Vizită istorică a prinţului William în Israel şi teritoriile palestiniene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul William va deveni primul membru al familiei regale a Marii Britanii care efectuează o vizită oficială în Israel şi teritoriile palestiniene. Însă deplasarea sa în Ţara Sfântă nu va avea un mesaj politic, susţin autorităţile britanice, potrivit AFP.

Al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, prinţul William va merge săptămâna viitoare într-o vizită oficială în Israel şi teritoriile palestiniene.

El urmează să sosească luni seara pe Aeroportul Internaţional din Tel Aviv, din direcţia Iordania.

Prinţul William, în vârstă de 36 de ani, nu va fi însoţit de soţia sa, Kate, care a născut acum două luni al treilea copil al cuplului.

Vizita sa are loc într-o perioadă sensibilă în regiune, marcată de decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului.

De la Tel Aviv, prinţul britanic se va deplasa în Cisiordania şi în estul Ierusalimului, un teritoriu considerat anexat de Israel şi revendidată de palestinieni drept capitală a statului la care aspiră.

Pe fondul conflictului israeliano-palestinian, partea britanică dă asigurări că prinţul nu este o personalitate politică. Totuşi, vizitele oficiale regale sunt organizate la cererea guvernului.

Periplul prinţului începe duminică, în Iordania, unde se va întâlni cu prinţul moştenitor Hussein bin Abdullah, tineri iordanieni, militari britanici şi refugiaţi sirieni.

Israelul aşteaptă o astfel de vizită de mai mulţi ani, a declarat pentru AFP Zeigerman, fostul ambasador israelian de la Londra.

După sosirea la Tel Aviv, prinţul va dormi la Hotelul King David din Ierusalim, fostul cartier general al Mandatului britanic din Palestina, înainte de înfiinţarea statului Israel în 1948.

Marţi, va depune o jerbă la memorialul Shoah, după care va avea întrevederi separate cu premierul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Reuven Rivlin.

Miercuri, va fi primit la Ramallah de către preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

Prinţul William îşi va încheia călătoria joi, cu o deplasare la Muntele Măslinilor din Ierusalimul de Est.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite