VIDEO Spre ce se îndreaptă Turcia?
0
La finalul discuţiilor de la sediul NATO, Recep Tayyip Erdogan a făcut doar o scurtă declaraţie de presă, încheiată cu palma dusă la inimă, gest de înlocuire a strângerii de mână - datorită recomandărilor cunoscute privind prevenirea preluării de la terţi a Coronavirusului -, în timp ce la sediul UE nici nu a mai participat la conferinţa de presă organizată de gazde. Ca în proverbul turc: „oriunde te duci, destinul te urmează“.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat în seara zilei de 9 martie 2020, că rezervele de petrol siriene de la Qamishli şi Deir Ezzor ar trebui utilizate pentru a reconstrui Siria devastată de război. Un enunţ care confirmă interesul său pentru zonele petrolifere limitrofe, pentru pretexte de a îndepărta kurzii de graniţa turco-siriană şi pentru a rămâne cu trupe pe teritoriul vecinului de la sud, cu scopul de a diminua puterea adversarului de la Damasc.
Forţele Democrate Siriene - susţinute de SUA şi conduse de kurzii din nordul statului sirian - controlează în prezent 70% din resursele energetice ale Siriei, care se află în regiunile Deir Ezzor, Hasakah, Homs şi Raqqa, potenţialul actual de extragere şi livrare fiind de 300.000 de barili de petrol pe zi.
Acestea sunt repere informaţionale impresionante la prima vedere, dar dincolo de afirmaţia care a stârnit mai degrabă imaginaţia jurnaliştilor aflaţi în preajma şefului statului turc, acestea nu atrag pe cei ce ar putea investi în zona amintită, pentru că sondele sunt păzite de militari americani, iar Kremlinul nu are niciun interes să genereze acum vreun antagonism pasager cu Casa Albă.
Sigur că dacă este vorba de un proiect de real de reconstrucţie paşnică a zonei atât de greu încercată de războiul civil şi de prezenţa numeroaselor trupe străine, inclusiv iraniene, subiectul ar fi fost interesant pentru Uniunea Europeană, dar la întâlnirea lui Charles Michel şi Ursula Gertrud von der Leyen, cu Erdoğan altele au fost punctele înţelegerii bilaterale:
1. Declaraţia din anul 2016 privind relaţia UE cu Turcia rămâne un cadru pentru problemele refugiaţilor / migraţiei;
2. Borrell şi Çavuşoğlu vor negocia detaliile şi fluxurile de bani;
3. Turcia va înceta să împingă migranţii către graniţele turco-greceşti.
Generalul, în rezervă, dr. Adrian Pârlog, considerat unul dintre cei mai buni analişti pe care i-a avut Direcţia Informaţii Militare a considerat – la talk show-ul organizat la 6TV – că Turcia se îndreaptă spre o situaţie extrem de dificilă. Problematica migraţionistă este azi una extrem de conexată cu aceea a securităţii zonale, la care, dacă se adaugă tentativele repetate ale Turciei de a se apropia de Uniunea Europeană, şi faptul că Turcia găzduieşte peste 60% din numărul total de migranţi ce îşi au originea în zona Orientului Mijlociu extins, plus neşansa statului turc de a susţine financiar multele milioane de refugiaţi, care trăiesc pe teritoriul acestei ţări, atunci – a observat dr. Pârlog – aşa au apărut înţelegerile scrise, din 2015 şi 2016, cu Uniunea Europeană, care se angaja să contribuie la susţinerea logistică a celor peste trei milioane de cetăţeni străini fugiţi din multiple motive din entităţi statale limitrofe şi nu numai din acestea.
Este un element de îngrijorare faptul că Ankara se consideră acum, pe plan practic, că este din ce în ce mai izolată – susţine generalul Adrian Pârlog. Turcia are o relaţie rece cu Statele Unite, una care lasă loc de mult mai bine cu Uniunea Europeană, alta destul de complicată cu liderii de la Berlin şi Paris.
Iar la jumătatea lunii ianuarie a avut loc, la Moscova, o întâlnire de tip schimb de informaţii şi proiectare a intereselor profunde ale celor două părţi, între liderii structurilor de informaţii militare ai Turciei şi Siriei – a precizat generalul Pârlog.
În astfel de situaţii, tot timpul s-a păstrat posibilitatea unei linii de comunicare directă între serviciile de informaţii ale unor state adversare în teren.
