VIDEO/ FOTO Avion prăbuşit în India: 159 de morţi şi şapte supravieţuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion de linie cu 166 de persoane la bord s-a prăbuşit astăzi în India.

Vezi aici imagini de la locul tragediei

UPDATE Toţi cei 160 de pasageri sunt de naţionalitate indiană, potrivit companiei aeriene căreia îi aparţine aeronava, relatează AFP.

UPDATE Numărul persoanelor decedate a ajuns la 159

Poliţia indiană a anunţat că unul dintre dintre supravieţuitorii accidentului, un copil în vârstă de şapte ani, a decedat din cauza rănilor suferite, astfel că bilanţul victimelor a ajuns la 159.

UPDATE Cel puţin opt persoane au supravieţuit

Compania aeriană Air India a afirmat că cel puţin opt persoane au supravieţuit accidentului aviatic.

"Conform informaţiilor de care dispunem, opt persoane au fost salvate şi transportate la spitale din Mangalore", a declarat Anup Shrivasta, director de resurse umane al companiei Air India.

Epava aparatului a luat foc, iar pompierii încearcă în prezent să stingă incendiul. Doi membri ai echipelor de intervenţie au fost văzuţi fugind de la locul accidentului, cu o fată acoperită cu spumă. Mai târziu, aceasta a fost tratată la spital, pentru arsuri grave.

Alţi membri ai echipelor de salvare au scos dintre resturile avionului şi copacilor doborâţi cadavre carbonizate. Mulţi din pasagerii decedaţi erau încă prinşi în scaune.

UPDATE Air India confirmă că sunt supravieţuitori

Un purtător de cuvânt al companiei Air India a afirmat că o parte dintre pasageri au supravieţuit. "Sunt câţiva supravieţuitori. Avem confirmarea, dar nu ştim câţi", a declarat purtătorul de cuvânt

UPDATE Unul dintre supravieţuitori a povestit televiziunii locale cum a scăpat

"Avionul s-a rupt în două. Am sărit din el după ce s-a prăbuşit. Am văzut alte două persoane care au ieşit dion avion", a afirmat din spital Abdullah, un supravieţuitor, pentru postul local de televiziune TV9, relatează Reuters.

"Am vrut să ies prin faţă, dar acolo era flăcări multe, aşa că m-am întors şi am sărit pe la anvelope", a mai spus acesta.

Un alt post de televiziune a prezentat imagini cu un pompier care căra în braţe un copil rănit.

Potrivit ministrului de Interne al statului indian Karnataka, V.S. Acharya, cinci sau şase persoane au supravieţuit, relatează CNN. Acharya, a cerut populaţiei să coopereze cu autorităţile şi să nu se apropie de locul accidentului.

Între opt şi 10 persoane au fost deja duse la spital pentru îngrijiri, potrivit inspectorului de poliţie din Mangalore, Gopal Hosur. Inspectorul a afirmat că nu are detalii despre starea lor de sănătate sau dacă aceştia au supravieţuit.

Anterior, comisarul adjunct al poliţiei locale, R. Ramesh, a afirmat că toate cele peste 160 de persoane au murit. "Toţi au murit, nu este nici o îndoială", a declarat Ramesh, citat de AFP.

Avionul a alunecat în prăpastie din cauza pistei umede

Un avion aparţinând companiei Air India, care avea la bord 166 de pasageri, printre care patru copii şi şase membrii ai echipajului, s-a prăbuşit astăzi dimineaţă,  în jurul orei locale 6.30 (4.30, ora României), aproape de Aeroportul Internaţional Mangalore, aflat la circa 400 de kilometri vest de Bangalore, capitala statului Karnataka.

Avionul, un Boeing 737, care venea de la Dubai, a luat foc după ce a depăşit pista de zbor. Martori au declarat pentru CNN că avionul s-a prăbuşit peste peretele despărţitor al aeroportului şi a căzut într-o zonă deluroasă. Potrivit acestora, avionul a atins pista corect, dar nu s-a putut opri, din cauză că pe jos era ud.

Aeroportul Mangalore se află într-o zonă deluroasă, ceea ce, potrivit experţilor, nu le lasă piloţilor loc de greşeală.

Turnul de control nu a primit semnale de alarmă de la pilotul aparatului, în timpul manevrelor de aterizare. De altfel, pilotul, un sârb, avea multă experienţă şi mai aterizase pe pista respectivă.

În prezent se vehiculează ipoteza că un cauciuc a explodat, ceea ce ar fi făcut ca avionul să alunece.

În ciuda celor 25 - 30 de ambulanţe prezente la faţa locului, perdeaua de fum, dealurile împădurite şi faptul că întreaga zonă este afectată de ploi torenţiale afectează operaţiunile de salvare.

Autorităţile indiene au deschis o linie telefonică de urgenţă pentru rudele persoanelor aflate la bord.

Ultimul accident de avion din India  a avut loc în 17 iulie 2000, când un Boeing 737 al companiei indiene Alliance Air s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din apropiere de aeroportul din Patna, provocând moartea a 61 de persoane.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite