VIDEO Televiziunea iraniană, moment şocant: „Trump a mâncat rahat!“. Reacţia moderatorului

VIDEO Televiziunea iraniană, moment şocant: „Trump a mâncat rahat!“. Reacţia moderatorului

Donald Trump e considerat inamicul numărul 1 de către regimul de la Teheran

Într-o ţară în care nu poţi să ai o altă opinie decât cea a regimului, iar oficialii guvernului sunt de neatins, s-a depăşit orice limită a decenţei, într-o aşa-zisă emisiune de analiză politică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Televiziunea iraniană e piesa de rezistenţă a propagandei regimului de la Teheran, însă, în ultimii ani, a devenit un subiect de glumă pentru majortitatea cetăţenilor ţării. 
 
Având acces la internet şi putând urmări şi posturile din străinătate, prin intermediul antenelor parabolice instalate pe ascuns, iranienii apelează la canalele de stat, în mare parte, doar pentru a urmări transmisiunile sportive, din cadrul unor competiţii locale. Totuşi, din când în când, emisiunile religioase sau cele politice difuzate de televiziunea iraniană furnizează  momente ridicole sau penibile, ele devenind, ulterior, virale în mediul online.
 
Un astfel de moment s-a petrecut, miercuri, într-o emisiune în care un invitat arab, prezent într-un studio din Irak, a fost rugat să comenteze ultimele declaraţii făcute de Donald Trump despre situaţia din Orientul Mijlociu. 

Iată cum a decurs dialogul dintre moderator şi invitat:
 
Moderator: Trump a spus că niciun american n-a fost rănit, în urma atacului şi că e fericit ca Iranul nu va continua atacurile. De asemenea, a adăugat că, sub comanda sa, armata americană a devenit mai puternică şi deţine rachete şi mai performante, pe care însă nu vrea să le folosească în acest moment. Aceste două fraze, puse una lânga alta, ce vor să transmită?
 
Invitat: Cu scuzele de rigoare, asta înseamnă că domnul Trump a mâncat rahat! Adică spune că am mâncat rahat, iertaţi-mă! A început să recunoască faptul că a fost învins, că nu mai vrea să răspundă la întrebări şi vrea să închidă subiectul cumva. Aşa cum v-am spus, Trump e într-o încurcătură!
 
În timp ce invitatul spunea aceste lucruri, moderatorul râdea în hohote, savurând răspunsul jignitor. De altfel, după ce dialogul s-a răspândit în social media, sute de comentarii postate de iranieni au criticat vehement atât declaraţiile invitatului arab, cât şi reacţia moderatorului iranian.
 
VEZI DIALOGUL DIFUZAT, LIVE, DE TELEVIZIUNEA IRANIANĂ

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: