Analiză realizată Dan Dungaciu*

Şi Voronin a avut trei guverne „tehnocrate“

Aceasta este esenţa noii entităţi politice care a apărut la Chişinău. Aşa cum în vremea regimului Voronin unele guverne erau botezate tot „tehnocrate”, în realitate nu erau nimic altceva decât „guvernul Voronin” în diferite înfăţişări. Şi nu pentru că în guvernul instalat pe 14 noiembrie 2019 se află şase (!) consilieri ai preşedintelui Igor Dodon, inclusiv premierul, ci pentru că, în momentul în care au îmbrăcat uniforma regimului Dodon, orice urmă de „tehnocraţie” sau inocenţă politică a dispărut.

Preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin (dreapta) la Bucureşti, cel care şi-a încheiat regimul prin expulzarea ambasadorului român de la Chişinău, introducerea de vize între cele două state şi torturarea tinerilor pe 7 aprilie 2009.

Exact aşa cum a fost în timpul regimului Voronin. După cum judicios a remarcat un fost ministru de la Chişinău, în 2001, „la învestirea Guvernului Tarlev I, 22 din 24 de membri ai guvernului nu erau din Partidul Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin, care avea majoritate constituţională în Parlament. Voronin a dorit atunci să dea impresia unui guvern tehnocrat, un guvern care a păstrat şi miniştri din cabinetul Braghiş, un guvern-vitrină şi pentru vest şi pentru est, pentru electoratul dur a comuniştilor, dar şi (pe alocuri) pentru electoratul potrivnic ideologiei „voroniene”. Dar aparenţele pe care a încercat să le păstreze Voronin în cei opt ani de guvernare, inclusiv prin cele trei guverne „tehnocrate”, au fost înşelătoare, ori acesta a sfârşit prin a omorî oameni la 7 aprilie 2009 şi a institui regim de vize cu România”.

Igor Dodon procedează exact la fel.

Cităm în continuare: „Garnitura de miniştri propusă astăzi de „tehnocratul” Chicu, membrii Guvernului, fiecare după al său nume şi CV, nu trebuie priviţi în individualitatea lor, aceştia au acceptat să intre într-un guvern al lui Igor Dodon, al socialiştilor şi al Moscovei şi asta trebuie să fie abordarea generală. Ei nu mai sunt nici tehnocraţi nici neutri nici curaţi. Sunt soldaţi în regimentul de luptă anti-românesc, anti-european şi pro-rus al moscovitului Dodon. Nu încape îndoială, că liniile directoare ale politicilor realizate şi implementate de acest Guvern vor fi plămădite la Preşedinţie, la sediul PSRM, iar altele, cele mai spinoase vor fi trimise spre realizare de ambasadorul Federaţiei Ruse, care, ieri a mers deja cu primele indicaţii la primăria Chişinău, unde îl avem, pentru patru ani, pe noul „tehnocrat” Ion (Ivan) Ceban”.

Premierul Chicu se defineşte „tehnocrat”, înainte de a fugi de întrebările presei

Că dl. Ion Chicu ştie foarte bine lucrurile acestea a fost evident din prima intervenţie publică. În primul său discurs, proaspătul premier a ţinut să precizeze, fără să îl întrebe nimeni, că acest guvern „nu este un guvern al preşedintelui ţării”, „suntem un guvern tehnocrat, apolitic” (după care a fugit, bărbăteşte, de întrebările presei).

Faptul că primele precizări ale noului premier sunt despre ce NU este guvernul său, spune multe. Precauţiile dlui Ion Chicu sunt suspecte, necredibile şi ridicole. După debarcarea, la solicitarea lui Igor Dodon, a unui guvern din raţiuni de luptă pentru reformarea justiţiei, pretenţia unui cabinet cu şase consilier prezidenţiali că „nici usturoi nu a mâncat nici gura nu-i miroase” este o jignire publică.

Eticheta „tehnocrată” e de aceea nocivă şi deloc inocentă. Funcţiile ei strategice şi manipulatorii sunt evidente:

  • Ocultarea dimensiunii politice şi strategice a acestui guvern despre a cărui orientare estică, după chipul şi asemănarea fondatorului său Igor Dodon, nu mai vorbeşte nimeni;
  • Acoperirea faptului că, în realitate, corupţia s-a aşezat cu guvernul la masă, căci acest cabinet a fost votat de către soldaţii disciplinaţi (parlamentarii PSRM şi PDM) puşi până mai ieri în slujba fostului „Binom Plahotniuc-Dodon”, acum reeşapat sub forma parteneriatului Dodon-Filip, în care rolul lui Plahotniuc (masculul alfa) din Binomul de ieri este luat azi, păstrând proporţiile, de către Igor Dodon;
  • Inocentarea cabinetului şi decuplarea lui artificială de Igor Dodon, respectiv de tot bagajul politic şi geopolitic pe care acesta îl reprezintă, inclusiv proiectul rusesc de federalizare (Balşoi paket) al cărui promotor este şi va fi preşedintele republicii;
  • Conferirea unui profil „neutru” şi tehnic acestui guvern care, la limită, să fie finanţabile de către Vest, în condiţiile în care finanţarea din partea Federaţiei Ruse nu a venit, de fapt, niciodată în R. Moldova;
  • Escamotarea responsabilităţii Moscovei în sprijinirea şi finanţarea acestui guvern pro-estic (precum Ucraina lui Ianukovici!), nu doar până la trecerea iernii, dar şi pe mai departe.

În pofida erorilor majore care s-au făcut în ultimii apropo de R. Moldova, o susţinere vestică a acestui guvern, cu atât mai puţin o susţinere românească, sunt implauzibile, în ciuda ridicolului disperat la care s-a expus Igor Dodon – cel care declara fără să clipească că Romania are în componenţă teritorii „moldoveneşti”! - care cerea recent ca „fraţii noştri” (!), adică românii, să plătească creditul promis guvernului Sandu şi noului guvern.

Ce urmează?

Lăsaţi Rusia să greşească la Chişinău!

Sursa: The Economist, 24 octombrie 2019.

Vă mai amintiţi extrem de inspirata caricatură din The Economist după intempestiva retragere americană din Siria care ar fi lăsat, chipurile, Rusia ca principal actor în Orientul Mijlociu? E imaginea de mai sus, care arată un preşedinte rus ţinând în braţe o imensitate de provocări şi capcane. Americanii au plecat, Moscova „a câştigat”, fanfarele cântă, drapelele flutură, presa exultă liderul de la Kremlin. Dar ce urmează, după? Cum va reuşi Rusia să descurce iţele unei regiuni nerezolvabile din multe puncte de vedere? Cu ce resurse, cu ce costuri, pentru cât timp?...

În esenţă, păstrând evident proporţiile, aşa ceva se petrece acum şi la Chişinău. E vorba despre o „victorie” rusească à la Pyrrus. Nu am pune rămăşag că Rusia a dorit această evoluţie, respectiv căderea guvernului Maia Sandu şi ruperea coaliţiei largi PSRM-ACUM (aşa cum nu au dorit-o cu adevărat nici SUA nici UE). Dar este cert că nu a putut să o evite, chiar dacă ar fi vrut. Iar domnul Putin s-a mai ales cu încă un cuib de viespi în braţe.

Rusia are acum în R. Moldova şi preşedintele şi guvernul şi Chişinăul. Un pachet fabulos, greu de imaginat cu un an în urmă. Aparent, o victorie strălucitoare... Aproape ca în Siria!

Să vedem, însă, ce urmează. Să facem doi paşi înapoi şi să urmărim, de la distanţă, spectacolul. O Republica Moldova fără resurse financiare şi nefinanţabilă de către Vest sau – Doamne fereşte! – de către România, are acum o garnitură pro-rusă la butoane, căreia îi spune, pudic, „tehnocrată”.

Şahistul Igor Dodon a calculat, care va să zică, totul.

Moscova este la mutare.

Aşteptăm.

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experţi LARICS.