Vladimir Putin îi va ceda conducerea Partidului Rusia Unită lui Dmitri Medvedev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele-ales Vladimir Putin, premier în exerciţiu, a declarat astăzi că se pregăteşte să îi cedeze conducerea partidului aflat la putere, Rusia Unită, afectat de o mişcare de contestare în ultimele luni, viitorului premier Dmitri Medvedev, preşedinte în exerciţiu, relevă AFP.

Putin, ales la 4 martie preşedinte, va prelua funcţia de la Kremlin la începutul lunii mai, după ce a exercitat anterior două mandate de preşedinte, în perioada 2000-2008.

El a anunţat deja, în mai multe rânduri, că îi va propune preşedintelui în exerciţiu, Dmitri Medvedev, să preia conducerea Guvernului.

„După învestire, prevăzută pentru 7 mai, eu consider că este normal să cedez conducerea Partidului Rusia Unită", a declarat premierul în exerciţiu, în cursul unei reuniuni cu liderii acestei formaţiuni, potrivit agenţiei de presă Interfax.

„Voi cere membrilor partidului să organizeze un Congres extraordinar în cea de-a doua parte a lunii mai, voi propune candidatura lui Dmitri Medvedev la postul de premier şi mi se pare corect ca el să conducă partidul", a adăugat Putin.

„Constituţia nu îi interzice preşedintelui să fie membru al unui partid. Însă, în spiritul (Constituţiei), preşedintele este o personalitate de consolidare a tuturor forţelor politice, a tuturor cetăţenilor săi", a afirmat preşedintele-ales.

Putin conduce Partidul Rusia Unită din 2008, anul în care a devenit premier, după ce nu a mai putut candida pentru a obţine un al treilea mandat consecutiv la Kremlin.

Preşedintele în exerciţiu a ocupat primul loc pe lista Rusiei Unite la alegerile legislative din decembrie.

Partidul lui Putin a obţinut majoritatea absolută a mandatelor în Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat) cu 49,32% din voturi, un scor care este, însă, mult mai slab decât rezultatul scrutinului din 2007 (64,30%).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite