VIDEO Haos în Kirkuk, în urma unui atac-fulger al Statului Islamic. Un raid aerian a ras o moschee şi a ucis zeci de civili

VIDEO
Haos în Kirkuk, în urma unui atac-fulger al Statului Islamic. Un raid aerian a ras
o moschee şi a ucis zeci de civili

Soldaţi ai forţelor de securitate kurde stând în apropierea unui militant al Statului Islamic, ucis în urma atacului jihadiştilor asupra unei secţii de poliţie FOTO alalam.ir

Ofensiva pentru recapturarea Mosulului a suferit o primă sincopă, vineri, după ce militanţii Statului Islamic au lansat un atac-fulger asupra oraşului Kirkuk, aflat în zona controlată de forţele kurde din Irak. Relatările oficiale au fost contradictorii, iar lupte sporadice par să fi continuat în oraş pe timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. O moschee shia din oraş a fost ţinta unui raid aerian, omorând cel puţin 15 civili.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zeci de militanţi ai Statului Islamic au pătruns în Kirkuk în primele ore ale dimineţii de vineri, acestora alăturându-se unităţi ascunse ale jihadiştilor din oraş. Purtătorul de cuvânt al forţelor armate kurde (Peshmerga) Halgurd Hikmat a declarat pentru Kurdistan24 că militanţii aflaţi deja în oraş au pătruns împreună cu valul de refugiaţi ajunşi în Kirkuk din zone controlate de Statul Islamic.
 
Spre seară, situaţia părea să fi revenit sub controlul forţelor kurde şi irakiene, însă lupte sporadice au fost relatate în mai mult zone ale oraşului şi după căderea nopţii.
 
Filmări ale unei camere de supraveghere din cartierul sudic Tesin arată desfăşurarea unei forţe de câţiva zeci de jihadişti, vineri, înainte de răsăritul soarelui. O altă filmare arăta luptători ai Statului Islamic chemând oamenii să li se alăture, prin intermediul difuzoarelor folosite pentru rugăciunea de dimineaţă dintr-o moschee capturată.
 
 Filmare de pe o cameră de securitate care arată desfăşurarea militanţilor SI în sudul oraşului, vineri
 
Concomitent, un atac sinucigaş revendicat de Statul Islamic a ucis cel puţin 16 persoane la o centrală electrică din districtul Dibis, în nordul oraşului, lăsând părţi semnificative din Kirkuk fără energie electrică. Patru tehnicieni iranieni s-au numărat printre victimele atacului, conform autorităţilor de la Teheran.
 
Bătălia pentru Kirkuk
 
Militanţii Statului Islamic au atacat mai multe obiective din oraş, incluzând secţii de poliţie şi un hotel, iar relatările de la faţa locului susţin că aceştia capturaseră, la un moment dat, părţi semnificative din sudul oraşului. Fotografii circulate pe reţelele de socializare arată luptători ai grupării teroriste înarmaţi mergând pe străzile oraşului şi poziţionându-se pe acoperişurile unor clădiri. AMAQ, agenţia de presă oficială a Statului Islamic, a dat publicităţii în jurul prânzului o hartă, conform căreia jumătate din Kirkuk s-ar fi aflat sub controlul jihadiştilor.
 
Informaţia a fost însă dezminţită de către guvernatorul regiunii, Najmaldin Karrim, care a declarat că situaţia se află sub controlul forţelor de securitate kurde, ajutate de miliţii irakiene şiite.
 
„În această dimineaţă, la ora 4, (militanţii SI) şi-au pus oamenii să execute atacuri teroriste în trei locuri. Însă toate mişcările lor au fost dejucate şi forţele noastre de securitate se află acum în controlul situaţiei. Unii dintre militanţi s-au ascuns în moschei şi clădiri înalte şi încearcă să tragă pe post de lunetişti” a declarat Karrim pentru postul de televiziune kurd Rudaw TV. Guvernatorul a dezminţit o informaţie lansată de AMAQ conform căreia jihadiştii ar fi pătruns în primăria oraşului.
 
 
Pentru a răspunde atacului, forţele Peshmerga au desfăşurat de-a lungul zilei în Kirkuk unităţi staţionate în Erbil, iar acestora li s-au adăugat efective ale Forţelor de Mobilizare Populară - unităţi paramilitare irakiene predominant şiite. Surse din cadrul forţelor Peshmerga susţin că la operaţiune au participat forţe ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK)
 
Miliţiile şiite au publicat de mai multe ori, de-a lungul zilei, imagini cu luptători ai Statului Islamic ucişi – una dintre ele arătând un jihadist legat de o maşină şi târât prin oraş, iar alta arătând un alt luptător al reţelei teroriste spânzurat în public, şi au anunţat că cel puţin 65 de militanţi ai grupării teroriste au fost ucişi în urma operaţiunilor forţelor de securitate.
 
Înainte de miezul nopţii, forţe ale armatei irakiene au pătruns în oraş, în timp ce lupte sporadice cu militanţii Statului Islamic au fost relatate în sudul oraşului. „Încă se aud avioane F16 şi focuri de armă în oraş, conform surselor mele” a scris pe Twitter jurnalistul Wladimir van Wilgenburg, corespondent independent care relatează operaţiunile din Mosul pentru portalul de ştiri kurd ARA News.

Forţele armatei irakiene, pătrunzând în Kirkuk după căderea nopţii FOTO Twitter/Iraqi PMU 

„Statul Islamic a atac Kirkuk pentru a distrage forţe de la ofensiva pentru eliberarea Mosulului şi pentru a amâna o operaţiune de recapturare a oraşului Hawija”, a declarat pentru ARA News Yousif Ismail, fost şef de cabinet pentru guvernatorul din Kirkuk.
 
Hawija, situat la 45 de kilometri vest de Kirkuk, este cel mai apropiat centru urban major de zonele kurde încă ocupat de Statul Islamic. Planurile coaliţiei kurdo-irakiene pentru ofensiva asupra Mosulului ar include şi o operaţiune împotriva forţelor SI pentru eliberarea districtului, fapt confirmat de prim-ministrul irakian Haider al-Abadi în urmă cu o săptămână, la o vizită a acestuia în Kirkuk.
 
Zeci de civili, victime ale unui raid aerian asupra unei moschei shia
 
Un alt incident a avut loc în cursul zilei de vineri s-a lăsat cu mai multe decese în rândul civililor, în localitatea adiacentă Dakuk, situată la aproximativ 50 de kilometri sud de Kirkuk.
 
Un atac aerian asupra unei moschei shia s-a soldat cu cel puţin 15 morţi, toate femei, conform AFP, care citează şeful consiliului local din oraş. Alte surse neoficiale notează că bilanţul deceselor ar fi mult mai mare.
 
„Cincisprezece femei au fost ucise şi alţi 50 au fost răniţi într-un raid aerian asupra unui loc de rugăciune şiit din Dakuk” a declarat Amir Huda Karam. Bilanţul a fost confirmat de un medic care lucrează la spitalul din oraş, în timp ce alte surse vehiculează că printre victime s-ar afla şi foarte mulţi copii.
 
Atacul aerian nu a fost asumat până în momentul de faţă, în ARA News susţine că surse din cadrul forţelor kurde au declarat că „forţe ale coaliţiei anti-SI au executat atacuri aeriene asupra poziţiilor jihadiştilor din oraş”, informaţie care nu a fost confirmată de către coaliţie.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările