VIDEO Au reînceput protestele anti Maduro la Caracas. Preşedinta interimară a Boliviei îl îndeamnă pe Juan Guaido „să elibereze” Venezuela

VIDEO Au reînceput protestele anti Maduro la Caracas. Preşedinta interimară a Boliviei îl îndeamnă pe Juan Guaido „să elibereze” Venezuela

Liderul opoziţiei din Venezuela la o manifestaţie anti-Maduro, la Caracas

Zeci de mii de persoane au ieşit, din nou, pe străzile din mai multe oraşe venezuelene, pentru a protesta împotriva guvernului lui Nicolas Maduro. Ei au răspuns, astfel, unui apel al liderului opoziţiei, Juan Guaido, ca toate sectoarele societăţii să înceapă un nou ciclu de proteste, împotriva preşedintelui Maduro. La Caracas au avut loc şi ample contrademonstraţii, organizate de guvern.

Preşedinta interimară a Boliviei, Jeanine Anez, l-a îndemnat sâmbătă pe Juan Guaido „să elibereze” Venezuela, într-un moment în care opozantul încearcă să îşi mobilizeze din nou trupele lansând un apel la o manifestaţie contra preşedintelui socialist Nicolas Maduro, notează AFP.
 
„Doresc din tot sufletul ca să eliberaţi poporul venezuelean”, i-a spus Jeanine Anez lui Juan Guaido în cursul unui apel video transmis în direct la televiziunea boliviană. „Este nedrept să suportaţi atâta violenţă şi atâta represiune”, a adăugat ea.
 
Senatoarea de dreapta Jeanine Anez s-a proclamat marţi preşedinte interimar înlocuindu-l pe preşedintele de stânga Evo Morales. Acesta din urmă a demisionat după o serie de manifestaţii uneori violente ale opoziţiei care l-a acuzat de „fraudă” la alegerile prezidenţiale de la 20 octombrie.
 
La fel ca alte peste 50 de ţări, guvernul condus de Jeanine Anez l-a recunoscut pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei. Vineri, autorităţile boliviene au anunţat expulzarea diplomaţilor venezueleni care „reprezintă guvernul Maduro”.
 
„Ne-aţi dovedit că este posibil să se realizeze schimbări democratice atunci când cetăţenii sunt mobilizaţi şi hotărâţi”, i-a răspuns Juan Guaido şefei statului bolivian în cursul conversaţiei care a durat aproximativ 15 minute.
 
Ulterior, liderul opoziţiei venezuelene a participat alături de câteva mii de persoane la o manifestaţie la Caracas contra lui Nicolas Maduro, o mobilizare redusă pentru Juan Guaido care speră să profite de evenimentele din Bolivia pentru a-l răsturna de la putere preşedintele socialist.
 
După ce s-a proclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, Juan Guaido a lansat în repetate rânduri apeluri militarilor să i se alăture. Pentru aceasta, a avut sprijinul a zeci de mii de persoane care au ieşit în stradă la fiecare din apelurile sale.
 
Însă după revolta eşuată de la 30 aprilie, participarea la manifestaţiile opoziţiei s-a redus semnificativ, mai scrie AFP.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: