Urmează o Primăvară birmană?
0
Turneul întreprins de Hillary Clinton în Burma este o reală premieră: este prima vizită a unui Secretar de Stat american în 50 de ani. Să fie începutul unei primăveri birmane? Întâlnirea cu simbolul opoziţiei locale, Aung San Suu Kyi pare să indice acest lucru. Se aşteaptă ca partidul său să participe la următoarele alegeri parlamentare.
Turneul demnitarului american survine pe fondul unor măsuri fără precedent asumate de preşedintele tarii Thein Sein, deja considerat de mulţi observatori un fel de Gorbaciov sau de Klerk: eliberarea a peste 300 de prizonieri politici, relaxarea restricţiilor impuse presei, adoptatarea unei legislaţii care va facilita reformarea sistemului politic. Şi totuşi multe ramân de făcut.
În fosta Birmanie domneşte de decenii o dictatură cât mai discretă. Undeva între dragonul chinez şi elefantul indian, dar şi după paravanul ferocităţii unor regimuri din vecinătate - khmerii roşii cambogieni reuşind chiar depopularea ţări în ritm alert - generalii care conduc actualul Myanmar din 1962 au reuşit de cele mai multe ori să zboare sub radarul Occidentului.
Cu atât mai rău pentru populaţia Myanmarului – un mozaic de etnii şi religii –, care, deşi are o ţară cu resurse de nebănuit, de la păduri şi jad până la mari rezerve de petrol şi gaze în apele teritoriale, trăieşte într-o sărăcie cruntă. Tradiţional, reacţiile populaţiei la presiunea dictaturii au fost de două tipuri. Violente, sub forma miliţiilor diferitelor grupuri etnice, care ori au fost reprimate militar ori asociate raptului. Sau paşnice, prin proteste cum a fost Revolta 8888, denumită astfel după data la care a izbucnit – 8.08.’88. Episodul 8888 a venit pe fondul “drumului spre socialism” pe care mergea Burma începând cu 1962, şi care provocase o pauperizare generală a populaţiei. Mişcările de stradă ale studenţilor şi populaţiei din Rangoon a dus la “căderea” regimului generalului Ne Win. Acesta a demisionat, promiţând un sistem pluripartidist. Ceea ce nu s-a întâmplat.
În timpul protestelor s-au ridicat o serie de lideri politici care pledau pentru democratizarea reală a ţării. Aung San Suu Kyi, fiica fondatorului statului burmanez modern, generalul Aung San, a devenit cea mai cunoscută personalitate a opoziţiei democratice burmaneze - postură ce i-a adus şi Premiul Nobel pentru Pace în anul 1991. Partidului lui Suu Kyi, Liga Naţională pentru Democraţie (NLD) a câştigat alegerile desfăşurate în anul 1990 cu 59%, procente ce i-au asigurat o majoritate parlamentară confortabilă. Totuşi, generalii nu au recunoscut rezultatele alegerilor şi, în următoarele două decenii, Aung San Suu Kyi s-a aflat timp de 15 ani în arest la domiciliu.
Junta îşi schimbă doar uniforma
După o lungă perioadă de stagnare politică şi economică, cu liderii opoziţiei arestaţi şi presiuni ale Naţiunilor Unite, Myanmarul se află, din 2010, într-un proces de reformare sau, mai bine spus, rebranding. În luna octombrie s-au desfăşurat primele alegeri parlamentare după cele din 1990. Rezultatele au fost încurajatoare… pentru actualii lideri militari. Nou fondatul Partid al Uniunii, Solidarităţii şi Dezvoltării, controlat de armată, a obţinut 60 de procente, iar alte 25 de procente au revenit automat armatei prin Constituţia din 2008.
Practic doar 15% din voturi au revenit forţelor politice democratice. NLD-ul lui Suu Kyi nu a participat la alegeri, considerându-le doar o formalitate menită să consfinţească metamorfoza Juntei într-o forţă civilă. Intransigenţa NLD-ului şi poziţia sa faţă de susţinerea regimului sancţiunilor internaţionale au condus la un clivaj între forţele democratice.
O facţiune desprinsă din NLD a creat un nou partid - Forţa Naţional Democrată, condus de Khin Maung Shwe, militant care a fost încarcerat de regimul burmanez timp de 16 ani. Shwe, pragmatic, consideră că regimul sancţiunilor internaţionale, susţinut din interior de Aung San Suu Kyi, a devenit contraproductiv. Acesta, spune el, nu face decât ca burmanezii săraci să sufere mai mult în urma reducerii investiţiilor şi ajutorului financiar, în timp ce generalii continuă să se îmbogăţească.
Totuşi, o parte a contestatarilor regimului observă o uşoară deschidere spre dialog. Alegerile parlamentare au fost urmate de eliberarea din arest a lui Suu Kyi, iar pe 30 martie 2011 Junta s-a autodizolvat lăsând conducerea ţării, cel puţin formal, în mâna autorităţilor civile. E greu de spus cine sunt acele autorităţi civile, pentru că nou alesul preşedinte Thein Sein este, şi el, un general. De asemenea, sistemul constituţional din Myanmar prevede existenţa a două funcţii de vicepreşedinte, din care una este obligatoriu rezervată unui militar. The Economist a documentat modul în care funcţionează Parlamentul burmanez, ale cărui lucrări au început la sfârşitul lunii ianuarie. Conform săptămânalului britanic, în prima lună de funcţionare lucrările Parlamentului au durat cam 15 minute zilnic, totalizând, într-o lună, 8 ore de funcţionare efectivă.
Neatenţia Occidentului
BurmaCampaign, un ONG britanic apropiat de NLD, care militează pentru democratizarea Myanmar-ului, explică, într-un articol publicat pe 30 martie 2011– data autodizolvării Juntei - ce se întâmplă la Rangoon: “Transferul de putere către un nou organism atotputernic – Consiliul Naţional pentru Apărare şi Securitate – este doar ultima metamorfoză dintr-o lungă serie de când Burma s-a transformat într-o dictatură în 1962. Sunt multe paralele între ultimul rebranding şi cel iniţiat de generalul Ne Win în Burma, între 1972-1974. Generalul Than Shwe, liderul de facto al Juntei, a copiat, cu siguranţă, aceşti paşi în implementarea aşa-numitei “căi către democraţie”.
Majoritatea oamenilor din Burma sunt complet dezinteresaţi de structurile politice ce se construiesc în Burma, după cum a dezvăluit prezenţa scăzută la urne. Ei nu văd nicio schimbare. Au un deja-vu. Entuziasmul faţă de aceste schimbări se rezumă la cercurile diplomatice şi cetăţenii activi politic din Rangoon. Înţelegerea acestei istorii este importantă pentru a explica decizia Ligii Naţionale pentru Democraţie de a nu participa la acest teatru.”
Dincolo de marile lupte politice, în Burma viaţa curge la fel cum s-a întâmplat în ultimele cinci decenii. Corupţia este generalizată, fără o “atenţie” nici buletin nu poţi spera să obţii, după cum punctează Mizzima, un ziar electronic susţinut de opoziţia burmaneză. Drepturile omului sunt într-o stare deplorabilă, fapt constatat recent şi de o rezoluţie a Naţiunilor Unite.
Pasivitatea cu care autorităţile de la Rangoon au întâmpinat criticile comunităţii internaţionale a fost punctată pentru FP România de Wai Hnin Pwint Thon, fiica unui deţinut politic burmanez, lider al mişcării studenţeşti din 1988, condamnat la 65 de ani de închisoare de către autorităţile burmaneze: „Regimul din Burma nu a oferit nicio poziţie faţă de ultima rezoluţie a Naţiunilor Unite. Comunitatea internaţională şi Statele Unite obişnuiau să preseze ASEAN şi China pe tema Burma. Cu toate astea, de când Obama a preluat preşedinţia, SUA s-au oprit din exercitarea acestei presiuni şi, într-un final, urmând exemplul american, întreaga comunitate internaţională. Avem nevoie de o strategie unică a comunităţii internaţionale, condusă de însuşi Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon.”
Se încarcă comentariile...
