De la analişti şi şefii campaniilor electorale până la liderii politici cu semnătura cărora se dislocă contingente militare în pustiurile Orientului Mijlociu, toată lumea are o pâine de mâncat din dispariţia liderului terorist care a introdus cruzimea ca metodă de cucerire şi a condus un ”califat” pe pământ cu metode atât de brutale încât supuşii să ajungă să creadă cu adevărat că e mai bine ”dincolo”.

Suporterii preşedintelui Trump speră că, gata, al doilea mandat e asigurat, cu o singură lovitură au fost blocate toate încercările de contestare a candidatului Trump.

Adversarii săi speră ca audierile pentru punerea sub acuzare a preşedintelui să continue şi îl critică pe Trump pentru utilizarea operaţiei pentru scopuri electorale, discursul acestuia în care face descrierea ultimelor momente ale celui lichidat fiind considerat nepotrivit şi inflamator. Iar fotografia din ”Operations Room” este, evident, trucată şi oficioasă. Păi se compară cu cea în care echipa Obama urmăreşte atât de realist şi cinematografic cum s-au scurs ultimele clipe pe pământ ale lui Osama?

Kurzii speră la gânduri mai bune din partea SUA, acum, după ce a devenit destul de evident că prin ei (bine, se bagă şi irakienii în seamă, cum că şi ei ar fi contribuit) s-a ajuns la identificarea locului în care se ascunsese Al-Baghdadi. Situaţia a devenit însă ceva mai complicată după ce au întors un obraz şi către Damasc, iar trupele siriene se află deja la graniţa de nord a regiunii Rojava, controlată de kurzi. Noroc că mai e petrolul, iar americanii au, se pare, lipici la această resursă, chiar dacă în Siria puţurile petroliere nu sunt fântâni arteziene cu aur negru ca în Arabia Saudită. Petrolul sirian e încă în zona kurdă, deci prezenţa americană poate fi considerată şi un gest de atenţionare la adresa Damascului. Şi de protecţie, să nu uităm. Teroriştii se pot întoarce oricând.

Iar, la Damasc, preşedintele Assad poate repeta cu încredere în faţa oglinzii:

V-am spus eu că în Idlib sunt terorişti? Aţi tot repetat că bombardez spitale şi tabere de refugiaţi! Uite dovada.

Rusia a luat şi ea din operaţiune câteva mulţumiri de la Casa Albă, preşedintele poziţionând-o chiar prima pe lista celor care au ajutat. Cert e că elicopterele acelea nu ar fi putut să zboare dacă Ivan nu ar fi dormit un pic în post. Probabil la ordin, s-a demonstrat că nu poţi executa programul de somn fără aprobarea Kremlinului.

Nici caraula turcă nu a fost foarte vigilentă, dar ea are mult mai multe să-şi reproşeze. Teroriştii ar trebui să fie găsiţi în locurile unde se presupune că se ascund, în cazul de faţă undeva la graniţa dintre Irak şi Siria. Nu dă bine la relaţii bilaterale să umble liberi, cu copiii după ei, prin teritoriile controlate de rebelii autorizaţi de Ankara. Şi atât de aproape de graniţa cu Turcia, la 15 minute de mers cu maşina. Şi de unde are kurdul informaţia, iar turcul nu?

Al-Baghdadi a petrecut în sătucul Barisha doar în jur de vreo cinci zile, nu a avut un comportament anormal, a făcut câteva drumuri cu Hyundaiul său albastru, cărând, în general vegetale, nu se ştie de unde şi către cine, dar nu prea a socializat, spun vecinii, ceea ce pentru un negustor, cum s-a aflat că este, nu e chiar obişnuit. Da, socializarea nu e punctul forte al liderilor terorişti.

Poate noul şef al ”statului islamic”, Abdulla Qardash, va fi mai vorbăreţ. După ce se va face însă anunţul oficial al predării de ştafetă. Deocamdată şi aici e o mică problemă. Kurzii, tot ei, au anunţat că, tot printr-o operaţiune comună cu americanii, au mai lichidat, în aceeaşi zi de duminică dar mai după masă, un alt lider terorist, Abu Hassan al-Muhajir, care era şi purtător de cuvânt al organizaţiei.

Tocmai când era atât de mare nevoie de el.