VIDEO Momentul terifiant în care o femeie din Brazilia este împuşcată în mijlocul străzii. Care este motivul agresorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 31 de ani care trăia pe străzile din Brazilia a fost împuşcată mortal, la câteva secunde după ce i-ar fi cerut unui bărbat bani de o pâine, potrivit Daily Mail.

O cameră de supraveghere a înregistrat momentul în care Zilda Henrique dos Santos Leandro mergea prin mijlocul străzii şi încerca să-i atragă atenţia lui Aderbal Ramos de Castro, sâmnătă dimineaţă.

Bărbatul a continuat să meargă, ignorând-o, până când dos Santos Leandro l-a ajuns din urmă şi au avut un schimb de replici.

În filmare se vede cum Dos Santos Leandro, cunoscută şi ca Neia, se îndepărtează de Castro, înainte ca acesta din urmă să scoată un revolver de calibrul 39 şi s-o împuşte pe femeie. Daily Mail scrie că femeia i-ar fi cerut bani de o pâine.

Atacatorul a fugit, în timp ce un martor i-a sărit în ajutor femeii. Aceasta a fost transportată la spital, dar din păcate medicii au pronunţat decesul.

De Castro a fost arestat şi în prezent se află în custodia poliţiei. 

Avocatul său a susţinut la un post TV brazilian că clientul său a spus că se ducea să deschidă un restaurant pe care îl deţine şi a crezut că Santos Leandro voia să-l tâlhărească. Acesta a mai fost jefuit în trecut în acea regiune şi a reacţionat, potrivit avocatei Daniela Lopes.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite