Următorul eşti chiar tu!

Cine va fi următorul căruia i se va pune căluş în gură? Nu cumva tu? Înainte de a-şi anunţa iminenta întoarcere în Rusia, Alexei Navalnîi a denunţat cenzura din SUA. Şi nu pentru că Trump n-ar fi acţionat iresponsabil.

Democraţia, ale cărei instituţii au fost vremelnic şubrezite de incitările şi acuzele neprobate ale preşedintelui în exerciţiu, nu stă în Trump, un lider pe care rezultatul omologat al alegerilor l-a expulzat de la Casa Albă, înainte ca, din raţiuni politice partizane, democraţii şi o parte din republicani să vrea pentru a doua oară să-l suspende din funcţie. Între altele, ca să nu mai poată candida vreodată la preşedinţie. Când e ceva de capul ei, democraţia face faţă lesne unei gloate alcătuite din câteva zeci sau chiar sute de inşi violenţi, convinşi că ar fi avangarda zecilor de milioane cărora li s-ar fi furat alegerile, ei, puţinii, fiind chemaţi să alcătuiască elita menită să ”oprească furtul” şi să salveze ţara. În speţă, alegerile şi democraţia ei. Chiar dacă, pentru că instituţiile ei nu mai funcţionează bine, violenţii reuşesc, prin absurd, să ia cu asalt un loc atât de important precum Capitoliul, vor fi rapid alungaţi din centrul puterii. Vor fi urmăriţi, arestaţi, judecaţi şi condamnaţi. 

Nu (doar) de Trump e vorba, ci de uciderea democraţiei

Când e ceva de capul lor, democraţia şi libertatea ta, personală, nu depind nici de contul de Youtube al lui Trump, blocat mai nou pe timp de o săptămână. Şi ar putea supravieţui chiar şi închiderii definitive a conturilor lui pe Twitter şi Facebook ori, mai grav, expulzării de pe servere, din eter, mobile şi computere, de către mari concerne precum Google, Apple şi Amazon, a reţelei de socializare Parler, care refuză să cenzureze textele membrilor ei. 

Altele anemiază fatal democraţia. Ceea ce până la urmă o omoară, dimpreună cu societatea deschisă, singura care condiţionează o existenţă omenească şi liberă şi demnă, asasinându-le pe ambele cum se ucide un corp uman căruia i se neglijează nevoile anatomice, fiziologice şi psihologice, e nesocotirea sistematică a regulilor ei de bază. De pildă, încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care le instituie şi pe care gloata le urăşte. 

Un astfel de demers liberticid e închiderea pieţii publice. În agora, cum îi spuneau vechii greci, oamenii se adună să discute liber şi în contradictoriu cele mai importante treburi ale Cetăţii lor. În acest laborios proces e obligatoriu să-şi tolereze reciproc părerile, în speţă, pe cele care nu le plac şi îi contrazic, ba chiar exprimă ostilitate şi exală ură la adresa lor şi a celor pe care, pe drept sau nu, îi consideră vrednici de sprijin şi susţinere. E greu? Bineînţeles. Şi arde ca focul unui ”cuptor în care se topeşte aurul, ca tigaia în care se lămureşte argintul”, spre a-l parafraza pe Isus ben Sirah. Căci, după cum ne învaţă John Stuart Mill în principalul său eseu, ”Despre libertate”, cu argumente rămase până azi imbatabile, adevărul, ”în sine valoros”, nu se poate descoperi decât prin schimbul liber de opinii. 

Căci, dacă o părere suprimată prin cenzură se întâmplă să fie justă, ea nu poate prevala în faţa erorii. Iar oamenii prinşi în minciună şi greşeală îşi ratează şansa de a descoperi adevărul şi, prin el, calea optimă de a-şi apăra şi promova cetatea. Şi democraţia. 

În globala lume actuală, postmodernă, pandemică şi informaţională, tigaia în care să lămureşte argintul libertăţii şi cuptorul din care iese la iveală aurul adevărului, cel acoperit de oribile impurităţi, sunt mai greu de mânuit şi deservit decât oricând în trecut. Cu oamenii ţintuiţi global acasă de corona şi alintaţi cu ”presa” servită la micul dejun în telefon, iar nu prin ziare sau la tembelizor, unde oare, în ce Piaţă să se certe ei?  

Tu şi piaţa publică azi

Agora ateniană a fost înlocuită de piaţa publică a reţelelor de socializare. Care sunt în mâna unor patroni supuşi tuturor însuşirilor, dar şi viciilor şi tarelor omeneşti. Ipocriţi, nu suprimă decât contul unui Trump, nu şi pe ale unor criminali în masă, terorişti de stat şi lideri care cheamă la genocid, ca şeful teocraţiei iraniene, ayatolahul Khamenei. Cum să nu le fie greu sau imposibil unor Dorsey, Zuckerberg et comp să se sustragă miopiei, ameninţărilor, şantajului şi intoleranţei culturii anulării? Edificată în numele toleranţei cu victimele, cu oprimaţii şi cu minorităţile, această cultură se arată, paradoxal, tot mai neîngăduitoare, mai prigonitoare cu minorităţile şi cu disidenţii pe care îi persecută şi anulează. De ce? Pentru că e, ca inchiziţie, tot mai ispititoare pentru aceia, tot mai mulţi, cărora drumul anevoios al lămuririi adevărului în cuptorul contradictoriilor opinii disidente, minoritare, majoritare şi globale, le pare o cale prea lungă şi grea ca să nu vrea s-o vadă instantaneu scurtată.

Începe aici un cerc vicios. Cu cât mai puţine opinii libere şi contradicţii, cu atât mai puţin adevăr. Cu cât mai puţin adevăr, cu atât mai puţină apetenţă şi toleranţă pentru discuţia liberă. Aceasta e spirala tot mai rapid rotitoare a urii. Ea se termină cu ocuparea nu doar vremelnică, de către gloată, ci durabilă, de către armata tiranilor care o conduc, a Capitoliului, ca versiune contemporană a agorei, inclusiv când Piaţa Publică, sub forma reţelei de socializare, e închisă pentru o parte a cetăţenilor Republicii. Sau pentru liderul lor. 

În aceasta dinamică, gloata şi căpeteniile ei pot fi oricând înlocuite de trolli, de liderii lor politici şi de opinie, ca şi de patronii giganţilor tehnologici aliaţi cu ei. Când s-au impus definitiv, au terminat, fireşte, şi cu tine, şi cu libertatea ta. Dar au debutat în numele binelui, cu suprimarea disidenţilor care alianţei colectiviste i s-au părut cei mai nocivi, căci au tulburat rău armonia majorităţii, neliniştindu-i pe tot mai mulţi, astfel încât au stârnit o cruntă repulsie şi o oroare generală. Abia apoi au urmat ceilalţi, tot mai mulţi şi diverşi. Iar ultimul vei fi, docilule, chiar tu.

Americanii faţă cu lumea, cu Navalnîi şi cu Merkel

La capătul unei lungi istorii a progreselor realizate prin cuvântul liber, libertatea de opinie şi alegeri libere, mulţi americani intuiesc sau înţeleg că democraţia lor e în acut pericol, inclusiv din partea unui progresism dezlănţuit. Dar puţini ştiu care e exact primejdia cea mai mai mare, cum se vede ea în ţările încă supuse tiraniilor şi cum să se apere de ea. 

Atacul asupra Capitoliului ar fi fost ”fără precedent”, spun şi repetă în neştire, pentru a scoate în evidenţă gravitatea faptei, adversarii politici ai incitatorului la acest atac, spre a justifica deopotrivă noua tentativă de a-l suspenda din funcţie pe Trump şi închiderea conturilor sale în reţelele de socializare. Or, chiar dacă aşa ar fi, în mod cert fără precedent este cenzura la care se vede supus, în replică, preşedintele american. Or, ca perdant al alegerilor, el e oricum pe picior de plecare. Alte pericole mai mari, însă, persistă.   

Ca să-i trezească la realităţile locale şi globale şi la ce impresie fac şi ce efecte au, în afara fostului far al democraţiei mondiale, restricţiile impuse prin cenzură opiniilor neconforme, Alexei Navalnîi le-a amintit recent americanilor, pe Twitter, ce înseamnă, de fapt, desfiinţarea contului lui Trump. Efectuată, potrivit lui Navalnîi, pe bază de emoţii, de preferinţe politice şi de selectivitate manifestată în menţinerea deschisă a conturilor unor criminali, care încalcă regulilele interne şi standardele generale ale reţelelor de socializare, comiţând delicte, închiderea contului lui Trump este ”un inacceptabil act de cenzură”. Căci în ciuda lucrurilor ”iresponsabile” scrise de-a lungul timpului de preşedintele american, ”cenzura” la care sunt supuse conturile sale e un ”precedent care va fi exploatat de inamicii libertăţii din întreaga lume, inclusiv în Rusia. Ori de câte ori va trebui redus cineva la tăcere, se va spune: e o practică obişnuită, până şi lui Trump Twitter i-a blocat contul”. 

Spre a contracara impresia falsă, trâmbiţată de agitpropul dictaturilor că, aşa cum pretind tiraniile, democraţia liberală n-ar funcţiona, Angela Merkel, despre care nu se poate afirma că ar fi inamica înverşunată a unui Putin, a susţinut fără echivoc opinia principalului disident şi adversar al preşedintelui rus. Ca şi Navalnîi, ca şi mai toată suflarea est-europeană supusă cândva comunismului, care mai ştie bine ce e şi ce face lumii cenzura, Merkel a criticat demersul Twitter, deplângând închiderea contului lui Trump ca ”încălcare a drepturilor fundamentale”. Care, potrivit ei, numai prin lege se pot restrânge. 

Legea şi cine pierde, cine câştigă

În fapt, într-o democraţie, legea ar trebui să aibă rolul de a proteja libertatea de opinie, nu de a o restrânge. Iar intervenţia cancelarei nu e lipsită de ipocrizie, de vreme ce Germania a introdus cu ea la cârmă reglementări restricţionând sever libertatea de opinie pe net, ştiut fiind că restricţiile apără, poate, elita politică, dar ameninţă să se înăsprească şi să greveze durabil Agora, dacă nu chiar să desfiinţeze Piaţa Publică a dezbaterii libere.   

Tot legea ar trebui să fie cea care să pedepsească delictele civile şi penale. Oare le-a comis Trump? A incitat el la insurecţie cerând ”să se lupte din răsputeri pentru ţară”? Locul său, în acest caz, ar fi în faţa judecătorilor autorizaţi. Dar nu a unor curţi kafkiene, extrase din ”Procesul”, care-şi dau tenebros reguli ad hoc ca să-l reprime politic, să-i pună căluş, să-l demonizeze, să-l delegitimeze şi să-i aplice un dublu standard, ca să obţină astfel bunăvoinţa noii puteri politice, doar doar giganţii tehnologici nu vor fi reglementaţi aşa cum merită. 

Dar nu fac nişte concerne private ca Twitter, Google, Facebook, Amazon şi Apple ce vor patronii lor? Numai dacă n-au beneficiat de norme identificându-le şi protejându-le prin lege ca platforme neutre, nu ca edituri, gazete şi centrale de partid. Şi doar dacă nu ar fi custozii Agorei, dotate cu un control monopolist asupra Pieţii Publice. Altfel, în limbaj fotbalistic, ele centrează şi tot ele dau cu capul. Îşi vor asigura, marcând aşa, şerpeşte, perpetua victorie în campionat? Bineînţeles. Vor lua şi cupa, şi caimacul banilor frumoşi, promişi de locul fruntaş. 

Iar tu? Oricât de viclean şi de dibaci dribleur te crezi: tu vei fi următorul retrogradat. 

Petre M. Iancu - Deutsche Welle