Brazilia: neglijenţă fatală. Pregătirile pentru Campionatul Mondial au omorât două persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partea din faţa a autobuzului, prinsă sub podul prăbuşit. FOTO: Reuters
Partea din faţa a autobuzului, prinsă sub podul prăbuşit. FOTO: Reuters

Două persoane au murit şi nouăsprezece au fost rănite după ce un pod care traversa o autostradă s-a prăbuşit peste mai multe autovehicule în oraşul brazilian Belo Horizonte, informează BBC.

Sub podul prăbuşit au fost prinse mai multe autovehicule, printre care şi un autobuz şcolar. „Când am văzut podul care se prăbuşea, m-am temut că ceea ce ar putea fi mai rău s-ar putea întâmpla; să cadă peste autobuzul în care eram”, a declarat pentru GloboNews Renata Soares una dintre pasagerele care se aflau pe locurile din spate ale autovehiculului.

La faţa locului au sosit mai multe echipaje de descarcerare, ajutate şi de elicoptere pentru transportul rapid al răniţilor. Accidentul a avut loc la 3 kilometri de stadionul Mineirao, arenă pe care au avut loc mai multe meciuri la Campionatul Mondial, iar pe 8 iulie una dintre semifinale va fi jucată în oraşul brazilian.

Brazilia a fost criticată în repetate rânduri pentru modul în care s-a pregătit pentru a găzdui această Cupă Mondială. Mai multe stadioane nu au fost gata la timp, iar în unele oraşe scările pe care se face accesul în stadion sunt nesigure. Podul face parte din infrastructura construită special pentru Campionatul Mondial, potrivit „The Guardian“. După ce Brazilia a fost aleasă gazda Cupei Mondiale în 2007, politicienii au promis investiţii de 8 miliarde de dolari în 56 de aeroporturi, linii de metrou şi în alte astfel de lucrări. Însă mai puţin de 10 proiecte de infrastructură au fost finalizate la timp. 

La scurt timp de la accident, mai multe persoane au fost fotografiate cu pancarte pe care era scris mesajul: „Acesta este adevărul Campionatului Mondial“ sau „Dezastrul Campionatul Mondial:puneţi-l pe factura FIFA“. 

„Asistăm la incompetenţa autorităţilor. Din cauza Campionatului au făcut totul pe fugă pentru a termina la timp. Tocmai de-aia s-a întâmplat această tragedie: pentru că nu îşi fac treaba bine“, a declarat un tânăr de 23 de ani, angajat al unei bănci. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite