Un alt motiv a fost observarea retoricii preşedintelui turc Erdogan, care clamează alegerea sa cu 52% din voturile celor care au folosit dreptul democratic de a opta pentru conducătorul ţării lor, dar care a  dovedit apucături de dictator, atât înainte, cât şi după rebeliunea militară, iar dacă termenul pare, deşi nu este, oarecum exagerat, a luat decizii tipice înaintaşilor săi, numiţi sultani.

A discuta despre Turcia înseamnă a pleda pentru măsuri necesare a fi luate în România, o ţară membră a NATO şi a UE, dar care pare a fi, la nivel decizional - fie că este vorba de cel al oficialilor aleşi, fie că avem în vedere pe cel unde acţionează ceii numiţi în funcţii - mai degrabă anesteziată de fascinantele cuvinte, pentru unii, rostite în decembrie 1989, de fosta voce prezidenţială: Staţi liniştiţi pe locurile voastre!

Pe noul site al actualei voci prezidenţiale, care seamnă izbitor de bine cu cel al Casei Albe, preşedintele de acum zâmbeşte încrezător spre naţiune, deşi aceasta este marcată de războiul intern, româno-român, unul în care este cultivată bucuria de a educa pe cei mulţi, pe micul ecran, în spiritul supremaţiei unei direcţii altfel irelevante, într-o democraţie puternică, nu în curs de consolidare, ca aceea românească, pe baza unor sugestii ale unor diplomaţi care confundă plaiul mioritic cu America Latină şi cea Centrală.

Pe acelaşi website, surâzătorul prezident ne arată că avem o strategie de apărare care, pentru cunoscători, este aidoma unui caiet de caligrafie a unui elev silitor, ce a vrut nota maximă fără să supere pe nimeni, deşi un stat vecin federal a trecut clar, în documentul similar, că NATO, inclusiv România, constituie inamicul numărul 1 pentru Moscova.

Ce a mai rămas din statul turc laic se cutremură din temelii, dovadă fiind faptul că preşedintele Erdogan se răţoieşte aiurea la oficiali occidentali, dar şi anunţă măsuri de clemenţă pentru peste două mii de turci vizaţi de acuzaţia că ar fi adus jigniri ilustrei sale persoane.

Cei 48% din turci care nu l-au dorit preşedinte pe Erdogan văd uimiţi cum acesta continuă, fără jenă, epurările ordonate la nivelul întregii societăţi turceşti, dar nu uită să ia masa cu generalii recent reconfirmaţi sau promovaţi în funcţii, pentru a artăta mulţimii că armata este cu el, o naivitate al cărei preţ îl va afla la momentul potrivit.

E1

Asta pentru că o bună parte dintre cei ce formează corpul de comandă al organismului militar turc au urmat cursuri de perfecţionare peste Ocean şi chiar dacă nu spun public ceea ce gândesc, ei sunt îngrijoraţi de viitoarea întâlnire dintre longevivii preşedinţi Putin şi Erdogan, primul în mod clar autoritar, al doilea în mod evident cu apucători de dictator.

D5

O îngrijorare de ordin tehnic, pentru că, după trâmbiţata întâlnire la nivel înalt, ce încredere vor mai avea militarii aliaţi în cei turci?...

Cu Turcia adusă în situaţia de a avea armata practic terftelită de propriul preşedinte, cu Bulgaria puternic presată să se delimiteze, când poate, de aliatul de la nord de Dunăre, cu Ucraina pusă între Crimeea puternic militarizată şi Donbasul eficient controlat de armata rusă, România se află în situaţia în care - prin amăgirea populaţiei, cu o inexistentă brigadă multinaţională şi cu un buget care abia la anul va fi mărit -, aparent nu supără pe nimeni.

Deşi românii lucizi au dreptul democratic de a li se spune adevărul geopolitic până la capăt, chiar dacă anumite mărimi, autohtone, ca şi unii diplomaţi, care nu ştiu nici cum se numeşte capitala ţării noastre, ar dori ca noi, cei din Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, să nu ne exercităm dreptul la liberă exprimare, argumentată, pe plan mediatic, din interesul naţional de a promova reÎntregirea ţării, nu dezbinarea naţională, indiferent de pretextul diabolic, prin care aceasta este zi de zi inoculată la nivelul mentalului colectiv. 

La vremuri tulburi este nevoie de voci puternice, de bărbaţi de stat verticali, de conaţionali care să reamintească tuturor compatrioţilor faptul că din decembrie 1989, cenzura politică, promovată prin ameninţări subterane, constituie un atentat la dreptul de a spune NU impotenţei unor lideri trecători. 

În acest sens redau dialogul purtat cu un român care nu mai are nevoie de nicio prezentare. 

Generalul (r.) dr. CONSTANTIN DEGERATU: 

  • Există trei ameninţări majore la adresa securităţii aliaţilor, respectiv Rusia, ISIS şi operaţiunea de migraţie ilegală, cu milioane de oameni. 
 
  •  Turcia, pentru o anumită perioadă, are acum capacitatea de acţiune afectată. 
 
  • După Brexit, după îngenunghierea Franţei de atacurile teroriste şi după invadarea Germaniei de milioane de migranţi, ne aflăm într-o situaţie în care frontiera estică a NATO se clatină. 
 
  • Noi ar fi trebuit să intrăm clar, într-o situaţie prin care să preluăm o parte din sarcinile de securitate, din această zonă, cu referire la frontierele terestre şi aeriene. Am în vedere o capacitate reală de apărare a spaţiului nostru aerian şi cel al Bulgariei, şi aducerea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu în ipostaza de a prelua sarcinile bazei aeriene de la Incirlik. 
 
  •  Arr fi trebuit să avem aici o escadrilă de avioane F-16, una de aeronave F-22, o baterie de rachete "Patriot" şi să avem o capacitate de respingere a unei agresiuni navale. Numai aşa s-ar fi putut îndeplini ce anume s-a decis la Summitul NATO de la Varşovia, adică descurajarea unei posibile agresiuni, în această zonă, şi stoparea ofensivei teroriste şi migraţioniste. 
 
  • Represiunea din Turcia pare să fi fost foarte bine pregătită. 
 
  •  Este clar că tocmai ce i s-a întâmplat acum armatei turce va genera o falie, între militari, plus cei care au crezut în armata Turciei ca garant al stabilităţii şi laicităţii statului, şi cei care participă acuma cu entuzioasm la represiune, care nu vizează doar armata turcă, ci şi aparatul de justiţie, parte a sistemului de educaţie, etc. 
 
  • Uneori, condeiul, cuvântul, imaginea, deci partea care exprimă intelectualitatea conştientă de rolul său poate să valoreze mai mult decât un tanc, care poate fi abandonat. 
 
  • Tiparul acestei acţiuni de reprimare, din Turcia este unul de tip KGB, finanţarea fiind dintr-o zonă islamică. 
 
  • Introducerea pedepsei cu moartea, de către preşedintele Erdogan, ar putea să fie fatală chiar pentru el. 
 
  •  Vorbele preşedintelui Erdogan pot să fie circumstanţiale. Pot să fie un pas înainte, unul înapoi. Dar faptele, deocamdată, sunt cele care ne obligă să îi judecăm conduita. Iar faptele, de până acum, sunt justificate din perspectiva pedepsirii unei lovituri de stat, dar complet în afara normelor democratice de funcţionare. Şi din perspectiva tratării prizonierilor şi din perspectiva respectării drepturilor omului. 
 
  • Trebuie ca să ne facem datoria faţă de noi, pentru a conta pe sprijinul american. Acest lucru ni l-a spus Donald Trump aproape cu brutalitate. 
 
  • Problema este ce trebuie să facă România. România trebuie să intre într-un program de urgenţă, de intrare în stare de apărare şi de proiectare a capacităţii sale de descurajare. 
 
  • România trebuie să îşi construiască forţele terestre, la nivel de 160.000 de oameni, cu unităţi de apărare a teritoriului şi cu unităţi de acţiune dislocabile. 
 
  • România trebuie să realizeze acum capacitatea de apărare a spaţiului aerian, ceea ce înseamnă minim trei escadrile de avioane de tip F-16, sau similare, şi obligatoriu trei unităţi de luptă, de tip "Patriot" sau similare. 
 
  • Şi în spaţiul naval al României trebuie să intre, sub pavilion românesc, două nave capabile să facă faţă pericolului rusesc. 
 
  • Aşa cum s-a hotărât la Summitul NATO, de la Varşovia, trebuie să se poată proiecta stabilitate dincolo de frontierele Alianţei. Adică, organizarea apărării spaţiului terestru şi a celui aerian al României include spaţiile similare ale Republicii Moldova. Acest lucru este obligatoriu, dintr-o perspectivă strict militară, de natură operaţională. Numai aşa se poate proiecta stabilitatea enunţată de NATO. 
 
  • Asta înseamnă să învăţăm din lecţia pe care Rusia ne-a dat-o în Siria, ceea ce înseamnă că forţe ale UE şi NATO trebuie să fie proiectate în Georgia şi în Ucraina, ca răspuns la această situaţie, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU. Măcar atât să învăţăm din lecţia lui Putin. Avem, ca state aliate, această obligaţie şi acest drept, dacă vrem să evităm o situaţie mult mai grea şi mult mai costisitoare. 
 
  • Altminteri, politica aceasta agresivă, a lui Putin, va exploata situaţia din Turcia, ca pe o victorie a sa, ca pe o deschidere a drumului său spre Mediterana, şi spre atomizarea şi anihilarea ţărilor membre ale NATO: România, Bulgaria şi Grecia. Şi această spărtură ar putea fi cu greu umplută de orice putere americană. Pentru că nu ar mai avea ancora locală, regională. 
 
  • Trebuie să avem o sesiune a Parlamentului, care să analizeze situaţia gravă a României şi să decidă, în consecinţă, o reuniune a guverului, care să vadă starea în care ne aflăm şi să decidă ce se construieşte pe planul militar, pentru că executivul trebuie să facă acest lucru şi să fie o suită de reuniuni ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării cu asumarea clară a comenzii de către preşedinte. El este comandeatul forţelor armate şi nu poate sta cu forţe armate care nu pot îndeplini misiunea pentru care preşedintele este numit. 
 
  • Armata română se mişcă la limita capacităţii sale maxime. 
 
  • Aparent, din perspectivă politică, noi suntem într-o insolvenţă politică. De aceea este nevoie de dezbateri publice, pentru ca opinia publică să înţeleagă exact unde ne aflăm. 
 
  • Un număr mare de români ar fi gata să intre într-un sistem de pregătire, pentru ca să îşi apere ţara. 
 
  • Pe termen scurt şi mediu nu mai putem conta pe un NATO iluzoriu şi ipotetic, înainte de a conta pe noi. 
 
  • A venit timpul să ne facem datoria noastră de români, faţă de România, astfel ne vom face datoria şi faţă de NATO şi faţă de UE. 
 
  • Când vorbesc de români vorbesc de toţi - de aici până la Nistru.