Vaccinul anti-COVID-19, problema unei lumi bolnave de virusul demenţei politice

Sunt două fenomene care se suprapun şi care arată că omenirea - şi în orice caz politicienii - arată că nu au învăţat nimic. Dimpotrivă, par să dorească nespus de tare să meargă cât se poate de departe pe un drum al auto-destrucţiei care, până la urmă, poate avea în germene destrucţia speciei în zone geografice largi, poate şi altele alături de cele de pe lista obişnuită a năpăstuiţilor de serviciu ai planetei.

Eşecul politicienilor de a asigura un management al crizei, începe să se întoarcă acum ca un bumerang extrem de periculos, întărind percepţia populaţiei care are, pe bună dreptate, din ce în ce mai puţină încredere în orice afirmaţie care vine din surse oficiale. E firesc să fie aşa, din moment ce se dovedeşte că un politician cu responsabilităţile globale de talia lui Donald Trump a recunoscut că a minţit cu bună ştiinţă, scuzându-se acum că a ascuns publicului informaţii esenţiale despre nivelul de mortalitate al virusului SARS-CoV-2, decizând să nu ia măsurile necesare decât foarte târziu, în dorinţa de a nu crea panică în societate. Cu rezultatul direct de a-şi aduce ţara în poziţia nefericită de lider incontestabil în domeniul infectărilor şi deceselor provocate de pandemie. Din nefericire, nu e singurul. Din această cauză, pandemia şi perspectiva imediată a intrării într-un al doilea val cel puţin la fel de mortal, ar fi trebuit să fie primul şi cel mai urgent subiect în orice operaţiune de bună guvernare.

Şi nu este aşa. Nici măcar nu vreau să mă refer la haosul incredibil de la noi, în creştere zilnică odată cu incertitudinile administrative în legătură cu deschiderea şcolii, proces pregătit aşa de mizerabil cum vedeţi, în lipsa evidentă a aproape tot ce înseamnă necesarul logic de asigurat pentru protecţia elevilor şi profesorilor şi funcţionarea minimală a şcolilor în ceea ce se numeşte acum „noua normalitate administrativă de funcţionare a procesului de învăţământ în societatea cunoaşterii afectată de pandemie“.  

Aş dori să vă prezint datele unei alte bătălii, enorme, cu dimensiuni care se apropie câteodată de romanul poliţist, alteori aminteşte de constituirea unui dosar psihiatric: găsirea unui vaccind anti-COVID-19 şi ajungerea unui consens mondial privind sistemul de distribuţie al acestuia (sau acestora, în cazul în care mai multe dintre cele 30 de soluţii aflate acum în competiţie ar genera ajunge un rezultat validat de OMS). Dacă, la primul punct, s-a dovedit că este absolut imposibil să existe o formulare de acord internaţional pentru susţinerea globală a cercetărilor şi testării mai multor soluţii sub o coordonare globală, acum se dovedeşte că este aproape imposibil să se ajungă la un acord privind producerea şi distribuirea echitabilă a vaccinului. Cel puţin până în acest moment, cum spuneau în urmă cu câteva zile cei de la Medicines&Vaccines. Anunţau că problemele vor fi enorme.

Pe de o parte, avem poziţia celor de la Medecin sans frontieres Acces Campaign care spun, cum afirmă Kate Elder, că „un vaccin anti-OVID-19 ar trebui vândut către toate ţările de către companiile farmaceutice reunite într-o platformă comună organizată de o a treia parte neutră, aşa cum este Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Alocarea echitabilă trebuie să fie făcut doar pe baza criteriilor relative la sistemele de sănătate. Ţările trebuie să cadă de acor că poate nu vor fi în prima linie pentru un anumit număr de doze şi corporaţiile farmaceutice ar trebui să ţină seama de asta şi să nu înceapă să vândă prioritar dozele de vaccin unei ţări sau unul grup de ţări“.

Fals, replică Thomas Cueni, director general al Asociaţiei internaţionale a producătorilor şi asociaţiilor din domeniul farmaceutic. El susţine că nu va putea exista un model global unic de distribuţie: „Noţiunea de bun public global înseamnă ca dacă dvs. îl puteţi avea, atunci şi eu pot să-l am. Dar, pur şi simplu, nu poate fi cazul în momentul în care va exista doar un număr limitat de doze. La modul ideal, ar trebui să existe un mecanism global de alocare, dar, din nefericire, aşa ceva pare că nu va exista. Desigur, producătorii de vaccin au să răspundă celor din partea cărora au primit sprijin, de unde-şi primesc ordinele“.

Asta fiind situaţia, discuţia internaţională privind distribuţia vaccinului a fost subiectul central al primei reuniuni a l unei structuri internaţionale denumite Facilitation Council for the Acces to Covid-19 Tools (ACT) Accelerator, iniţiativă lansată la finele lunii aprilie a acestui an şi care include COVAX Facility Design al cărei scop este de a realiza o platformă globală care „să coordoneze cererea globală din partea ţărilor bogate şi a celor sărace, mutualizând în cazul ţărilor bogate riscurile de investiţie financiară în vaccinul greşit, par în cazul ţărilor sărace oferind o mai mare putere de negociere şi finanţare“.

Cererea însă se anunţă imensă - cei de la Medecins Sans Frontieres vorbesc despre 12-15 miliarde de doze realizate pe baza rezultatelor din faza 1 a testelor clinice în condiţiile în care producătorii anunţă că, în cazul optimist, s-ar putea realiza aproximativ 3 miliarde de doze până la finele anului viitor. În condiţiile actuale, COVAX Facility este totuşi considerată drept cel mai important efort internaţional în ideea de a se obţine un produs care să fie negociat la un preţ scăzut, platformă globală la care a aderat Uniunea Europeană care a negociat deja o serie de înţelegeri, aşa cum indica Clemens Martin-Auer, negociatorul-şef în domeniul vaccinurilor anti Covid din partea UE. Foarte realistă, declaraţia oficială a OMS este că se încearcă să se ajungă la o distribuţie echitabilă de 2 miliarde de doze de vaccin până la finele anului viitor.

A apărut însă şi o problemă de natură politică. Extrem de neplăcută. Pe de o parte avem informaţia că cea mai mare parte a ţărilor lumii s-au angajat în susţinerea mecanismului propus de OMS: 172 de ţări  printre care şi 92 ţări sărace), UE, Germania şi Japonia oferind fonduri pentru ca vaccinurile să fie accesibile în mod echitabil, repetând mesajul că acestea să fie considerate „bun global“. Dar, în tradiţia Administraţiei Trump, americanii au transmis că nu susţin structura COVAX tocmai fiindcă este susţinută de OMS, organizaţie din care Trump a decis să retragă SUA până în iulie 20121.

Discuţia se va accelera în următoarele săptămâni, mai ales după ce se vor anunţa rezultatele marii campanii de vaccinare lansate pe sute de mii de persoane în China şi vom vedea ce se va întâmpla şi în Rusia, unde primele transporturi cu vaccin sunt gata să fie comercializate. În cazul celui rusesc se vor confirma oare dubiile iniţiale ale celor de la OMS? Dar dacă se vor confirma eficiente, va exista o alegere ulterioară bazată pe criterii ideologice şi, în cazul cel mai negru, vaccinul anti-COVID-19 va deveni armă de luptă în noul Război Rece? Va fi util şi împotriva demenţei politice?

Să vedem. Ce ne costă să aşteptăm?