Un grup de preoţi catolici ultraconservatori vrea ca Papa Francisc să fie declarat eretic. Care sunt motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc FOTO Arhiva
Papa Francisc FOTO Arhiva

Un grup de 19 preoţi catolici şi intelecutali a făcut apel la episcopi pentru ca aceştia să-l declare pe Papa Francisc drept eretic, în ultima acţiune a ultraconservatorilor împotriva pontifului, invocând mai multe motive, de la euharistia pentru cei divorţaţi la diversitatea religioasă.

Cea mai proeminentă figură din grup este părintele Aidan Nichols, un preot britanic de 70 de ani care face parte din Ordinul Dominican şi care a scis multe cărţi, fiind unul dintre cei mai recunoscuţi teologi din lumea vorbitoare de limbă engleză. Ceilalţi sunt mai puţin cunoscuţi.

„Luăm această măsură ca ultimă soluţie pentru a răspunde răului din ce în ce mai mare cauzat de vorbele şi acţiunile Papei Francisc din ultimii ani, care au condus la una dintre cele mai grave crize din istoria Bisericii Catolice“, se arată în scrisoarea de 20 de pagini.

Scrisoarea îl atacă pe Francisc pentru că ar fi slăbit poziţia Bisericii faţă de o gamă largă de subiecte. Preoţii susţin că pontiful nu a fost suficient de vehement împotriva avorului, a fost prea binevoitor cu homosexualii şi prea primitor cu protestanţii şi musulmanii.

Scrisoarea a fost publicată marţi de LifeSiteNews, un website catolic conservator care este folosit deseori ca platformă pentru atacuri la adresa Papei. Anul trecut, aici a fost prezentat un document al fostului ambasador al Vaticanului la Washington, arhiepiscopul Carlo Maria Vigano, prin care acesta cerea demisia Papei.

Adresându-se episcopilor, scrisoarea menţionează: „Cerem, aşadar, ca domniile voastre să rezolve situaţia aderării publice a Papei Francisc la erezie“. 

O parte semnificativă a scrisorii se concentrează pe „Amoris Laetitia“, un document papal din 2016 care este o piatră de temelie pentru încercarea papei să facă Biserica de 1,3 miliarde de membri mai favorabilă incluziunii şi mai puţin critică.

În document, Papa Francisc face apel pentr o Biserică mai puţin strictă şi mai înţelegătoare faţă de orice membri „imperfecţi“, ca cei care au divorţat şi se recăsătoresc ulterior în ceremonii civile.

Sub legea bisericească, ei nu pot fi împărtăşiţi decât în cazul în care se abţin de la relaţii sexuale cu noul partener, pentru că prima căsătorie este încă validă în ochii Bisericii, cu excepţia cazului în care aceasta a fost anulată. Biserica nu permite divorţul.

Francisc a deschis uşa unor excepţii, permiţând  ca decizia ca o persoană să fie reintegratp pe deplin şi să primească împărtăşanie să rămână la latitudinea preotului sau episcopului împreună cu individul, în funcţie de caz. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite