Un român s-ar afla la bordul petrolierului grecesc capturat de piraţi în Marea Arabiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La bordul petrolierului grecesc capturat joi de piraţii somalezi în Marea Arabiei se aflau un român, 11 indieni şi 14 filipinezi, a declarat pentru agenţia PTI un oficial din cadrul Ministerului indian al Marinei Comerciale, relatează publicația „Indian Express”, preluată de Mediafax.

Petrolierul MT Smyrni, aparţinând companiei elene Dynacom Tankers Managements Ltd. şi care naviga sub pavilion liberian, transporta 135.000 de tone de ţiţei.

„Vasul deţinut de Dynacom Tankers avea 26 de membri ai echipajului, dintre care 11 indieni, 14 filipinezi şi un român", a declarat oficialul indian.

Potrivit lui, piraţii duc nava spre Somalia. „Guvernul liberian este la curent şi urmărim îndeaproape evoluţia situaţiei", a precizat acesta.

Ruta maritimă din largul Somaliei este considerată ca fiind cea mai periculoasă din lume. În 2011, 230 de atacuri ale piraţilor au avut loc în această zonă.

Uniunea Europeană, NATO şi Statele Unite luptă încă din 2008 împotriva pirateriei din regiune, folosind nave de război pentru a încerca să protejeze vapoarele aflate în tranzit pe această rută.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite