WSJ: Michael Flynn a negociat predarea lui Fethullah Gülen în schimbul a 15 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael Flynn, fostul consilier pentru Securitate Naţională din cadrul administraţiei Trump, a negociat răpirea şi predarea clericului Fethullah Gülen preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în schimbul a 15 milioane de dolari, scrie Wall Street Journal (WSJ), citând surse apropiate anchetei desfăşurate de procurorul special Robert Mueller.

Procurorul Robert Mueller încearcă să afle dacă ruşii s-au implicat sau nu în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite. Michael Flynn este un personaj important al acestei anchete, având în vedere legăturile sale cunoscute cu Kremlinul.

În afară de ruşi, Flynn a făcut lobby şi pentru regimul Erdogan. El a recunoscut acest lucru abia în martie anul curent, la o lună de la prezentarea demisiei din postul de consilier pentru Securitate Naţională.

Conform WSJ, Michael Flynn şi fiul său au negociat cu reprezentanţi ai puterii de la Ankara predarea lui Fethullah Gülen, un cleric turc autoexilat în Statele Unite şi considerat de către Erdogan drept inamicul său numărul unu.

Negocierile au avut loc la 21 Club din New York, la mijlocul lui decembrie 2016, adică la o lună de la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Potrivit surselor WSJ, Flynn şi fiul său au elaborat chiar şi un plan pentru desfăşurarea acestei operaţiuni. Planul prevedea răpirea lui Gülen şi transportarea clericului cu un avion privat pe Imrali, o insulă din Marea Marmara unde se află o închisoare.

Autoexilat în Statele Unite din 1999, Fethullah Gülen este acuzat de către Recep Tayyip Erdogan de orchestrarea tentativei de lovitură de stat din Turcia din 15-16 iulie anul trecut. Guvernul turc cere insistent extrădarea lui Gülen.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite