Valuta, interzisă de talibani. Afganistanul este în pragul colapsului economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Talibani FOTO AFP
Talibani FOTO AFP

Talibanii au decis să interzică folosirea valutei în schimburile comerciale. Ei îi ameninţă cu justiţia pe cei care încalcă acest ordin.

Talibanii au interzis utilizarea valutei în Afganistan, o mişcare care ar putea perturba şi mai mult o economie în pragul colapsului, atrage atenţia BBC.

„Situaţia economică şi interesele naţionale din ţară impun ca toţi afganii să folosească moneda afgană în fiecare lor comerţ. Emiratul Islamic instruieşte toţi cetăţenii, negustorii, comercianţii, oamenii de afaceri şi publicul larg să efectueze de acum înainte toate tranzacţiile în afgani şi să se abţină strict de la utilizarea valutei străine", a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-o declaraţie postată online.

Economia Afganistanului se confruntă cu dificultăţi din cauza retragerii sprijinului financiar internaţional după ce talibanii au preluat controlul.

Dolarul american a fost cea mai utilizată monedă din Afganistan, fiind folosit adesea în actele de comerţ în ţările vecine.

„Oricine încalcă acest ordin se va confrunta cu o acţiune în justiţie", smai spune Zabihullah Mujahid.

Conform BBC, după ce talibanii au preluat controlul asupra ţării în august, miliarde de dolari din activele de peste mări ale Afganistanului au fost îngheţate de Rezerva Federală a SUA şi de băncile centrale din Europa.

Talibanii au cerut eliberarea activelor Afganistanului care sunt deţinute în străinătate, în timp ce naţiunea se confruntă cu o criză severă de numerar.

La începutul acestui an, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a declarat că Afganistanul nu va mai putea accesa resursele sale, în timp ce Banca Mondială a oprit, de asemenea, finanţarea proiectelor din ţară. Luna trecută, FMI a avertizat că economia ţării ar putea scădea cu 30% în acest an, împingând milioane de oameni în sărăcie şi provocând o criză umanitară.

Citeşte şi: 

„Liderul suprem“ taliban, mollahul Hibatullah Akhundzada, apare pentru prima oară în public

SUA au încheiat evacuarea afganilor via baza Ramstein din Germania

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite