Vladimir Putin susţine Irakul în lupta sa împotriva insurgenţilor

Vladimir Putin susţine Irakul în lupta sa împotriva insurgenţilor

Premierului irakian Nouri al-Maliki (stângă) şi Vladimir Putin (dreapta) FOTO AP

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a oferit asigurări premierului irakian Nouri al-Maliki, în cadrul unei conferinţe telefonice, că Moscova susţine lupta autorităţilor de la Bagdad asupra insurgenţilor jihadişti, relatează RIA Novosti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderul rus i-a transmis lui Nouri al-Maliki că „Rusia sprijină eliberarea cât mai rapidă a teritoriului irakian de teroriştii jihadişti”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Ruse.

De cealaltă parte, premierul irakian i-a oferit detalii preşedintelui rus asupra planurilor guvernului în lupta sa cu insurgenţii Statului Islamic din Irak şi Levant (SIIL). Recent, prim-ministrul Nouri al-Maliki a decis să mobilizeze rezerviştii pentru a putea fi gata să lupte alături de armata irakiană.

Cel puţin şase oraşe importante din Irak precum Mosul, Tikrit, Baaquba, Baiji, Kirkuk au fost cucerite în ultimele săptămâni de către gruparea jihadistă Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL).

În acest conflict, Statele Unite au decis să trimită circa 300 de consilieri militari care să ajute autorităţile din Irak în lupta cu insurgenţii. Anunţul a fost făcut de preşedintele american Barack Obama, acesta susţinând că SUA nu intenţionează să trimită trupe combatante în ţara din Orientul Mijlociu.

„Statele Unite nu au de gând să trimită din nou trupe combatante în Irak, dar vom acţiona pentru apărarea intereselor naţionale de securitate ale Statele Unite”, a declarat recent Barack Obama.

În zilele următoare, secretarul de Stat american, John Kerry, urmează să se deplaseze în Irak pentru a găsi împreună cu autorităţile din Bagdad o soluţie la criza irakiană. „Dorim o soluţie politică pentru conflictul din Irak; John Kerry va merge în Orientul Mijlociu”, a mai spus preşedintele american.


Citeşte şi:

HARTĂ Situaţia principalelor oraşe irakiene cucerite în ofensiva SIIL

Insurgenţi sunniţi conduşi de gruparea jihadistă Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au cucerit părţi importante din teritoriul irakian de la începutul ofensivei în nordul ţării, pe 9 iunie, relatează AFP, care prezintă situaţia în principalele oraşe asupra cărora aceştia au preluat controlul.

Insurgenţii au eliberat 48 de muncitori străini răpiţi în nordul Irakului

Insurgenţii sunniţi, care au lansat de zece zile o ofensivă în Irak, au eliberat joi 48 de muncitori străini în construcţii, printre care patru cetăţeni turci, răpiţi în urmă cu patru zile în nordul ţării, a anunţat poliţia irakiană, relatează AFP.

Armata irakiană, destrămată din cauza lipsei de încredere

Soldaţii irakieni au vorbit despre situaţia în care se află armata ţării, copleşită de forţa rebelilor terorişti din gruparea SIIL, oferind dezvăluiri sensibile despre ruşinea pe care o resimt în urma înfrângerilor incontestabile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: