Opoziţia din Venezuela îl acuză pe Maduro că a trimis 20 de tone de aur în Rusia. Reacţia Kremlinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF
FOTO 123RF

Parlamentarul venezuelean Jose Guerra a anunţat, într-un mesaj pe Twitter, că avionul Boeing 777 al Rusiei a aterizat la Caracas pe 28 ianuarie cu scopul de a transporta din Venezuela în Federaţia Rusă 20 de tone de aur scoase din seifurile Băncii Centrale, potrivit Bloomberg.

Mesajul a stârnit nenumărate speculaţii pe social media. Atunci când a fost întrebat de unde are această informaţie, Jose Guerra nu a prezentat nicio dovadă.

O persoană care are cunoştinţe directe privind acest subiect a declarat pentru agenţia Bloomberg, marţi, că 20 de tone de aur au fost puse deoparte în Banca Centrală, cu scopul de a fi ulterior transportate. Aurul ar avea o valoare de 840 de milioane de dolari, potrivit sursei citate. Aceasta nu a mai făcut alte precizări.

Un avion misterios a decolat în după-amiaza zilei de 28 ianuarie de pe Aeroportul Vnukovo din Moscova. Aparatul este un Boeing 777, care aparţine companiei Nordwind Airlines, efectuează zborul №9801 pe ruta Moscova -Caracas, această cursă fiind una charter.

Potrivit Novaia Gazeta, citată de deschide.md, aeronava a plecat spre Caracas la scurt timp după ce a efectuat o cursă din Thailanda spre Rusia. Avionul a fost alimentat până la refuz, iar la bord au urcat două echipaje.

Asemenea practici se întâlnesc atunci când aparatul de zbor nu are timp să stea prea mult pe un anumit aeroport.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a respins acuzaţiile lui Jose Guerra, potrivit cărora Moscova ar fi încercat să transporte 20 de tone de aur din Venezuela în Rusia, notează agenţia rusă TASS.

„Nu există o astfel de informaţie,” a spus Peskov.

Acesta a îndemnat la prudenţă în ceea ce priveşte ştirile false de tot felul.

„Rusia este pregătită să ajute la atingerea unui acord în situaţia politică din Venezuela, fără a se implica în problemele interne ale ţării,” a adăugat el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite