VIDEO Războaiele „private“ din Irak şi Afganistan

Tot mai mulţi mercenari ai unor firme militare private sunt angajaţi pe teatrele de luptă afgan şi irakian, depăşindu-i numeric pe soldaţii Pentagonului. Pentru prestaţii, ei primesc sume considerabile. Privatizarea războaielor se dovedeşte a fi o activitate extrem de profitabilă, cifra de afaceri ajungând la circa 170 de miliarde de euro pe an.

Securitate, supraveghere aeriană, logistică, antrenamente pentru militarii locali sunt doar câteva dintre „îndatoririle de serviciu" pe care soldaţii din societăţile militare private (SMP) le duc la îndeplinire din momentul în care sunt angajaţi. Iar numărul acestora creşte de la an la an, la nivel mondial, aceste „armate particulare" numărând peste un milion de persoane.

În ciuda costurilor ridicate (unii militari din forţele speciale pot câştiga şi 1.000 de dolari pe zi), SUA şi Marea Britanie îşi încredinţează unor astfel de soldaţi părţi importante ale activităţilor din Afganistan şi Irak.

Un raport din decembrie 2009 al Biroului de Studii al Congresului american estimează la peste 104.000 numărul „privaţilor" care lucrau pentru Pentagon în Afganistan, în timp ce efectivele militare americane desfăşurate acolo atingeau pragul, la vremea respectivă, de 63.950. Suplimentarea cu 30.000 a numărului de soldaţi americani promisă pentru 2010 de preşedintele american Barack Obama va presupune şi angajarea altor 56.000 de „privaţi".

Existenţa acestora mai oferă un avantaj guvernelor care apelează la serviciile lor: numărul morţilor din rândul societăţilor militare private nu figurează în nicio „contabilitate" ori statistică. Astfel, opinia publică, în general ostilă conflictelor duse pe teatre de luptă străine, poate rămâne cât de cât „liniştită" în privinţa pierderilor oficiale de vieţi omeneşti.

Atacuri „la cheie"

Prima firmă militară privată a apărut în 1989. Cu sediul în Angola, creată de foste comandouri sud-africane, Executive Outcomes propunea statelor africane ameninţate de rebeli operaţiuni militare „la cheie" de contrainsurecţie. În anii '90, în SUA a apărut Military Professional Resources Inc. La început, aceasta şi-a vândut serviciile ţărilor din fostul bloc sovietic, nevoite, înainte de a adera la NATO, să-şi reformeze armatele pentru a răspunde cerinţelor Alianţei Nord-Atlantice.

În acea perioadă, misiunile încredinţate contractorilor privaţi ţineau mai mult de logistică. În perioada primului război din Golf, în 1991, raportul era de un civil „contractat" la 100 de militari americani. Dar, odată cu cu declanşarea conflictului din Irak, în 2003, raportul a ajuns de 1 la 10.

Paza preşedintelui

În acelaşi timp, serviciile oferite de SMP în Afganistan s-au diversificat, acoperind activităţi militare dificile, cum ar fi deminarea, supravegherea aeriană, lupta antidrog, instruirea forţelor guvernamentale afgane sau a armatei.

Aceasta este antrenată în principal de DynCorp, care asigură, totodată, paza preşedintelui afgan Hamid Karzai. O altă societate militară privată este MPRI, specializată în consultanţă, ce are ca misiune elaborarea doctrinei militare a Armatei naţionale afgane şi instruirea ofiţerilor superiori. Un contract avantajos, de 200 de milioane de dolari. Cât priveşte antrenarea poliţiei afgane, de aceasta se ocupă Paravant, o filială a controversatei societăţi Blackwater.

În fine, SMP asigură paza a numeroase instituţii civile internaţionale, fie că e vorba de ONU, organizaţii nonguvernamentale, sediile unor întreprinderi. Dar pe „piaţa" activităţilor de pază şi securitate, concurenţa afgană a început să aibă un cuvânt de spus prin intermediul firmelor locale din care fac parte foşti combatanţi. Cea mai cunoscută este Asia Security Group, care aparţine unui văr al preşedintelui Karzai.

Dosarul Blackwater

În Irak, armata americană a angajat compania Blackwater Worldwide, considerată cea mai importantă societate militară privată din lume, fondată în 1997 de Erik Prince, un fost membru al Navy-SEAL (forţele speciale navale ale SUA).

În aprilie 2004, Blackwater a angajat 134 de mercenari chilieni care, pentru 1.000 de dolari pe zi, au avut ca misiune protejarea unor instalaţii petroliere. Presa internaţională a acordat spaţii largi atât companiei, cât şi lui Erik Prince, în special după ce, în septembrie 2007, angajaţi ai companiei au deschis focul asupra unui convoi de vehicule în plin centrul Bagdadului. 17 civili irakieni au fost ucişi atunci.

Incidentul a generat numeroase polemici şi, după ce justiţia americană a fost sesizată, Blackwater a fost îndepărtată de pe piaţa irakiană. Ceea ce nu o împiedică, astăzi, să continue colaborarea cu guvernul american (sub numele schimbat de Xe Services LLC), mai ales pentru celebra agenţie CIA, în Afganistan. Societatea - care astăzi este de vânzare - deţine o bază secretă în apropierea frontierei cu Pakistanul, de unde îşi iau zborul propriile drone în direcţia zonelor tribale pakistaneze. Misiunea acestor avioane sofisticate fără pilot este identificarea ţintelor, care apoi sunt luate în vizor de alte aeronave americane.

Soldaţii „de stat", mai prost plătiţi

Spre deosebire de militarii companiilor private, angajaţii „obişnuiţi" ai armatelor prezente pe teatrele de luptă din Irak ori Afganistan se mulţumesc cu sume semnificativ mai mici. Spre exemplu, soldaţii italieni care fac parte din trupele desfăşurate în Afganistan au un venit fix (1.200 de euro pe lună), la care se adaugă câte 80 de euro pentru fiecare zi de misiune pe teren. Ceva mai „răsfăţaţi" sunt militarii francezi cărora la solda de 1.325 de euro pe lună li se adaugă diverse sporuri (de risc, de mobilitate, de distanţă faţă de casă).

În funcţie de grad, sporul de distanţă variază între 2.000 şi 7.000 de euro pe lună. La fel, în funcţie de experienţă, şi sporul de risc poate fi între 150 şi 850 de euro lunar. În fine, soldaţii americani au o soldă de bază de 1.585 de dolari, la care se adaugă diverse sporuri, astfel că venitul poate ajunge la 3.400 de dolari (neimpozabili) pe lună.