30 de ani de la prăbuşirea URSS: documentele istoriei pe care nimeni n-o mai poate da înapoi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografia care consemnează momentul semnării de către liderii politici din Rusia, Belrarus şi Ucraina, pe 8 decembrie 1991, a Acordului de la Belavezha prin care se recunoştea oficial dizolvarea URSS
Fotografia care consemnează momentul semnării de către liderii politici din Rusia, Belrarus şi Ucraina, pe 8 decembrie 1991, a Acordului de la Belavezha prin care se recunoştea oficial dizolvarea URSS

Este drept, aş spune şi extrem de necesar, să aducem aminte de evenimentele de acum 30 de ani, atunci când enorma construcţie numită URSS se prăbuşea cu o viteză uluitoare.

Este foarte important să reamintim succesiunea evenimentelor, să vedem cine şi ce anume a semnat deoarece, exact în acest moment, sub presiunea uriaşă a unei propagande de război, observaţi cum se încearcă a se face uitat un fapt evident atunci şi esenţial prin valoarea sa istorică, oricând foarte uşor de dovedit prin documente: dizolvarea tuturor formulelor de liant statal care susţineau existenţa URSS s-a făcut prin voinţa popoarelor care au decis că doreau independenţa faţă de Moscova.  

Nu a fost război, nu a fost intervenţie externă, nu au fost presiuni, ultimatumuri şi sancţiuni economice care să motiveze, să sprijine sau să provoace acele decizii care au rupt toate structurile sovietice şi au creat un nou echilibru politic concretizat prin apariţia hărţii statale pe care o cunoaştem acum. Şi era concluzia logică a unei succesiuni de evenimente cu consecinţe globale în care s-au produs începând cu ziua de 11 martie 1990 când 14 republici sovietice deveneau "foste republici sovietice", înaintând pe calea deschisă prin Proclamaţia de independenţă a Lituaniei. 

URSS

   

Acordul de la Belavezha a fost semnat pe 8 decembrie 1991 din partea Rusiei de către Preşedintele Boris Elţin şi de Ghenadii Burbulis, prim-adjunctul Primului Ministru al RSFSR, de Preşedintele ucrainean Leonid Kravciuc şi primul ministru ucrainean Vitold Fokin şi de Stanislav Suskievici, preşedintele Parlamentului din Belarus şi de Primul Ministru Viaceslav Kebici. Reprezentând trei dintre cele patru state care semnaseră în 1922 Tratatul crerării URSS. Aveţi aici cele două documente care consemnează naşterea şi moartea unui Imperiu... 

urss

FOTO: semnăturile pe tratatul din 1922 

URSS

FOTO: prima pagină din fotocopia Acordului din 1991 

Nu este totul foarte clar?  

În principiu, da. Însă depinde de unde priveşti, căci, mai de curând, preşedintele Putin vorbea despre momentul din 1991 drept "cea mai mare catastrofă geo-politică" şi asta a deschis o întreagă discuţie, din ce în ce mai argumentată şi mai încinsă, despre posibilitatea ca întregul curs al istoriei să fie inversat şi, drept consecinţă ultimă, să vedem tentative de refacere a URSS.  

Foarte adeseori, acestor afirmaţii le-au fost opuse asigurările multiple date de oficialii de la Kremlin care au spus că nu este vorba decât de invenţii ale propagandei occidentale şi în special a americanilor cu intenţia demonizării cu orice preţ a conducerii politice a Rusiei. Dar este cert că cel puţin o parte a clasei politice ruse - şi nu doar din zona extremei pro-comuniste, are încă o puternică nostalgie după gloria trecută şi, ca atare, revine în discuţii, destul de constant, poziţia exprimată de Gorbaciov în legătură cu Acordul din 1991. Chiar dacă ceea ce spune a zis-o doar târziu, în cartea sa de memorii Despre ţara mea şi lume, acuzaţia pe care o formulează este limpede şi s-a întipărit în memorii şi pare să justifice şi acum un oarcare tip de atitudine revendicativă: 

