Următorii 40 de ani, cruciali pentru evoluţia climei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Responsabilii guvernamentali vor trebui să facă tot posibilul pentru a reduce emisiunile de gaze cu efect de seră în cursul următorilor 40 de ani pentru a evita un punct fără întoarcere pe termen lung în evoluţia climei, potrivit unui studiu publicat luni de cercetători americani şi europeni în Analele Academiei americane de ştiinţe.

Cercetătorii au examinat, cu ajutorul unui model informatic, felul în care diferite niveluri de emisii de gaze cu efect de seră în 2050 ar putea împiedica să se atingă obiectivul de a se limita creşterea temperaturii terestre cu două sau trei grade peste media erei preindustriale,

La summit-ul ONU de la Copenhaga în decembrie, ţările au încheiat un acord minim, subliniind necesitatea de a se limita creşterea temperaturii planetei cu două grade, dar mijloacele de a ajunge la acest obiectiv au rămas foarte vagi.

Studiul defineşte praguri critice care, dacă vor fi depăşite în 2050, atingerea obiectivelor de variaţie maximă a temperaturii spre sfârşitul secolului va fi imposibilă cu tehnologiile energetice actuale.

Printre scenariile studiate de aceşti experţi, cel al continuităţii fără o veritabilă politică climatică arată că emisiile de gaze cu efect de seră (GES) vor trebui reduse cu circa 20 % sub nivelul lor din 2000 pentru a menţine creşterea temperaturii globale de două grade la sfârşitul secolului.

Potrivit celui de-al doilea scenariu, în care cererea de energie şi de pământ cultivabil ar creşte mai rapid, reducerea emisiilor de GES ar trebui să fie de 50 %.

Potrivit Agerpres, autorii raportului conchid că o astfel de reducere este dificil de realizat cu sursele cunoscute de energie.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite