Un document fabulos: Scenarii pentru lumea anului 2020. Noul Califat: aici şi acum, explodând identitatea secolului al XXI-lea
0
Asistăm acum la un eveniment istoric: Califatul doreşte să demonstreze că a depăşit stadiul unei mişcări regionale - asimilată la începuturile sale cu Al-Qaeda - şi devine într-adevăr globală, cu mijloace directe, indiscutabile şi terifiante de acţiune în limitele faimoasei hărţi pe care au propus-o lumii ca expresie a ambiţiilor unei credinţe care-şi propune să restabilească, cu orice preţ,
strălucirea Islamului din perioada sa de maximă expansiune.
Aceasta este harta (foto) de care trebuie să se ţină seama pentru că este rezultatul unei credinţe absolute: nu numai că aşa ceva este posibil, ci că este şi necesar pentru a reechilibra această parte a lumii înspre drumul adevăratei credinţe. Ei nu au alternative mai mult sau mai puţin acceptabile în raport cu acest drum sau cu modalităţile de a ajunge la ţintă. Convertire sau moarte, asta este logica elementară, terifiantă, dar perfect funcţională, în care funcţionează o lume în care totul este redus la două valori: cea a drept-credincioşilor şi cea de tip negativ a păcătoşilor, necredincioşilor, trădătorilor şi adepţilor Marelui Satan.
Dar cum se întâmplă oare că lumea este parcă prinsă mereu pe nepregătite, că evenimente tragice ca cele de ieri nu sunt dezbătute decât absolut superficial, la nivelul ştirilor tabloide, fără să se înţeleagă faptul că ele sunt gândite pentru a transmite un mesaj profund, într-adevăr teribil şi necruţător?
Au existat - dirijate către liderii politici importanţi ai planetei, mesaje coerente, difuzate din timp şi cu o uluitoare precizie care, spre exemplu, să descrie în cele mai mici amănunte procesul naşterii Statului Islamic şi a Califatului pe care vrea să-l impună începând cu acest secol XXI?
Cu siguranţă că au existat, au fost dezbătute în diverse cercuri sau cluburi mai mult sau mai puţin vizibile sau discrete, dar au fost socotite drept conţinând o mult prea mare parte de fantezie, chiar dacă purtau semnătura unora dintre cei mai profunzi analişti politici de care dispuneau câteva dintre serviciile de informaţii foarte influente ale planetei.
Un asemenea document a fost realizat în 2004 de către National Intelligence Council. Un document, la momentul respectiv, destinat unei circulaţii minimale, restrâns la nivelul decidenţilor din cel mai înalt etaj al puterii. Intitulat „Cartografia viitorului global“, conţine câteva scenarii privind dezvoltările ce urmau să se petreacă în lume în perioada imediat următoare, analize de a căror acurateţe vă puteţi convinge personal accesând în premieră acest document în România (îl puteţi descărca integral aici, în varianta sa PDF).
Uluitoare acurateţea şi actualitatea predicţiilor, iar acum ne interesează îndeosebi capitolul dedicat CALIFATULUI.
„În 2020, Al-Qaeda va fi detronată de grupări islamiste extremiste de inspiraţie similară care se vor opune procesului de mondializare (...). Zona centrală de putere a organizaţiei Al-Qaeda va slăbi, dar alte grupări, inspirate de aceasta şi create pe baze regionale, vor continua să organizeze atacuri teroriste.
Noul Califat ne oferă un exemplu asupra modului în care o mişcare globală, alimentată de radicalismul religios, ar putea să constituie o ameninţare la adresa normelor şi valorilor occidentale (...). Preluarea puterii politice de grupări radicale într-o ţară din Orientul Apropiat ar putea revigora terorismul în regiune şi să redea încrederea populaţiilor locale: Noul Califat nu este doar un vis“, se spune în raport.
Dacă aşa stau lucrurile, dacă „nu este doar un vis“, atunci pe ce se bazează în mod real această fulgurantă ascensiune a Statului Islamic, dublată, iată, de capacitatea de a lovi decisiv oriunde în lume?
Analiştii americani dau un răspuns interesant şi care merge în profunzimea unui fenomen care, din momentul formulării explicaţiei până acum nu a făcut decât să se amplifice exponenţial. Trecând de la stadiul „explicaţie pentru comportamentul unor grupuri sociale, cel mai adesea marginale sau uşor marginalizabile“ la cel actual de mişcare definitorie la nivelul celor mai multe societăţi ale lumii secolului XXI:
„În următorii 15 ani, se spune în Raport, sentimentul identităţii religioase pare să devină un factor din ce în ce mai important în modul în care oamenii se definesc pe ei înşişi“.
Interesantă observaţie susţinută mai apoi de o alta, verificată acum de creşterea necontenită de putere şi influenţă a Statului Islamic: concentrarea de forţă actuală s-a produs prin mobilizarea fără precedent a generaţiei tinere şi foarte tinere din spaţiul oriinar al apelului la Jihad, adică Orientul Apropiat, dar şi extensia sa în lumea Occidentului, în cercuri concentrice, folosind la o intensitate fără precedent reţelele sociale.
Aveau perfectă dreptate autorii din 2004 ai Raportului să afirme că „În Orientul Apropiat, influenţa din ce în ce mai puternică a Islamismului radical reflectă procesul de alienare politică şi economică a multora dintre tinerii musulmani în raport cu geuvernele ţărilor lor, indiferente şi non-reprezentative precum şi faţă de eşecul în consecinţă al multora dintre statele predominant musulmane în a genera oarece câştiguri economice din procesul de mondializare. Expansiunea Islamismului radical va urma o creştere continuă până în 2020, reunind grupuri etnice şi naţionale disparate, poate chiar creind o autoritate care să depăşească graniţele naţionale existente. Parte a succesului de care se bucură islamismul radical se datorează chemării adresate musulmanilor de a se întoarce la rădăcinile timpurii, atunci când civilizaţia islamică se afla în prima linie a schimbării globale“.
AVERTISMENTUL
„Islamismul radical va continua să fie interesant pentru mulţi dintre imigranţii musulmani care sunt atraşi de Occidentul mai prosper care le oferă oportunităţi de angajare dar nu se simt în largul lor în ceea ce ei percep a fi o cultură care le este străină....cea de-a doua şi cea de-a treia generaţie de imigranţi musulmani din Occident sunt atraşi de islamismul radical pe măsură ce întâlnesc obstacole în calea deplinei lor integrări sociale precum şi bariere în exercitarea a ceea ce ei socotesc a fi practici religioase absolut normale. Disputele privind religia şi etnicitatea vor contribui şi ele la viitorul conflict şi, dacă nu sunt puse sub control, vor cauza tensiuni regionale (...)”
Vă invit să citiţi scenariul Nou Califat imaginat, repet, în 2004, de analiştii Centrului naţional de Informaţii (începe la pag. 83 din documentul pe care ziarul nostru vi-l pune la dispoziţie) - o scrisoare fictivă în care, în 2020, un nepot al lui Oussama Bin Laden descrie lupta Statului Islamic şi încercarea Liberului Islamului Radical de a reinstitui Califatul.
Iată concluzia de atunci:
„Lecţiile învăţate“?
N-a fost să fie aşa. „Primăvara arabă” , prost concepută de diletanţi şi pusă în scenă de începători, a permis apariţia momentului detonator care a generat, într-o perioadă foarte scurtă de timp, o incredibilă redistribuire de forţe pe eşichierul politic descris acum pe harta revendicării Statului Islamic.
Evenimentele sângeroase de ieri sunt un semnal care transmite că puterea reală a organizaţiei nu mai provine doar de la un nucleu central (ca în lumea de demult a OLP-ului sau chiar a Al-Qaeda), ci că planurile naţionale sunt concepute şi duse la îndeplinire de celule locale de mare forţă şi, mai ales, cu o credibilitate mereu crescândă în cadrul păturii tinere a populaţiei din statele respective, beneficiind de eusţinerea fanatică a unei vaste reţele de aprovizionare, materială şi în efective de tineri luptători, dintr-un Occident din ce în ce mai nesigur pe mijloacele sale de ripostă.
Ieri s-au produs patru episoade concomitente, foarte violente, parte integrantă a unei demonstraţii că acest mesaj nu conţine vorbe în vânt. Un mesaj adresat exact în aceeaşi măsură democraţiilor occidentale, cât şi statelor din lumea musulmană, mai ales celora pe care ei le numesc „democraţiile slabe, corupte şi nereprezentative” din Golf, prietenele SUA: Arabia Saudită, Kuweit, Oman...
Este şi un semnal pentru ce va fi mai departe? Cred că da, oricum aşa l-au înţeles liderii politici europeni care au părăsit în grabă reuniunea de la Bruxelles pentru a ajunge cât mai rapid acasă şi a ridica la nivel maxim alerta de atac terorist iminent.
Numai atât? Acesta este, după părerea unor servicii de informaţii, doar una dintre componente cele mai vizibile şi spectaculoase ale activităţii Statului Islamic, cea destinată să focalizeze instantaneu atenţia internaţională şi să demoralizeze lumea occidentală. Dar, în spate, este posibil să se desfăşoare şi un alt scenariu, mult mai amplu şi mai interesant în consecinţele sale posibile pe termen lung.
Vi-l prezint ca scenariu totalmente ipotetic, ca o ipoteză de lucru circulată destul de mult de câteva luni. Vă rog să-mi permiteţi însă să adaug un dubiu personal că disensiunile istorice între spaţiul otoman şi lumea arabă vor putea nu să fie uitate, ar fi imposibil, ci măcar posibil de pus între paranteze. Dar există şi contra-argumentul care spune că s-au făcut alianţe şi pentru mize infinit mai mici decât cea a îngenuncherii Occidentului corupt şi necredincios.
Scenariul ar avea această finalizare:
Posibil, ca orice în această lume, chiar dacă, puţin probabil în actuala conjugare de evenimente şi interese contradictorii din zona respectivă.
Greu de crezut dar reflectaţi o clipă, cine ar fi crezut şi cine a crezut şi s-a pregătit în consecinţă după ce a avut acces la raportul din 2004?
Totuşi, de ce nu crede sau de ce nu ascultă nimeni? Răspundea odată, în 1988, Stephen Hawking în a sa A Brief History of Time:
„Dezordinea creşte în timp deoarece noi măsurăm timpul exact în direcţia în care se dezvoltă dezordinea”.
Iar acum, sper, că este din ce în ce mai clar în ce direcţie se dezvoltă dezordinea lumii, după un plan logic, perfect calculat şi teribil de eficient.
Se încarcă comentariile...
