VIDEO Rolul femeilor în mişcările de protest din Sudan

VIDEO Rolul femeilor în mişcările de protest din Sudan

FOTO Twitter

Studenta Alaa Salah a devenit un simbol al protestelor din Sudan, după ce un video în care aceasta era îmbrăcată în alb şi chema la revoltă a devenit viral.

Tânăra în vârstă de 22 de ani şi-a câştigat supranumele de „regina nubiană”. Aceasta a vorbit la BBC despre faima sa neaşteptată, după ce a protestat faţă de regimul aflat la putere de 30 de ani în Sudan, în contextul unui rol din ce în ce mai mare pe care femeile le au în aceste mişcări de schimbare.

Tânăra a declarat că a surprins-o faptul că a fost numită simbolul protestelor din Sudan şi că din punctul ei de vedere întreg poporul sudanez este simbol al revoluţiei. Alaa Salah este doar una dintre nenumăratele femei care au participat la protestele ce l-au înlăturat din fruntea ţării pe preşedintele Sudanului. Acestea au adus aceleaşi contribuţii ca bărbaţii în aceaste acţiuni de protest şi au atras atenţia că nu se vor retrage din viaţa publică, după ce liderul Omar al-Bashir a fost înlăturat.

„Sunt parte a acestei revoluţii. Nu credeam că fotografia mea se va răspândi sau că clipul meu video va deveni viral. Atunci când am protestat pe 8 martie, Omar al-Bashir încă era la putere, el a fost înlăturat trei zile mai târziu. Era posibil ca în poziţia în care mă aflam să fiu împuşcată din orice direcţie şi chiar şi după aceea“, a declarat tânăra. Femeia a adăugat că, deşi cu toţii erau conştienţi că puteau fi împuşcaţi, nu le-a fost frică să protesteze. 

„Am luat parte la proteste pentru că am visat la un Sudan mai bun, unde toţi să poată trăi cu demnitate şi onoare“.

O altă activistă intervievată de BBC, Balghis Badri, a declarat că a fost suprinsă de rolul pe care femeile şi l-au asumat. „Ceea ce m-a surprins a fost curajul, nu numai faptul că alergau ca bărbaţii, că escaladau obstacolele ca bărbaţii. Acest lucru a fost un fel de surpriză. Cred că ceea ce e bun la această revoluţie este că le-a oferit femeilor, în special celor tinere, încredere în propriile lor forţe“. Badri a adăugat că are încredere că pe viitor noile generaţii de femei se vor bucura de mai multe drepturi şi libertăţi ca înainte.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: