Ziar britanic: OMS a conspirat împreună cu Italia pentru eliminarea unui raport ce semnala aspecte critice în gestionarea pandemiei de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a conspirat împreună cu Ministerul italian al Sănătăţii în vederea eliminării unui raport care dezvăluie gestionarea necorespunzătoare a pandemiei covid-19 de către Roma, întocmit cu scopul de a împiedica şi mai multe morţi această ţară îndoliată de noul coronavirus, scrie cotidianul britanic The Guardian.

În contextul în care Italia a fost prima ţară europeană copleşită de pandemie, acest raport a fost întocmit de către cercetătorul Francesco Zambon de la OMS împreună cu zece colegi din Europa şi a fost finanţat de Guvernul kuwaitian cu scopul de a oferi informaţii ţărilor care urmau să fie afectate grav.

Documentul - intitulat „O provocare fără precedent: primul răspuns al Italiei faţă de COVID-19” - a fost publicat pe site-ul OMS la 13 mai, însă a fost dat jos a doua zi, scria The Guardian în august.

Potrivit acestui text - de 102 pagini -, planul de luptă împotriva pandemiei în Italia nu a mai fost actualizat din 2006, iar din cauza nepregătirii reacţia în spitale a fost ”improvizată, haotică şi creativă”. A trecut o vreme până când s-au făcut recomandări oficiale, se arată în raport.

Documentul ar fi fost îndepărtat de pe site la solicitarea lui Ranieri Guerra, adjunctul directorului general al OMS însărcinat cu iniţiative stretegice.

Guerra a fost directorul general însărcinat cu prevenţia în cadrul Ministerului italian al Sănătăţii în perioada 2014-2017 şi era astfel însărcinat cu actualizarea planului de luptă împotriva pandemiilor cu noi directive stabilite de către OMS şi Centrul European de Prevenţie şi Controlul Bolilor (ECDC).

El face parte din celula de criză COVID-19 din cadrul Guvernului italian.

Acest plan depăşit este un element crucial în anchete preliminare efectuate de către procurorii din Bergamo - cea mai afectată provincie din Lombardia de primul val al pandemiei - cu privire la o presupusă neglijenţă din partea autorităţilor.

Numărul morţilor din cauza COVID-19 a depăşit pragul de 60.000 în Italia, cel mai grav bilanţ din Europa.

Anchetatori folosesc de asemenea un raport compilat în urma primului val al pandemiei de către generalul Pier Paolo Lunelli, care conchide că până la 10.000 de oameni au murit din cauza unor protocoale împotriva pandemiei, considerate insuficiente.

Zambon, care lucrează la biroul OMS din Veneţia, a fost convocat în trei rânduri de către procurori, însă a fost împiedicat de către OMS să se prezinte. OMS a insistat că el şi ceilalţi zece autori ai raportului beneficiază de imunitate şi nu pot fi audiaţi.

Numai Guerra a fost audiat de către procurori, la începutul lui noiembrie, însă declaraţiile din audieri nu au fost făcute publice.

După primele convocări ale lui Zambon şi celorlalţi, OMS a cerut ca procurorii regionali să urmeze canalele diplomatice şi să-şi formuleze cererile prin intermediul Ministerului italian de Externe.

Zambon a fost convocat ultima oară joi, însă nu a primit permisiunea să se prezinte la audieri.

„Atunci când am primit prima convocare, am raportat Oficiului Juridic al OMS, iar la scurt timp după aceea mi-au răspuns că nu pot să mă duc, pentru că sunt protejat de imunitate, în pofida faptului că voiam să mă duc, pentru că am ceva de spus”, declară Zambon pentru The Guardian.

Zambon îl acuză pe Guerra că l-a ameninţat cu destituirea dacă nu modifică prima parte a raportului cu privire la planul depăşit. În pofida faptului că a informat oficiali de rang înalt de la OMS cu privire la aceste ameninţări şi la problemele de transparenţă şi neutralitate ale Orgaizaţiei, nu a avut loc nicio anchetă internă.

La acea vreme, OMS nu a motivat de ce a fost îndepărtat raportul, însă a anunţat săptămâna trecută, într-un comunicat, că acesta „conţinea inexactităţi şi necondordanţe”.

„Raportul nu critica Guvernul italian, ci sublinia aspecte critice în gestionarea pandemiei, pornind de la premisa vechiului plan de luptă împotriva pandemiilor, care a fost doar «reconfirmat», ci nu actualizat în 2017”, declară Zambon.

„Echipa a verificat minuţios acest lucru şi a constatat că toate planurile de după 2006 au fost pur şi simplu copiate, fără ca vreun cuvânt sau virgulă să fie schimbate”.

Zambon susţine că, înainte cu o lună de publicarea raportului, i-a trimis un rezumat al constatărilor lui Guerra, care i l-a trimis ministrului italian al Sănătăţii Roberto Speranza.

E-mailuri trimise în mai lui Zambon de către Guerra şi directorul OMS Europa Hans Kluge - care a scris introducerea raportului îndepărtat de pe site-ul OMS - par să reflecte un pact încheiat cu Ministerul italian al Sănătăţii în vederea ţinerii raportului secret.

Aceste e-mailuri, la care The Guardian scrie că a avut acces, au fost prezentate într-un documentar la emisiunea de investigaţii Report a postului de telviziune Rai.

Într-un e-mail datat la 13 mai, Guerra scrie că „chiar dacă OMS critică fără un acord sensibilitatea politică a ministrului (Sănătăţii), cred că facem un mare serviciu ţării”. El îi scrie apoi lui Zambon „să nu uite” că „ei tocmai ne-au dat zece milioane ca încredere şi recunoaştere a ceea ce am făcut până acum după ţase ani (în care nu am primit) nimic”.

„Dar asta nu îndepărtează o problemă cheie: relaţia mea cuministrul care a fost foarte dezamăgit”, îşi începe Kluge, la 15 mai, un e-mail adresat lui Zambon.

El îşi încheie e-mailul spunând că îi va scrie ministrului italian al Sănătăţii să înfiinţeze un grup comun de experţi dela OMS, minister şi Institutul Superior al Sănătăţii care să revizuiască documentul. „Kuwaitul este fericit, acum trebuie ca MS să fie fericit”.

Reacţia OMS

„Lucrăm împreună cu Guvernul italian să rezolvăm problema”, declara OMS joi, într-un e-mail adresat The Guardian.

„În pofida faptului că (raportul) era offline, s-a decis să se folosească un nou mecanism înfiinţat în primele luni ale pandemiei, vizând să ajute statele membre să efectueze revizuiri şi să-şi evalueze răspunsul dat covid-19; să urmeze cele mai bune practici, să prevină erori şi să actualizeze planurile strategice naţionale de pregătire strategică şi de intervenţie. Documentul nu a fost, astfel, publicat”, declară OMS, referindu-se la raportul îndepărtat de pe site.

„Înţelegem că publicarea şi retragerea ulterioară a raportului a cauzat confuzie şi ne-am actualizat procedurile de publicare în consecinţă”, mai declară OMS.

Ministerul italian al Sănătăţii neagă orice implicare.

”Din câte ştim noi, acesta nu este un document oficial al OMS şi nu a fost trimis niciodată Ministerului Sănătăţii, care nu l-a evaluat şi comentat. Orice informaţie în legătură cu el nu provine dintr-o sursă oficială”, subliniază ministrul.

Speranza îndemna recent, într-un interviu, ca OMS „să fie reformată şi consolidată în vederea creşterii transparenţei”.

Guerra nu a răspuns unor solicitări The Guardian.

În cazul în care procurorii din Bergamo constată că Roma nu şi-a actualizat planul de luptă împotriva pandemiilor, toţi premierii şi miniştrii Sănătăţii din 2013 încoace riscă să fie judecaţi.

„Italia era nepregătită de COVID-19, a existat multă imporivizaţie. Este necesar să aflăm de ce sunt atât de multe victime în comparaţie cu alte locuri”, declara săptămâna aceasta ziarului Corriere della Sera procurorul-şef Antonio Chiappani.

Potrivit lui Zambon, informaţiile din acest raport ar fi putut salva vieţi în ţări mai puţin afectate ca Italia.

Ministrul italian de Externe Luigi Di Maio s-a declarat săptămâna aceasta „împotriva imunităţilor”, într-un mesaj dur adresat OMS.

OMS precizează că Guerra a stat de vorbă cu procurorii „cu titlu personal”. „Personalul OMS (şi ONU) constă în funcţionari publici internaţionali care îşi desfăşoară toate activităţile imparţial şi fără frică de represalii sau aşteptând să fie recompensaţi. Pentru a-şi apăra obiectivitatea şi independenţa OMS nu se implică, de obicei, în probleme juridice la nivel naţional”, subliniază Organizaţia.

Zambon nu a fost refuzat în mod oficial de OMS să fie audiat de procuriri la 10 decembrie, însă a fost informat miercuri seara că OMS a scris ministerului italian de Externe, pentru a-l informa că „lui Zambon şi altor experţi OMS susmenţionaţi li s-a cerut să nu se prezinte la aceste audieri”.

Zambon se declară pregătit să colaboreze cu procurorii, care l-au interogat pe premierul Giuseppe Conte şi pe Speranza.

El denunţă faptul că OMS consideră raportul drept „plin de inexactităţi” drept defăimător şi subliniază că a parcurs toate etapele de verificare necesare.

„Nu este vorba despre consecinţele pe care le-aş putea suporta eu”, declară el. „O fac pentru că eu cred cu putere că lumea are nevoie de o OMS transparentă şi independentă, care să se concentreze în definitiv asupra oamenilor”, spune el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite