VIDEO Primul petrolier iranian, Fortune, a sosit în Venezuela

VIDEO Primul petrolier iranian, Fortune, a sosit în Venezuela

Petrolierul Fortune Foto EPA-EFE

Primul dintre cele cinci petroliere trimise de Iran în Venezuela pentru a-i furniza carburanţi a sosit luni la rafinăria portului venezuelean El Palito, pe coasta de nord-vest a ţării, a anunţat ministrul venzeulean al Petrolului Tareck El Aissami, relatează AFP.

”Fotografii de la sosirea primei nave, «Fortune», la rafinăria noastră din El Palito”, a anuţat pe Twitter Tareck El Aissami, postând o forografie a petrolierului la chei.
 

Fortune a fost escortat de la intrarea în apele venezuelene, sâmbătă, de nave militare venezuelene.
 
Un colaborator al AFPTV a confirmat sosirea petrolierului.
 
Rafinăria de la El Palito se află în apropiere de Puerto Cabello, în statul Carabobo, la aproximativ 200 de kilometri vest de Caracas.
 
Petrolierul Fortune a intrat sâmbătă în apele teritoriale ale Venezuelei şi a fost escortat de către nave miliare venezuelene.
 
Sosirea celorlalte patru nave - Forest, Petunia, Faxon şi Clavel - urmează să aibă loc în zilele următoare.
 
1,5 MILIOANE DE BARILI DE CARBURANŢI
 
Flota de cinci petroliere iraniene transportă în total 1,5 milioane de barili de carburanţi, potrivit presei locale, carburanţi de care Veezuela are nevoie.
 
De două luni, ţara se confrntă cu o penurie, după ce producţia de ţiţei s-a prăbuşit.
 
Sosirea acestor cinci nave constituie o gură de oxigen pentru Guvernul lui Nicolas Maduro, în contextul în care Venezuela se confruntă cu o penurie de benzină de două luni.
 
Însă acest transport plasează Caracasul în centrul relaţiilor conflictuale pe care Iranul le întreţine cu Statele Unite de peste 40 de ani.
 
PENURIE
 
Implementarea izolării din cauza pandemiei covid-19 la mijlocul lui martie a coincis cu una dintre cele mai grave penurii de benzină din Venezuela, care deţine cele mai mari zăcăminte de petrol din lume.
 
La Caracas, litrul de beznină se vinde cu trei dolari pe piaţa neagră - un preţ astronomic, având în vedere faptul că este aproape gratuit la pompa monopolului de stat.
 
Însă producţia Venezuelei s-a prăbuşit. Ea a scăzut la 622.000 de barili pe zi în prezent - reprezentând o cincime din volumul pe care-l avea în urmă cu zece ani, potrivit unor date OPEP.
 
Nicolas Maduro pune această prăbuşire pe seama sancţiuniloramericane.
 
Analişti şi opoziţia adunată în jurul lui Juan Guaido consideră însă că la rădăcina problemei se află corupţia şi o lipsă de investiţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: