că au încercat să-l asasineze pe Aleksei Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin şi căruia i s-a făcut rău, în august, la bordul unui avion din Siberia către Moscova.

La două zile după ce s-a simţit rău, Aleksei Navalnîi a fost transferat în Germania, unde se află în prezent, în convalescenţă, după ce a fost internat timp de o lună la Spitalul Charité din Berlin, unde a primit îngrijiri.

Germania şi apoi principalii săi parteneri occidentali acuză că Navalnîi a fost victima unei tentative de asasinat cu noviciok, un agent neurotoxic dezvoltat în perioada societică.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite