Şase mituri legate de anexarea regiunii Crimeea, promovate de Rusia

În timpul schimburilor de replici între SUA şi Rusia, au fost aruncate acuzaţii mai mult sau mai puţin nefondate. Kremlinul s-a folosit adesea ca principal argument de aşa-zisele precedente create de Statele Unite pentru a-şi justifica politicile naţionale şi externe, care au dus la crearea unor mituri. În contextul crizei ucrainene, Moscova arată din nou cu degetul înspre SUA, pentru a explica anexarea Peninsulei Crimeea.

1. Toate marile puteri anexează alte teritorii. Şi Statele Unite au făcut la fel cu Texas şi Hawaii.

Este perfect adevărat că anexarea Texasului, în 1845, este un exemplu istoric potrivit pentru a ilustra imperialismul şi interesele economice care au dictat desfăşurarea evenimentelor, fiind favorizaţi deţinătorii puterii, clasa celor care îşi permiteau să aibă sclavi, relatează „The Moscow Times”. Anexarea Texasului a fost un act de sfidare a Mexicului, care deţinea în mod istoric teritorii din actualul stat sudic, care a dus la războiul americano-mexican din 1846-48, câştigat de Statele Unite

Hawaii a fost anexat în 1898, graţie instabilităţii create de lovitura de stat din 1893, orchestrată de Statele Unite. Motivele principale au fost promovarea intereselor companiilor americane din industria zahărului procesat, care activau pe teritoriului statului insular, precum şi exploatarea resurselor sale.

Însă Rusia are oare dreptul să invoce episoade petrecute în secolul 19, când noi trăim de fapt în mileniul 21, după încheierea a două războaie mondiale şi dorim să credem despre noi că trăim conform sistemului de legi internaţionale stabilit de ONU.

2. Acordurile pot fi anulate dacă preşedintele era „slab”

Rusia recunoştea Crimeea ca teritoriu aparţinând Ucrainei prin Memorandumul din 1994, semnat de Boris Elţin. Astăzi, susţinătorii lui Putin spun că Elţin a fost un lider slab şi că nu a apărat cum se cuvine interesele patriei. Astfel, acordul încheiat la Budapesta poate fi încălcat sub prerogativele puterii lui Putin.

Un punct esenţial al acordului din 1944 prevede ca Ucraina să renunţe la arsenalul său nuclear cu condiţia ca semnatarii, Statele Unite, Marea Britanie şi Federaţia Rusă, să ofere de comun acord garanţii că nu vor folosi nicio dată ameninţarea cu forţa şi nici un fel de armamente împotriva Ucrainei. De asemenea, cele trei puteri se angajează să nu folosească presiuni economice care ar avea ca scop subordonarea regimului politic din această ţară în favoarea vreunuia dintre semnatari. Ucraina a făcut întocmai, a rămas fără arme nucleare, însă Rusia a invadat teritorii ale Ucrainei şi chiar a anexat peninsula Crimeea.

Este foarte puţin probabil ca Rusia să fi lansat campania ofensivă împotriva Ucrainei dacă aceasta şi-ar fi păstrat arsenalul. Concluziile: nu renunţa la armele nucleare şi dacă nu ai deja, lansează un program de proliferare nucleară. Poate aşa Rusia nu va vâna noi teritorii.

 3. Crimeea nu a fost „anexată”, ci „reunificată” cu Rusia, aşa cum a avut loc şi reunificarea Germaniei, în 1990.

Reunificarea Germaniei a fost hotărâtă de comun acord cu Germania de Est şi de Vest, împreună cu Uniunea Sovietică şi celelalte trei puteri, iar tratatul de unificare a Germaniei este în conformitate cu legile şi normele internaţionale.

În schimb, Ucraina se opune anexării Crimeea de către Rusia, deşi Moscova o numeşte „reunificare”. Crimeea este recunoscută internaţional ca fiind teritoriu ucrainean încă de la căderea URSS-ului, aşa încât pătrunderea forţelor ruse în peninsulă poate fi clasificată ca agresiune militară şi încălcare a integrităţii Ucrainei.

4. Rusia trebuie să apere interesele rusofonilor din Crimeea.

În primul rând, o problemă este legată de existenţa dovezilor potrivit cărora vorbitorii de limba rusă din Crimeea ar fi sub opresiunea ucrainenilor „fascişti” şi „ultranaţionalişti”. Problema este că nu există astfel de dovezi, subliniază „The Moscow Times”.

În al doilea rând, motivaţia în sine este absurdă. Este general acceptat ca o ţară să-şi apere cetăţenii din străinătate, însă acest principiu nu se aplică prin extensie şi vorbitorilor limbii sale materne. Dacă ar fi să dăm curs acestui principiu, şi Franţa ar fi justificată să-şi anexeze părţi din Camerun şi Senegal dacă vorbitorii de limba franceză ar fi în pericol, iar Statele Unite şi Marea Britanie ar fi trebuit să se lupte pentru a câştiga dreptul de a apăra vorbitorii de limba engleză din lume.

5. Rusia aderă la principiul ONU potrivit căruia intervenţiile militare pe teritoriul altor ţări poate avea loc doar cu aprobarea Consiliului de Securitate.

Deşi preşedintele şi premierul Rusiei au folosit de mai multe ori acest argument, condamnând unilateralismul Statelor Unite, au ignorat complet acest principiu în timpul războiului ruso-georgian şi cazul anexării Crimeei.

Rusia a decis soarta regiunii fără a-i păsa de protestele masive din Ucraina, ţară care deţine drepturile legale asupra peninsulei, şi nici de avertismentele comunităţii internaţionale. Potrivit acestui exemplu, şi Germania ar fi îndreptăţită să-şi trimită trupele în enclava rusă Kaliningrad, să ocupe clădirile guvernamentale, să numească conducători pro-Germania şi să organizeze un referendum pentru alipirea teritoriului, toate acestea fără permisiunea Moscovei, pentru „a corecta greşeala istorică de la Konigsberg”.

6. SUA nu au dreptul moral de a condamna Rusia pentru încălcarea dreptului internaţional în chestiunea Crimeea.

Problema pusă în discuţie în prezent nu este legată de dreptul moral al Statelor Unite, având în vedere propria istorie a standardelor duble, ci este vorba de un imperativ internaţional de a condamna anexarea Crimeei la Federaţia Rusă.

Datorită faptului că trăim într-o epocă de după cel de-al Doilea Război Mondial, nicio ţară nu aer „dreptul suveran” de a anexa prin forţă teritorii ale altor ţări, iar acest principiu se aplică şi Statelor Unite. Astfel, întreaga comunitate internaţională ar trebui să se alieze de aceeaşi parte a baricadei, pentru a sancţiona anexarea peninsulei ucrainene.