Un ministru al Apărării a murit în timp ce participa la negocieri de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul sudanez al Apărării, generalul Jamal Aldin Omar, a murit miercuri în timp ce participa la negocieri de pace la Juba, capitala Sudanului de Sud, relatează AFP.

Ministrul „suferea de boli cronice”, a explicat purtătorul de cuvânt al armatei sudaneze, generalul Amer Mohammed al-Hassan, moartea superiorului său. El nu a precizat însă bolile de care suferea ministrul.

Într-un comunicat, delegaţia sudaneză la Juba a anunţat că ministrul Omar a decedat din cauza „unei crize cardiace” survenite „în timp ce îşi îndeplinea datoria sacră” în slujba ţării.

Născut în 1960, Jamal Aldin Omar deţinea funcţia de ministru al Apărării din septembrie anul trecut, făcând parte dintr-un cabinet de miniştri format la câteva luni de la îndepărtarea de la putere a lui Omar al-Bashir, care a condus Sudanul timp de trei decenii.

Înainte de a prelua postul de ministru, el a condus Comitetul pentru Securitate şi Apărare din cadrul Consiliului de Tranziţie. Între 2017 şi 2019, a fost responsabil de serviciul de informaţii al armatei sudandeze.

Un dialog de pace este în curs la Juba între Guvernul sudandez şi facţiunile armate care au luat parte la conflictul din Darfur, care a izbucnit în 2003 între regimul lui al-Bashir şi insurgenţi proveniţi din rândurile minorităţilor etnice.

Potrivit ONU, acest conflict a costat 300.000 de vieţi şi a constrâns la exil aproape 2,5 milioane de persoane.

Într-o încercare de a da o nouă faţă Sudanului, noul guvern mizează pe încheierea păcii în zonele aflate încă în conflict în ţară.

Luni, generalul Omar se declara încrezător cu privire la ajungerea la un acord cu grupările armate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite