Un grup de muzicieni şi artişti turci a înfiinţat Partidul Gezi, după numele unui parc din Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de muzicieni şi artişti turci a înfiinţat un partid politic, Partidul Gezi, după numele micului parc din Istanbul a cărui preconizată distrugere a declanşat în iunie un val de manifestaţii antiguvernamentale fără precedent în Turcia, au anunţat joi fondatorii, citaţi de AFP.

„Vrem să trăim toţi într-o ţară democratică. Pentru a ne face cunoscute revendicările, am ieşit în stradă şi am pierdut vieţi (...) Este timpul acum de a intra în Parlament", anunţă liderii noii mişcări, citaţi într-un comunicat publicat pe pagina lor de Facebook.

Preşedinţia Partidului Gezi, care a fost înregistrat oficial pe 1 octombrie la Ministerul turc de Interne, a fost încredinţată unui talentat chitarist şi compozitor de muzică rock în vârstă de 37 de ani, Cem Koksal.

Mişcarea are intenţia de a prezenta candidaţi la alegerile legislative din 2015, cu ambiţia de a revizui Constituţia turcă pentru a o face "mai democratică".

În iunie, peste 2,5 milioane de turci au manifestat în întreaga ţară pentru a cere demisia Guvernului islamo-conservator aflat la putere din 2002.

Mişcarea de protest a fost declanşată de reprimarea violentă, de către poliţia turcă, a mobilizării unui mic grup de ecologişti care s-a opus distrugerii Parcului Gezi în cadrul unui contestat proiect de amenajare a Pieţei Taksim din Istanbul.

Manifestaţiile s-au soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor peste 8.000, potrivit Uniunii Medicilor din Turcia. Amnesty International a denunţat "încălcările la scară mare" a drepturilor omului în cursul acestor evenimente.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite