„Urzeala tronurilor“, în varianta Damasc: cum luptă Rusia şi Iran pentru controlul Siriei
0
Cei doi mari aliaţi-cheie ai lui Bashar al-Assad se dedau unei concurenţe acerbe pentru asigurarea hegemoniei în Siria, care îşi începe reconstrucţia după opt ani de război.
Aliaţi indefectibili ai lui Bashar al-Assad încă de la începutul războiului în Siria, în 2011, Rusia şi Iranul au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a nu permite căderea celui numit drept „Măcelarul din Damasc“ şi a inversa situaţia în favoarea sa. Au trimis militari şi mercenari, au livrat arme, au investit miliarde de dolari în regimul lui şi l-au apărat în Consiliul de Securitate al ONU. Astăzi, după opt ani de război, cele două ţări se află într-o cursă teribilă de a-şi revendica partea, scrie jurnalistul Saleh Ben Odran în slate.fr, citând analize şi studii ale Centrului Omran de Studii Strategice, centrului de reflecţie Chatham House şi portalului economic The Syria Report.
Menţinerea poziţiilor cucerite şi infiltrarea aparatelor de securitate
În ceea ce priveşte influenţa militară, cei doi fraţi inamici sunt cot la cot. Moscova caută în primul rând să-şi menţină poziţiile ajunse sub stăpânirea sa. Deţine, încă din anii ’70, o bază navală în oraşul de coastă Tartus, precum şi o bază aeriană la Khmeimim, amenajată după intrarea armatei ruse în Siria, la 30 septembrie 2015, şi dobândită pentru cinci decenii în urma unui acord semnat în ianuarie 2017 cu regimul de la Damasc.
Preşedintele rus Vladimir Putin susţinând un discurs la baza aeriană Khmeimim FOTO EPA-EFE
De asemenea, poliţia militară rusă este desfăşurată în mai multe foste zone rebele recucerite în ultimii ani de oamenii lui Bashar al-Assad, care controlează în prezent două treimi din teritoriul sirian. În aceste vechi bastioane anti-Assad, Moscova negociază direct cu rebelii dezarmarea şi evacuarea lor, în virtutea unor acorduri numite de reconciliere. Atât în Ghouta de Est, un fost fief insurgent din apropiere de Damasc, cât şi în provinciile sudice Daraa şi Quneitra, recucerite anul trecut, patrulele ruseşti sunt mobilizate alături de poliţia militară siriană sau soldaţi loiali lui Assad. Ruşii sunt prezenţi şi în partea din Podişul Golan aflată în componenţa Siriei, unde au instalat opt posturi de supraveghere.
Pentru a-şi asigura o oarecare legitimitate şi a câştiga simpatia locuitorilor în detrimentul Iranului, statul rus a trimis în aceste zone poliţişti ceceni care îmbrăţişească islamul sunnit, la fel ca majoritatea sirienilor înainte de război (75%), arată un raport al Centrului Omran de Studii Strategice. Ori Iranul este o ţară şiită prin excelenţă.
Concomitent cu această desfăşurare de forţe, ruşii depun eforturi pentru acapararea structurilor de securitate ale Siriei, intervenind chiar şi în atribuirea unor posturi-cheie. Obiectivul lor este de a-şi extinde astfel prezenţa în interiorul instituţiilor siriene şi de a bara accesul iranienilor la vârful puterii de la Damasc. De exemplu, la mijlocul lui aprilie, Bashar al-Assad a numit un general prorus la conducerea Statului Major al armatei loiale lui. Relatată pe larg de site-urile de opoziţie, această mişcare a fost ignorată total de presa oficială de la Damasc.
Nici iranienii nu stau cu mâinile în sân. La mijlocul lui martie, şeful Statului Major iranian, Mohammad Bagheri, s-a dus personal în capitala Siriei pentru a-l scăpa de pensionare pe generalul Mohamed Mahala şi a înlesni transferul acestuia de la conducerea serviciilor militare de informaţii într-un post de consilier prezidenţial, adică în preajma lui Assad. Un om apropiat Teheranului este şi generalul Jamil Hassan, şeful serviciilor forţelor aeriene, un post vizat de asemenea de Rusia.
Garda Republicană vs Divizia A Cincea
Cele două ţări duc o luptă aprigă şi pe teren. Înfiinţată de ruşi, Divizia A Cincea se înscrie perfect în cadrul strategiei lor de expansiune şi concurare a Iranului. Această ramură cvasi-independentă a armatei siriene numără peste 40.000 de oameni, între care foşti membri ai unor miliţii pro-regim, foste cadre din aparatul militar, soldaţi ruşi, precum şi foşti membri ai unor facţiuni de opoziţie constrânşi să întoarcă tabăra.
Regimul de la Teheran, care a semnat în august 2018 un acord de cooperare militară cu autorităţile de la Damasc, mizează la rândul lui pe Garda Republicană, controlată direct de redutabilul Maher al-Assad, fratele preşedintelui sirian, şi apropiaţi ai Gardienilor Revoluţiei, armata sa de elită.
În peisajul miliţiilor tribale, cei doi fraţi inamici se află de asemenea într-o competiţie dură. „În 2016, ruşii au lansat un plan de dizolvare a miliţiilor loialiste din întreaga Sirie sau de plasare sub autoritatea lor directă, aşa cum s-a produs cu miliţia palestiniană Liwa al-Quds („Brigada Ierusalimului“, n. red.)“, scrie The Syrian Observer. Această grupare este antrenată de compania militară ruso-ucraineană Vega, implantată recent în Siria.
Membri Liwa al-Quds antrenaţi de instructori ruşi
În schimb, Iranul are sub cheremul său Liwa al-Baqr, foarte influentă în provinciile Alep (nord) şi Deir ez-Zor (est), unde cordonează o multitudine de grupări mai mici şi pune mâna pe diverse proprietăţi şi terenuri. Înarmată şi sprijinită de Garda Republicană şi Unităţile Irakiene ale Forţelor de Mobilizare Populară, această brigadă loialistă este secondată de Jaysh al-Mahdi în Alep şi constituie, împreună cu alte grupări aflate sub umbrela iraniană, între care mişcarea şiită Hezbollah, Brigada Imamului Husayn şi Liwa Assad Allah al-Ghalib un obstacol pentru o eventuală hegemonie rusă în teritoriul aflat în prezent sub controlul regimului de la Damasc.
Acorduri economice
Cele două ţări sunt angajate totodată într-o cursă a acordurilor economice şi de asigurare a controlului asupra infrastructurilor. Ori, după opt ani de război, Siria este un adevărat şantier şi o miză geo-economică pentru marii finanţatori internaţionali.
În acest context, Teheranul şi Moscova nu pierd timpul. La sfârştitul lui ianuarie, Teheranul şi Damascul au semnat 11 acorduri şi protocoale de înţelegere, între care un text de cooperare economică „strategică pe termen lung“ privind reabilitarea a două porturi siriene - Tartus şi Latakia - şi construcţia unei centrale energetice. O lună mai târziu, Moscova a semnat la rândul ei o serie de acorduri economice, ştiinţifice şi industriale cu Damascul.
Portul Tartus
Dar, în acest sprint, Rusia pare a avea întâietate, însuşindu-şi chiar şi unele proiecte de iraniano-siriene rămase la stadiul de simple înţelegeri. „Atribuirea, de curând, a unui contract de exploatare a fosfatului arată cât de mult pot creşte tensiunile între Rusia şi Iran“, subliniază Chatham House într-un raport publicat în martie cu titlul „Russia and Iran: Economic influence in Syria“.
În 2017, regimul de la Damasc şi cel de la Teheran au semnat un protocol de acord cu privire la drepturile de exploatare a câmpului Charkieh, în apropiere de Palmira. În cele din urmă, în martie 2018, Guvernul sirian i-a oferit Stroitransgaz, una dintre cele mai mari companii de construcţie din Rusia, deţinută de un apropiat al lui Vladimir Putin, o concesie exclusivă pe o perioadă de 50 de ani pentru extracţia şi vânzarea a 2,2 milioane de tone de fosfat pe an din acelaşi câmp, relevă raportul.
Scenariul s-a repetat în legătură cu proiectul de extindere a portului Tartus. În timp ce Damascul prevedea iniţial să acorde lucrările iranienilor, semnând chiar şi un text în acest sens, le-a încredinţat în cele din urmă companiei Stroitransgaz în baza unui acord pentru o perioadă de 49 de ani. Pentru Rusia, mizele sunt atât de ordin comercial, cât şi militar, având în vedere proximitatea bazei sale navale din acest port de la Marea Mediterană. Statul rus ar fi beneficiat chiar şi de jocurile de culise ale unor oficiali sirieni de rang înalt, notează Saleh Ben Odran în slate.fr.
Fiecare cu portul lui?
„Există o tendinţă de înmulţire a acordurilor iraniano-siriene care nu se materializează în contracte constrângătoare. Dificultăţile Iranului în Siria sunt cauzate şi de sancţiunile (internaţionale, n. red.) care îi paralizează economia“, observă Chatham House.
Un alt proiect atribuit iniţial Iranului şi rămas literă moartă este cel privind administrarea sectorului de telefonie mobilă. Şi aici companiile ruse sunt în ofensivă. Conglomeratul Rostec, care regrupează 700 de societăţi, a obţinut deja un contract de implementare a unui sistem de guvernare electronică în Siria.
Însă Iranul nu intenţionează să renunţe uşor la felia sa de tort, mai ales că a creditat cu 6,6 miliarde de dolari Siria din 2013 încoace. La începutul lui februarie, ministrul de Externe de la Teheran l-a anunţat pe omologul său de la Damasc în legătură cu „disponibilitatea întreprinderilor iraniene de a coopera economic cu Siria în perioada de reconstrucţie“. Trei săptămâni mai târziu, Bashar al-Assad a efectuat prima sa călătorie în Iran de la începutul războiului la el în ţară.
Bashar al-Assad în vizită la liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei
Teheranul are ochii aţintiţi asupra portului Latakia, a cărui administrare urmează să fie decisă până în octombrie, remarcă The Syria Report. Deşi Iranul pare favorit în obţinerea acestui contract, varianta unei lovituri de teatru din partea Rusia, la fel ca în cazurile Charkieh şi Tartus, nu este exclusă.
Mai mult, Rusia pregăteşte terenul încă din 2015 pentru a monopoliza exploatarea petrolului şi gazului în Siria. Gazprom Neft şi Lukoil sunt deja la linia de start. Înainte de război, Siria producea 385.000 de barili pe zi, care aduceau venituri anuale de 3,2 miliarde de dolari pentru stat, potrivit FMI. Producţia actuală este estimată la 70.000 de barili pe zi.
Pe de altă parte, singurul sector neglijat până acum de Moscova şi Teheran este cel al electricităţii, în pofida unor memorandumuri de înţelegere semnate de Damasc cu ambele părţi pentru construcţia mai multor centrale.
Mize geo-economice
Obiectivul urmărit de partea iraniană în această cursă de leadership este implantarea profundă şi de durată în Siria în vederea consolidării rolului de putere regională, întăririi semilunei şiite şi accentuarea presiunilor asupra Israelului şi Statelor Unite. Exact în această optică Gardienii Revoluţiei au creat în 2017 Brigada 313, ataşată armatei siriene şi mobilizată în sudul Siriei. Potrivit Centrului Omran de Studii Strategice, cartierul general al acestei unităţi, care ar fi recrutat deja câteva sute de tineri combatanţi în provincia Daraa, se află la 30 de kilometri de Iordania şi la 45 de kilometri de Israel.
În ceea ce priveşte Rusia, strategia sa în Siria se înscrie într-o operaţiune de revenire în forţă în Orientul Mijlociu, atât politic, cât şi economic. Miza este geo-economică, Moscova cautând mai ales să construiască un circuit energetic transfrontalier într-o zonă bogată în hidrocarburi. Rosneft s-a apucat deja de treabă, implantându-se deja la Kirkuk, în nordul Irakului, în scopul creării unui lanţ petrolier care să lege această ţară de Mediterana, via Siria şi Liban.
Se încarcă comentariile...