Apoi, în două rânduri la Istanbul şi în două rânduri la Moscova, echipe mixte din ministerele Apărării şi Externe ale Rusiei şi Turciei, au schimbat informaţii în legătură cu modul concret de conlucrare, în baza acordului de la Soci, în arealul limitrof localităţii Idlib, a susţinut dr. Pârlog.
Regimul lui Erdogan s-a angrenat într-un joc strategic multidimensional, dovada fiind şi implicarea sa în Libia, care ţine de tentativa Ankarei de a se cupla cu cei care asigură energie Occidentului. În acest context, Erdogan a lansat un program de conexare a zonelor maritime de exclusivitate economică turcă şi libiană – a semnalat generalul Adrian Pârlog - şi practic s-a realizat joncţiunea acestor două zone, care a generat un culoar ce a atras, în mod evident, în primul rând îngrijorarea Greciei, care invocă proximitatea limitelor acestei benzi ce uneşte, pe apă, ce-i drept, Libia de Turcia.
Curentul laic mai are un viitor în Turcia, asta şi datorită situaţiei de izolare în care se află preşedintele Erdogan – menţiona dr. Pârlog -, care dacă va reuşi să extragă cele mai corecte concluzii în situaţia ce trebuie să o traverseze, în momentul actual, ţara sa, probabil că îşi vor reaminti cetăţenii turci că au fost conduşi la începutul republicii de un lider orientat către lumea modernă, Mustafa Kemal Atatürk.
Situaţia din teren,în zona Idlib, la debutul lunii martie, după luarea măsurilor de scădere a tensiunilor militare între părţile combatante. Sursa: CRS.
În opinia dr. Răzvan Munteanu - un geopolitician cerebral - trebuie să se înţeleagă ce vrea Turcia de fapt şi cum s-a ajuns la situaţia de azi. Turcia a dorit să fie un stat lider, după ce Primăvara Arabă a schimbat multe regimuri politice din state brusc slăbite de înlăturarea unor dictatori ce le conduceau de ani buni.
Din punctul de vedere al dr. Munteanu, interesele Turciei, în momentul de faţă, ar putea fi rezumate la trei mari capitole, fiind vorba aici de:
1. dinamica politicii interne, acolo unde Erdogan şi partidul său întâmpină dificultăţi evidente;
2. deficitul financiar, destul de mare, datorat şi banilor cheltuiţi cu întreţinerea migranţilor;
3. situaţia din nordul Siriei, unde Turcia a căutat atragerea unor parteneri din Occident, în speranţa susţinerii sale de către aceştia, dar situaţia este deja prea complexă, în teren.
Harta cu instituirea zonei de siguranţă, de 6 kilometri, după încetarea focului, care a fost agreată de părţile implicate în confruntările anterioare din zona Idlib. Sursa: AP.
Zona Idlib este ultimul bastion al rezistenţei împotriva regimului preşedintelui Bashar Hafez al-Assad, a remarcat geopoliticianul Munteanu. După acordul de la Soci, din 2018, situaţia din Idlib nu s-a schimbat, iar interesele Turciei în acest areal ţin de menţinerea unei zone tampon, pe teritoriul sirian, între cetăţenii sirieni de origine kurdă şi frontiera oficială a Turciei cu Siria, dincolo de care se află o altă populaţie kurdă, cu cetăţenie turcă.
Erdogan este omul care a schimbat foarte mult Turcia, cel mai mare impact fiind asupra politicii externe turce – consideră dr. Răzvan Munteanu -, în condiţiile în care anterior această ţară era orientată spre Occident, fiind bine integrată în NATO, cu relaţii bune cu UE, dar acum a ajuns să fie marginalizată.
În relaţia dintre Rusia şi Turcia au existat dosare în care au cooperat, dar au existat şi divergenţe, mai mult, sau mai puţin publice, dar interesele strategice au determinat Moscova şi Ankara ca să treacă, de pildă – amintea geopoliticianul Munteanu - peste asasinarea fostului ambasador rus, acreditat în capitala turcă. Turcia a încercat să găsească în Rusia actorul geopolitic de care avea nevoie în gestionarea problemei kurde, negăsind sprijin din partea aliaţilor săi din NATO sau din partea UE.
Erdogan a întors Turcia către zona musulmană, către zona Orientului Mijlociu, a continentului african, acolo unde a încercat să îşi proiecteze dorinţa sa de lider, de actor geopolitic care mediază conflicte regionale – a mai observat Răzvan Munteanu -, dar statul turc trebuie să fie un partener al Occidentului, unul de care şi România are nevoie.
Se încarcă comentariile...
