Următoarea criză mondială: anul 2020, posibil cel mai călduros de la începerea măsurătorilor meteorologice!

Vă prezint două rapoarte care sunt realmente de importanţă strategică. Primul este realizat de oamenii de ştiinţă de la US National Oceanic and Atmospheric Administration, NOAA şi pus online pe 28 aprilie de către National Center for Environmental Information. Este un document car trebui citit şi de către decidenţii noştri politici.

Spun asta deoarece datele prezentate vorbesc nu despre probabilitatea apariţiei unei alte super-crize mondiale, ci arată că deja suntem angrenaţi în ea. La asta mă refeream, în urmă cu puţin timp, când avertizam asupra unei certitudini: la problema gigantică a pandemiei urmau să se conexeze, nu prin secvenţialitate ci prin suprapunere, încă două alte probleme la dimensiuni planetare: cea climatică şi cea alimentară.

Puteţi accesa întregul raport, cu toate datele şi trimiterile spre linkuri conexe pentru o prezentare pe sub-teme a întregii probleme, totul bazat pe observaţii comparative care merg până la finele lunii martie. Şi iată zonele cu anomalii climatice:

Dimensiunea problemei este cu mult dincolo de ceea ce am putea numi o simplă constatare ştiinţifică deoarece implicaţiile privesc deja întreaga planetă şi dovedesc ceva imposibili de negat: este un dezastru climatic care se dezvoltă continuu şi care, cum se vede, a început în anii '80 ai secolului trecut şi de atunci creşte în amploare. Şi, ceea ce este cel mai important, provoacă schimbări structurale dramatice în structura întregului ecosistem planetar. Uitaţi-vă la viteza de creştere a "anomaliilor de temperatură" în perioada 1980-2020 faţă de ceea ce este consemnat între 1880-1980, fiecare dintre grafice referindu-se la perioada ianuarie-martie a fiecărui an.

Luna ianuarie a fost cea mai caldă din istoria înregistrărilor meteorologice, iar în februarie, la o bază din Antarctica, s-a u înregistrat în premieră absolută temperaturi de peste 20 grade C., iar în nordul Groenlandei se înregistra în aprilie o altă temperatură record, +6  grade Celsius. Iar temeraturile de la Moscova din luna martie arată un nivel foarte ridicat, al doilea în istoria înregistrărilor meteo începând din 1821 încoace.

Acesta este contextul pandemiei cu Covid-19 exacerbează impactul socio-economic al acestor schimbărilor climatice. În analiza dată publicităţii în urmă cu câteva zile de experţii Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) arată că pandemia "ar putea antrena o reducere temporară a emisiilor de gaze de seră, dar în niciun caz nu înlocuieşte o acţiune durabilă în favoarea climatului. Mai mult, va complica analiza fenomenelor meteo, climatiologice şi hidrologice periculoase a căror gravitate este mprită de schimbările cliatice".

Suprapunerera pandemiei pe fenomenul profund şi durabil al schimbărilor climatice reprezintă o primejdie reală, aşa cum estima Petteri Taakas, secretaul general al OMM deoarece "condiţiile meteo extrem sunt în creştere şi coronavirusul nu le va face să dispară. Dimpotrivă, pandemia actuală complică şi mai mult evacuarea populaţiilor ameninţate şi punerea lor la adăpost de un ciclon tropical aşa cum a fost HAROLD, ciclon tropical de categoria a 5-a în zona Pacificului de sud. Există riscul ca sistemele de sănătate foarte solicitate să nu fie în măsură să facă faţă unei încărcături suplimentare, spre exemplu cea cauzată de o caniculă severă. Cele mai expuse la riscuri sunt populaţiile vulnerabile din ţările unde sistemele de răspuns la dezastre sunt dintre cele mai slabe. Covid-19 a provocat o gravă criză sanitară şi economică pe plan mondial, dar dacă nu luptăm împotriva schimbărilor climatice, bunăstarea omenirii, ecosistemele şi economiile vor putea fi ameninţate pentru secole de acum înainte".

Vedem dimensiunea secetei de acum din România şi ea trebuie integrată în previziunile făcute la începutul acestui an de către specialiştii de la Agenţia europeană de mediu care realizau hărţi asupra ameninţărilor la adresa Europei până la finele acestui secol. . Sunt două tipuri de proiecţii, prima în perspectiva unei creşteri a temeraturilor cu +2 grade C., iar al doilea cu perspectiva de creştere a temeperaturilor cu 4 grade C.

Conform Agenţiei europene, 20% din Peninusula Iberică se va transforma în deşert până la finele acestui secol în cazul celui de-al doilea scenariu, cu probleme serioase sau extrem de serioase în Europa de sud-est, cu impact cert asupra recoltelor şi veniturilor obţinute din agricultură. În plus, apare şi perspectiva unor conflicte legate de folosirea resurselor de apă. 

Din aceeaşi sursă, avem şi cele două scenarii în cazul incendiilor de pădure care, după cum ştiţi, au început deja să fie o problemă sistemică pentru mai multe ţări europene:

Din aceste perspective reunite, decidenţii români ar putea să proiecteze scenariile urgenţelor noastre naţionale căci, dacă lucrurile continuă să meargă în acelaşi sens ca până acum, toată discuţia trece direct în domeniul analizei ameninţărilor de securitate naţională. Asemenea analize se cer acum unor grupe multi-disciplinare de studiu din diverse ţări, cu urgenţa justificată de nevoia de a proiecta cât mai exact rezervele strategice de alimente care să acopere nevoile naţionale în caz de crize prelungite. Sunt state care au lansat deja ordine de cumpărare de cereale de toate felurile, cu mult peste limitele normale de achiziţie, mizând pe faptul că, din cauza schimbărilor climatice profunde de care vorbeam, unele pieţe tradiţionale de producţie ar putea fi afectate pe mai multă vreme şi, previzibil, să apară nu numai o creştere a preţurilor, ci şi dispute serioase, chiar violente, privind sursele de aprovizionare rămase active.

În fine, tot din cauza suprapunerii crizelor combinate şi cu factori locali de evoluţie demografică, în Europa se prevede continuarea unei cereri masive de lucrători sezonieri în agriculutură. Iată un exemplu: pe 22 aprilie, publicaţia ENTRAID  vorbeşte despre situaţia din Italia, cel de-al treilea producător european ca valoare (56,6 miliarde Euro în 2019), după Franţa (75,4 miliarde) şi la egalitate cu Germania  (57 de miliarde). Problema lor este că pandemia pune problema lucrătorilor sezonieri, inclusiv a românilor care reprezintă 110.000 din totalul de 350.000 care lucrează în fiecare an la culesul diverselor recolte. Autorităţile italiene, se spune în articol, au iniţiat deja discuţii cu Ambasada României, încercând să organizeze "coridoare verzi" pe care să fie aduşi muncitorii români, promiţând o securitate maximală la locul de muncă. Exact ce a promis şi Germania, ştim acum cu ce reultate reale.

Interesant de analizat dacă, da sau nu, asemenea exod de forţă de muncă nu pune problemr în România în măsura în care sezoanele de recoltare sunt aproximativ aceleaşi, iar riscurile reprezentate de ajungerea în zone de risc sunt uriaşe.

Avem oare o proiecţie naţională asupra relaţionării între ceea ce este acum agricultura noastră şi aceste scenarii de alertă? Le poate oare prezenta cineva, odată cu situaţia rezervelor naţionale, precizând, pentru fiecare categorie de produse, necesarul de ani pe care-l pot acoperi în scenarii ca cele prezentate de agenţiile americane sau europene? Răspunsul, repet, ţine direct de domeniul securităţii naţionale şi, poate, odată, va trebui să fie dat. Să sperăm că nu, din nou, în condiţii de vârf de criză.