"Soarta unui stat multinaţional nu poate fi decisă de conducătorii a trei republici. Chestiunea trebuie decisă doar pe cale constituţională, cu participarea tuturor statelor suverane şi ţinând seamă de voinţa tuturor cetăţenilor. Declaraţia cum că nu se vor mai aplica normele juridice ale Uniunii este şi ea ilegală şi primejdioasă; poate mări haosul şi anarhia din societate. O chestiune foarte îngrijorătoare este şi graba cu care a apărut acest document. Nu a fost discutat de către cetăţeniii şi nici de Sovietele Supreme din Republicile în numele căror s-a semnat documentul. Chiar şi mai grav, a apărut în momentul în care în Parlamentele Republicilor se discuta o schiţă de tratat redactat de Consiliul de Stat al URSS privind formarea Uniunii Statelor Suverane".  

Dar decizii în favoarea independenţei fuseseră deja discutate şi votate, inclusiv prin referendumuri, în mai multe republici, inclusiv în Ucraina. Credinţa că URSS dispăruse de pe hartă era totală şi, din acest motiv, 11 dintre cele 12 Republici sovietice (cu excepţia Georgiei) au semnat pe 20 decembrie 1991 Declaraţia de la Alma Ata prin care se consemnează disoluţia URSS şi naşterea unei noi forme de cooperare, Comunitatea Statelor Independente. Trebuie reamintit că Ucraina îşi proclamase independenţa pe 24 august 1991, apoi, în doar câteva zile, până pe 31 august, Republicile sovietice ale Moldovei, Azerbaidjanului, Kirghistanului şi Uzbekistanului, îşi proclamă şi ele independenţa. 

Cred că ar fi posibil să vă intereseze să aveţi o privire de ansamblu care să vă permită reasamblarea memoriilor sau găsirea unor argumente suplimentare în judecarea evenimentelor de acum. Vă propun o selecţie excepţională din documentele vremii, din surse americne şi sovietice şi am convingerea că va fi suficent pentru a înţelege atât mecanismul prăbuşirii URSS cât şi, poate cu mult mai important şi relevant, care era atunci spiritul predominant, vântul de revoltă şi uriaşa speranţă de libertate care a măturat literalmente toate consideraţiile şi maşinaţiunile politice. 

În final, îmi permit să mai adaug o sugestie: vă rog să lecturaţi, în contextul a ceea ce se petrecea atunci dar gâsindu-i şi semnificţiile şi conexările posibile şi pentru momentul actual, discursul de Crăciun, 25 decembrie 1991, ţinut de George Bush, preşedintele SUA .

Anunţa atunci "finalul confruntării".  După 30 de ani, atunci când se încheie un ciclu istoric, viitorul imediat confirma oare această speranţă şi va definitiva hările care să reechilibreze o lume care să opteze pentru pacea şi prosperitatea atât de mult promise? Cumva, avea dreptate şi Gorbaciov: socotelile nu au fost încheiate, jocurile nu s-au închis şi nici ambiţiile post-imperiale nu s-au potolit după ce URSS n-a mai existat. Aşteptăm acum, în imediat, dechisderea capitolului final, altă promisiune despre care s spunea că va avea orizont de definitivare în 2024?  

Anul care începe peste câteva zile s-ar putea, într-un fel sau altul, fie să pregătească un mare acord final, fiesă aprindă tensiuni conflictuale majore, cu un mort pe care unii vor să-l facă întors de la groapă. Poate avem totuşi noroc şi un asemnea coşmar nu se va realiza.   

Cu această speranţă, priviţi din nou la fotografia-martor a ultimului moment al istoriei URSS: drapelul roşu sovietic este coborât pentru ultima oară de pe clădirea Kremlinului, simbolic, în noaptea de 25 decembrie 1991: 

urss
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite