Romania, la raport

Romania, la raport

La exact sase luni de la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE, Comisia Europeana prezinta, astazi, in plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, raportul de monitorizare a

Problemele populaţiei uigure, de religie musulmană, care locuiesc majoritar în provincia nord-vestică Xinjiang, sunt binecunoscute la nivel mondial. Încă din 2009, când manifestaţii masive de protest s-au încheiat cu moartea a peste 200 de persoane, modul în care China rezolvă problema uigurilor a fost discutabilă.

luna trecuta · comentarii (55)

La mijlocul lunii septembrie am fost numit de către Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, în fruntea Misiunii UE de observare a alegerilor prezidenţiale din Madagascar. E a patra oară când asum o asemenea poziţie, după ce am condus misiunile UE la alegerile din Coasta de Fildeş (2010), Guineea (2013) şi Sri Lanka (2015). Acum o săptămână s-a ţinut primul tur al scrutinului malgaş.

luna trecuta · comentarii (17)

În tensiunea premergătoare zilei de azi, în care România devine, oficial, oaie neagră a Europei, s-a petrecut un fapt mai grav chiar decât poziţiile critice ce vor fi anunţate la Strasbourg. S-a avansat ideea activării art. 7 din Tratatul UE pentru România. Nu a cerut-o oricine. „Un europarlamentar german“, s-a mulţumit a preciza presa noastră. Elmar Brok nu este un simplu europarlamentar, ci eminenţa cenuşie a diplomaţiei politice europene.

luna trecuta · comentarii (20)

Despre „arma conferinţelor de pace“ la noi se vorbeşte puţin sau deloc. Chiar nu înţeleg de ce, dată fiind importanţa deosebită a reluării şi intensificării proceselor de acest gen. În formate interesante şi care, cel puţin unele, ar trebui să ne atragă atenţia, măcar pentru faptul că implică procese în desfăşurare cu consecinţe directe în spaţiile noastre proxime. Iată câteva dintre ele, cu consecinţe regionale şi globale.

luna trecuta · comentarii (31)

Cuvântarea lui Emmanuel Macron la centenarul armistiţiului punctează unul din cele mai importante motive pentru care memoria hidosului măcel care a fost Primul Război Mondial trebuie ţinută vie. Agenţiile de presă au preluat mesajul preşedintelui francez. Macron a incriminat naţionalismul, etichetându-l drept antonim al patriotismului.

luna trecuta · comentarii (14)

Sfârşitul săptămânii trecute a marcat una dintre cele mai negre pagini ale evoluţiei Europei şi a Occidentului în ultimii ani. Una din cele mai mari temeri ale României, ca a oricărui alt stat din Estul Europei, nou intrat în Occident după prăbuşirea Zidului Berlinului, a fost întotdeauna să nu trebuiască vreodată să aleagă între doi dintre principalii piloni ai securităţii sale: SUA şi Europa.

luna trecuta · comentarii (108)

Va fi o zi neagră pentru România. Marţi, 13, Parlamentul European va vota rezoluţia privind starea statului de drept în România, iar Comisia Europeană va face public raportul anual din cadrul Mecanismului de Coperare şi Verificare pentru Justiţie. Ambele se anunţă mai defavorabile ca niciodată de la aderarea la UE. Reponsabilitatea revine întregii clase politice: unii sunt vinovaţi pentru ceea ce au făcut, alţii pentru ceea ce nu au făcut.

luna trecuta · comentarii (16)

Ieri seară, de-abia ajuns pe aeroportul de la Orly pentru a participa la festivităţile ce marchează 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, preşedintele Trump a surprins cu o acţiune mai puţin obişnuită în politica externă: a criticat dur gazda franceză printr-un tweet în care vorbeşte despre iniţiativa lui Macron privind constituirea unei armate europene.

luna trecuta · comentarii (56)

Recentul eveniment sângeros de la Thousand Oaks, Ventura County, California a readus în atenţia comunităţii mondiale problema dureroasă cu care se confruntă ştiinţa medicală (în special în ultimele două decenii, imediat după Războiul din Golf, continuată cu oroarea nesfârşită din Afganistan, dar începută mai demult, odată cu războiul din Vietnam): sindromul de stres post-traumatic (PTSD).

luna trecuta · comentarii (23)

Asasinarea oribilă şi sordidă a jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, de către o echipă de membri în serviciile secrete saudite, ca şi dezmembrarea sa ulterioară, după ce a fost sugrumat, a creat reacţii tectonice la nivel global şi indignare majoră la nivelul mediilor jurnalistice şi organizaţiile de apărare a libertăţii presei mondiale.

luna trecuta · comentarii (21)

Ieri au avut loc alegerile de la mijloc de mandat ȋn SUA, alegeri de mare interes în vederea construirii unei opoziţii faţă de Trump şi de politicile pe care preşedintele american le promovează, dar şi pentru desenarea strategiilor electorale ale alegerilor prezidenţiale de peste doi ani.

luna trecuta · comentarii (6)

Flancul Estic al NATO şi UE intră în febra alegerilor care au un impact major, decisiv, faţă de situaţia de la liniile de demarcaţie din Donbas. Şi dacă alegerile prezidenţiale şi generale cruciale din Ucraina au loc în martie şi noiembrie anul viitor, cel mai probabil, procesele electorale cruciale pentru această zonă se desfăşoară în acest sfârşit de an.

luna trecuta · comentarii (7)

Acum 30 de ani, la 18 mii de kilometri distanţă de Paris lua sfârşit o revoltă a populaţiei din Noua Caledonie, teritoriu devenit francez la mijlocul secolului al XIX-lea. Confruntarea din 1988 opunea locuitorii care voiau independenţa şi cei care sperau ca teritoriul să rămână sub autoritatea Franţei. Duminica trecută, un referendum a lămurit o întrebare formulată în vremea în care Zidul Berlinului era încă în picioare.

luna trecuta · comentarii (5)
Postari Recente