Uniunea Euroasiatică, sperietoare sau şansă la graniţa de est a UE?

La graniţa de est a UE, se naşte (din nou) un colos. Asta este o certitudine. Ce nu ştim încă este dacă el va avea picioare de lut sau dacă, dimpotrivă, prefigurează o realitate de putere într-atât de amplă încât să repună în discuţie, la modul foarte serios, actuala tablă de şah a geopoliticii mondiale.

Primul gând este, firesc: Back in the USSR... „Această melodie celebră din 1968 – scria pentru Liberation Jean-Marie Chauvier – ar putea servi drept motto tuturor cărţilor care ies acum pe subiectul Rusia...Pe acelaşi ton, am putea avea şi KGB is back, Russia is Back sau Gazprom Forever. Asta deoarece, pe cât enervează de mult, Rusia domnului Vladimir Putin ne fascinează”.

În consecinţă, întrebarea reală ar fi, aşa cum spune Aude Merlin, conferenţiar la Universitatea Liberă din Bruxelles, de a şti „dacă ne aflăm acum într-o fază de « restaurare», într-un moment de pauză pe drumul democratizării sau/şi suntem în ceea ce unii observatori înscriu sub semnul denumirii ruse de « democraţie suverană »?“

Pentru Vlad Ivanenko, doctor în economie care scrie de la Ottawa, răspunsul este simplu: evenimentele de acum marchează reîntoarcerea la realitatea imperial-feudală care a marcat istoria Mamei Rusii:

„Într-un articol intitulat Prăbuşirea celei de-a doua Internaţionale, Lenin scria, în 1915, că „este evident că, în Rusia, este de notorietate publică faptul că imperialismul capitalist este cu mult mai slab decât imperialismul militaro-feudal”. „Azi, chiar dacă în ultimii 20 de ani componenta militară a mai slăbit, feudalismul rămâne intact. Se defineşte prin seria de obligaţii reciproce axate pe cele trei concepte-cheie: stăpâni, vasali şi teritorii...Problema se situează la nivelul sistemului de guvernare feudal pe care Putin l-a alimentat în aceşti ultimi ani şi căruia i-a devenit ostatic şi care face ca perspectivele să fie mai puţin roze pentru vecinii Rusiei. Singura Uniune Euroasiatică oarecum compatibilă cu regimul existent acum în Rusia ar fi, fără surprize, cea creată prin extensia verticalei puterii către ţările limitrofe. Acceptând formarea Uniunii Euroasiatice, Kazahstanul şi Belarus schimbă statutul lor de state independente contra beneficiilor conferite de accesul la piaţa rusească. Pentru ţările din Asia Centrală fără ieşire la mare, această pierdere a independenţei politice va fi condiţia accesului la pieţele energetice europene înspre care rutele sunt controlate de Rusia: un aranjament profitabil îndeosebi pentru un grup de mari companii deţinute de oligarhii locali...Văd totuşi o rază de soare în acest orizont înceţoşat pentru Rusia. Uniunea Euroasiatică va duce în mod necesar la diminuarea influenţei politice de care beneficiază Putin în regimul actual. Kremlinul va fi obligat să facă o serie de concesii politice pentru a-i liniştii pe politicienii de forţă de ţările învecinate. Cel puţin, pentru început. Mai târziu, Moscova se va putea lansa într-o nouă operaţiune de consolidare a puterii pentru a a apropia Kazahstanul şi Belarus de statutul de republici naţonale. Dar s-ar putea să fie o tentativă greu de gerat. Banii vor să controleze puterea, fără a fi supuşi voinţei suverane a unui regim feudal, rezultatul putând fi o revoluţie burgheză sub sloganul: Oligarhi din toate ţările, uniţi-vă! şi al cărei succes s-ar putea solda printr-o democratizare a politicii ruse”.

Oare? Mai degrabă un fel de wishful thinking din şcoala neo-conservatorilor americani sau expresie corectă a unei viitoare realităţi multi-statale refăcând o parte importantă a teritoriului fostei URSS?

Poate este util, în aşteptarea deciziei Ucrainei (relativ previzibilă în urma eşecului diplomatic major al UE), să rememorăm procesul construcţiei Uniunii Euroasiatice.

Este vorba (sursa: Wikipedia) despre un proiect de uniune între Belarus, Kazahstan, Kirghistan, Federaţia Rusă, Tadjikistan, idee evocată pentru prima oară de Vladimir Putin în octombrie 2011, reluând un concept evocat pentru prima oară în 1994 de Nursultan Nazarbayev, preşedintele Kazahstanului.  Pe 18 noiembrie 2011, preşedinţii din Belarus, Kazahstan şi Rusia semnează acordul care vizează formarea Uniunii Euroasiatice cel mai târziu până în 2015. Este realizată o foaie de parcurs pentru integrarea viitoare a altor state (primul stat pe listă fiind Armenia, declaraţie oficială din 3 septembrie 2013), a stabilit totodată Comisia euroasiatică (într-o formulă inspirată de Comisia Europeană) şi zona economică euroasiatică ce a început să funcţioneze de la 1 ianuarie 2012.  

Putin a afirmat că Uniunea Euroasiatică se va construi „pe baza celor mai bune valori ale fostei URSS”, iar Dimitri Orlov, ideologul partidului prezidenţial Rusia Unită mărea brusc miza jocului anunţând că, în afara unor state din fosta URSS, Uniunea Euroasiatică ar putea avea în componenţă Bulgaria, Cuba, Finlanda, Ungaria, Mongolia, Republica Cehă, Venezuela şi Vietnam, ţări care s-ar integra unui ansamblu comun în care limba de comunicare şi cooperare economică va fi rusa.

Propunem un model de unificare puternică şi supranaţională, capabilă să devină unul dintre polii lumii contemporane...Ne îndreptăm către un alt nivel, mai înalt, de integrare: Uniunea Euroasiatică...Ideea nu este de a recrea URSS sub o altă formă....ci de integrare strânsă pe baza unor noi valori politice şi economice. Acestea sunt exigenţele epocii în care trăim.

             Vladimir Putin, Izvestia 4 octombrie 2011

Ce există acum este Spaţiul Economic Comun care cuprinde Uniunea Vamală şi Zona de liber schimb avându-se în vedere o integrare suplimentară prin folosirea bazelor deja existente: Uniunea Rusia-Belarus, Comunitatea economică euroasiatică. Organizaţia Tratatului de securitate colectivă şi, evident, Comunitatea Statelor independente. Asta din punct de vedere instituţional. Politic, cel mai important nou semnal este cel trimis de India care se arată interesată de o apropiere de Uniunea Euroasiatică în contextul în care Vietnamul este într-o fază foarte avansată a discuţiilor (deja s-a încheiat al treilea tur de negocieri).

Rusia şi India au convenit deja să studieze posibilitatea unei linii de transport terestru direct al hidrocarburilor din Rusia spre India şi construcţia de conducte, semnând deja în luna octombrie a acestui an cinci documente generale (printre care un program de cooperare în domeniul biotehnologiilor, ştiinţei şi tehnologiei, fiind evocată şi o cooperare în domeniul tehnologiei militare).

PIB-ul nominal al lumii şi PIB-ul Uniunii Vamale dintre Belarus, Kazakhstan şi Rusia în 2011.

 UE: $17.1 trilioane (25%)

 SUA $14.8 trilioane (20%)

 China: $7.2 trilioane (10%)

 Japonia: $5.8 trilioane (8%)

 Alte state: $22.2 trilioane (32%)

 Uniunea Vamală dintre Belarus, Kazakhstan şi Rusia: $3.1 trilioane (5%)

Dacă ne uităm însă la cifre, deja avem o altă poveste. Priviţi la acest grafic şi veţi vedea (la nivelul anului 2011), debalansarea enormă între valorile GDP-ului din ţările dezvoltate şi cel al ţărilor Uniunii Vamale din momentul respectiv, cele trei ţări membre reuşind să adune doar 5% în raport, spre exemplu, cu Uniunea Europeană cu cele 17,1 trilioane $ care reprezintă 25%.

Vorbim despre un eşec anunţat? Nici pe de parte, căci, în acest moment, este aproape imposibil de evaluat valoarea trendului de creştere anunţat de unii observatori (care vorbesc despre interesul a 35 de ţări de a se alătura Uniunii Euroasiatice) sau dezabuzarea unor critici care subliniază imposibilitatea tehnologică de dezvoltare a unor ţări cu economii aflate în mare întîrziere faţă de nivelul performanţelor actuale. Ambele teorii au puncte credibile, ambele însumează şi variabile mult prea importante pentru a determina un tablou clar pentru viitor.

Ceea ce este cert, este că voinţa politică de a crea Uniunea Euroasiatică există şi progresează pe o linie ascendentă, cu tendinţa de a aduce la un numitor comun ţările în cătare de identitate politică a puterii, refuzate sau marginalizate de raţionamentele specifice epocii de după căderea Cortinei de Fier. Cu ce rezultate? Vom vedea foarte curând, chiar foarte aproape de noi, din nou foarte aproape, iar orizontul de aşteptare nu mai este de decenii, ci de ani.