VIDEO Ce face „Dragonul Africii“ cu banii UE

În faţa a 12 jurnalişti provenind din ţări ale Uniunii Europene, ţara mediteraneeană a încercat să arate, săptămâna trecută, că-şi merită numele de economie emergentă. UE face echilibristică între dorinţa Tunisiei pentru un statut avansat în politica de bună vecinătate şi faptul că ţara respectă doar parţial drepturile omului.

În ultimele două decenii, 3,5 miliarde de euro au plecat de la Banca Europeană de Investiţii către Tunisia. Recent, aceasta a primit fonduri UE în valoare de 130 de milioane de euro pentru un proiect ecologic vizând reabilitarea şi extinderea unor staţii de epurare.

Vezi VIDEO cu Tunisia

Anual, sume ce ţin de ordinul milioanelor de euro ajung în Tunisia, prin intermediul programului de bună vecinătate al Uniunii Europene, în cadrul căruia această ţară doreşte să obţină un statut de „parteneriat avansat".

Săptămâna trecută, Tunisia s-a străduit să-i convingă pe cei 12 jurnalişti provenind din ţări membre UE (din grupul cărora a făcut parte şi reprezentantul ziarului „Adevărul") că ştie şi poate să gestioneze fondurile acordate de instituţiile europene. Avantajul este de ambele părţi: ţara de pe flancul sudic al Mării Mediterane, supranumită „Dragonul Africii", situată la întretăierea civilizaţiilor europene şi africană, se bucură de un PIB crescut de şapte ori între 1987 şi 2008, iar Uniunea Europeană are parte de o zonă de stabilitate şi echilibru, tocmai bună pentru investitori.

Performanţele Tunisiei le-au fost arătate jurnaliştilor în cadrul unui seminar cu titlul „Politica europeană de bună vecinătate: Pe calea reformelor economice", care s-a desfăşurat între 31 mai şi 5 iunie la Bruxelles şi în Tunisia. Seminarul s-a dovedit a fi un maraton care i-a purtat pe participanţi prin locuri pe cât de neaşteptate, pe atât de inedite.

Într-o planificare riguroasă, „la minut", ni s-au prezentat diverse firme, societăţi, întreprinderi (unele dintre ele cu un aspect de-a dreptul avangardist) având diverse domenii de activitate, de la confecţii şi broderii pentru cele mai renumite firme italiene şi ajungând la laboratoare de tehnologie nucleară.Tunisienii par să fi adoptat acelaşi slogan ca al preşedintelui Barack Obama, „Yes, we can". Exploatează la maximum resursele pe care le au, inclusiv statutul de „cea mai paşnică ţară din Africa", conform rapoartelor GLOBAL PEACE INDEX, precum şi pe cel de „ţară emergentă" acordat de Banca Mondială şi de Fondul Monetar Internaţional.

Tehnologii de science fiction

Un impact deosebit de puternic îl are, chiar şi asupra unui ochi „antrenat", de european, firma TELNET, din capitala Tunis. La sediul acesteia (o adevărată bijuterie arhitectonică ultramodernă) ni s-a confirmat faptul că Tunisia nu merită să fie cunoscută doar pentru mare şi soare, ci şi pentru că este creatoare de tehnologie.

„Dacă nu avansăm, dăm înapoi", este deviza celor de la TELNET, ce are ca domeniu de activitate ingineria Hi Tech, cu aplicaţii în telecomunicaţii, avionică, apărare şi transport, sisteme de informaţii, multimedia, electronică şi microelectronică.

Surprinzător de multe tinere lucrează la TELNET, dar am aflat cu această ocazie că femeile (care reprezintă circa 60% din populaţia de peste 10,4 milioane de locuitori) sunt intens promovate.

Elitele sunt cocoloşite

Acelaşi lucru s-a observat şi la complexul Technopole El Ghazala unde, în domenii precum cercetarea în agricultură sau biochimie, lucrează, de asemenea, multe femei. El Ghazala este, practic, o „pepinieră de inteligenţă". Există aici o clădire de birouri destinată în exclusivitate tinerilor absolvenţi de facultate „cu idei" (fie în domeniul afacerilor, fie în cel al cercetării). Concret: dacă aceştia dovedesc că-şi pot materializa planurile, atunci li se pun la dispoziţie, timp de doi ani, un birou dotat cu tot necesarul, plus o sumă lunară echivalentă cu 200 de euro.

În acest fel, toată lumea e câştigătoare: tinerii absolvenţi de facultate au un loc de muncă asigurat şi, în funcţie de rezultate, bine plătit, nefiind nevoiţi să plece în străinătate în căutarea unui trai mai bun, iar statul tunisian se alege cu „fructul" unui proiect sau al unei inovaţii de valoare.

Sistemul educaţional tunisian prevede învăţământ obligatoriu până la 16 ani, iar numărul absolvenţilor de instituţii superioare creşte în ritm rapid. Anual, de pe băncile facultăţilor ies 5.000 de ingineri, la o populaţie care depăşeşte cu puţin 10,4 milioane de locuitori.

Un aeroport avangardist

Vizitarea aeroportului internaţional Enfidha (ce poartă numele preşedintelui tunisian Zine El-Abidine Ben Ali) a fost parcă desprinsă dintr-un film
suprarealist.

Un prim motiv: aspectul impresionantului edificiu, care ar cuceri locul întâi la orice concurs internaţional de arhitectură. Apoi, faptul că cei 12 jurnalişti erau singurii vizitatori (în afară de „gazde", desigur), aeroportul urmând a fi dat în folosinţă deplină abia în toamnă.

Construit de firma turcească TAV, edificiul cu alură avangardistă se poate lăuda cu performanţe demne de Cartea Recordurilor: este cel mai mare din Tunisia şi din Africa de Nord, întinzându-se pe o suprafaţă de 5.800 de hectare, are cel mai înalt turn de control din Africa, aerogara are o suprafaţă de 90.000 de metri pătraţi şi, odată cu realizarea unui nou terminal (prevăzută pentru anul 2020), capacitatea sa va fi de 22 de milioane de pasageri anual, ceea ce va permite decongestionarea aeroporturilor din Tunis şi din Monastir.

Compania Jet Run va face legătura între România şi Aeroportul Enfidha, ne-a spus directorul general al firmei TAV, Ersel Goral.

Relaţia România-Tunisia, avantaj reciproc

Peste 1.400 de studenţi tunisieni învaţă în România, avea să-mi spună, cu puţin timp înainte de plecarea spre România, ambasadorul ţării noastre în Tunisia, Sorin-Mihail Tănăsescu (de altfel, foarte apreciat de diplomaţii europeni din Tunis). Studenţii aduc anual României cel puţin 20 de milioane de euro, dacă se pun la socoteală şi sejururile familiilor care vin în vizită. La rândul său, România exportă în Tunisia produse petroliere, maşini şi motoare electrice, cereale şi mai ales lemn.

Un exemplu de reuşită româno-tunisiană îl constituie Grupul Elloumi, a cărui filială de la Arad (Coficab Eastern Europe, înfiinţată în 2005) a avut în 2009, în ciuda crizei, rezultate economice foarte bune. Nu acelaşi lucru se poate spune despre acordul de înfrăţire dintre oraşele Timişoara şi Monastir, convenit de mai mult timp, dar care aşteaptă şi astăzi acordul autorităţilor tunisiene.

Zine El-Abidine Ben Ali, „tătucul" tunisienilor

Cei care ajung pe meleaguri tunisiene descoperă „în decor" o imagine ce se repetă insistent şi care apare în nenumărate şi diverse locuri publice: cea a portretului preşedintelui tunisian Zine El-Abidine Ben Ali.

Mai ceva ca „nea Nicu", acesta zâmbeşte protector fie pe autostrăzi, fie în birourile directorilor tuturor firmelor vizitate, fie în holul încă pustiu al imensului aeroport care-i poartă numele. Deseori, portretul este însoţit de unele „indicaţii" ale „protagonistului", în funcţie de natura instituţiei care-l găzduieşte. Nu a mai mirat pe nimeni în acest context faptul că un astfel de „îndemn" s-a putut citi până şi la Şcoala Superioară de Audiovizual şi Cinematografie de la Gammarth.

Din portretul impozant aflat în holul instituţiei, Ben Ali îşi îndemna supuşii „să facă totul" pentru dezvoltarea artei şi a industriei cinematografice. Zine El-Abidine Ben Ali a devenit preşedintele Tunisiei în 1987. Înainte de a fi votat, a avut loc, în noiembrie 1987, o lovitură de stat prin care a fost înlăturat, după 30 de ani, Habib Bourguiba (primul preşedinte tunisian). Acesta a fost declarat inapt, din punct de vedere medical, să-şi mai exercite prerogativele specifice funcţiei.

La ultimul scrutin, cel din 1999, Ben Ali, acum în vârstă de 73 de ani, a obţinut un scor care aminteşte de alegerile din fostul bloc comunist - 99,4% din voturi. Reforma constituţională aprobată prin referendum în 2002 a abolit limitarea numărului de mandate prezidenţiale, astfel că actualul preşedinte are toate şansele să rămână „tătucul" tunisienilor până la moarte.

Din cauza unor probleme de sănătate (despre care nu se vorbeşte însă deschis), el apare rareori în public. Există speculaţii în privinţa „succesiunii", una dintre variante fiind soţia sa, Leila Ben Ali. Provenind dintr-o familie numeroasă, despre prima-doamnă a Tunisiei mulţi spun că ar controla mare parte din economia locală. Un mic imperiu financiar ar conduce şi unul dintre ginerii lui Ben Ali, care a înfiinţat recent, la Tunis, o bancă islamică, demers ce a stârnit polemici, întrucât Tunisia este un stat laic.

Tunisia, „fără oxigen politic"?

Despre cultul personalităţii preşedintelui tunisian şi despre nerespectarea drepturilor omului în Tunisia ne-a vorbit şi şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Tunis, olandezul Adrianus Koetsenruijter. Acesta susţine însă că nu avem de-a face cu un cult al personalităţii propriu-zis, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în ţările vecine, Libia, Alger, Egipt, unde atitudinea paternalistă a şefului statului este în mare măsură apreciată de „supuşi".

„Este un fel de tradiţie, face parte din cultura locală", a spus Koetsenruijter. Totuşi, a recunoscut că Tunisia are mult de recuperat la capitolul drepturilor omului. Libertatea de expresie, de asociere, accesul redus la internet sunt probleme pe care „Dragonul Africii" trebuie să le rezolve, mai ales dacă doreşte statutul de „parteneriat avansat" cu Uniunea Europeană.

Un exemplu neplăcut: câţiva jurnalişti prezenţi la seminar au constatat că accesul la Skype şi la reţeaua Messenger este blocat. „Tunisiei îi lipseşte oxigenul politic", apreciază un ziarist belgian, întâlnit la Bruxelles, care, din motive lesne de înţeles, a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Astfel, Uniunea Europeană este nevoită să facă o adevărată echilibristică între dorinţa de a oferi Tunisiei un statut avansat în cadrul politicii de bună vecinătate şi nemulţumirea de a vedea că în această ţară drepturile omului sunt doar parţial respectate.