Un caz test al războiului informaţional rus: livrarea de motoare de rachete Coreei de Nord

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul nord coreean Kim Jong Un sărbătoreşte succesul testului cu rachete balistice intercontinental Hwasong 14 efectuat într o locaţie secretă din Coreea de Nord FOTO AFP KCN via KNS
Liderul nord coreean Kim Jong Un sărbătoreşte succesul testului cu rachete balistice intercontinental Hwasong 14 efectuat într o locaţie secretă din Coreea de Nord FOTO AFP KCN via KNS

Recent, s-a derulat un episod clasic din războiul informaţional rus care a vizat pasarea responsabilităţii vizând livrarea de motoare de rachetă Coreei de Nord. Este vorba despre elementele care au făcut ca Phenianul să facă un salt tehnologic deosebit şi neaşteptat de trei ani, fiind azi capabil să livreze arma nucleară.

Analiză realizată de Iulian Chifu şi Diana Bărbuceanu*

Analiza faptică: Rusia şi China au devansat programul rachetelor balistice nucleare ale Coreei de Nord cu trei ani, încălcând embargoul

O controversă actuală în dezbaterea internaţională ţine de modul în care Coreea de Nord a reuşit, cu 3 ani mai devreme decât era prognozat, să obţină acces la tehnologia care-i permite astăzi să ameninţe cu rachete balistice intercontinentale cu încărcătură nucleară întreaga lume. Iar datele se acumulează pentru a proba că salturile tehnologice sunt realizate prin încălcarea embargoului de către Rusia şi China, de companii de stat pentru aceste produse strategice din cele două state.

În discuţie intră mai multe elemente, dar să spunem că cele mai importante ţin de tehnologia pentru a trimite rachete cu rază medie şi lungă de acţiune, purtătoare, dar şi miniaturizarea armei atomice pentru a putea fi plasată în interiorul unei rachete purtătoare. Elementele sunt mult mai multe, ca şi barierele tehnologice de depăşit pentru a avea o asemenea armă. Evaluarea iniţială pentru o asemenea performanţă a Coreei de Nord era 2020-2021, deci trei ani de aici înainte, cel puţin. Şi totuşi, există toate datele şi informaţiile că acest pas ar fi fost depăşit, iar lumea aşteaptă primul test cu rachetă balistică cu încărcătură nucleară al Coreei de Nord.

Controversele rămân privind miniaturizarea bombei nucleare şi montarea la bord, cu iniţierea exploziei nucleare şi alte detalii tehnice. Aici există un anumit dubiu până când vedem primul test nuclear făcut cu o asemenea armă. Dubiul merge până la a considera că nivelul de eşecuri ar trebui să fie foarte ridicat prin devansarea termenelor şi absenţa testelor potrivite.

Componentele pentru rachetele balistice lansate în ultima perioadă de Coreea de Nord au fost produse în Federaţia Rusă şi apoi livrate în Republica Populară Democrată Coreeană.

La nivelul programului nuclear se consideră că încălcarea Tratatului de Neproliferare are la bază reţeaua A.Q.Khan, a savantului pakistanez care a condus programul nuclear al acestei ţări (şi el venit din China în timpul Războiului Rece), reţea care a cumpărat şi a reexportat, respectiv a făcut contrabandă cu precursori, tehnologie şi componente pentru a obţine arma atomică în Coreea de Nord. Dar şi suspiciunile directe vizând China se menţin.

La programul privind rachetele purtătoare, încercările Coreei de Nord au fost multiple. Au început cu o tentative de schimb cu Iranul, tehnologia nucleară versus tehnologia pentru rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, însă după ce un transport de tehnologie şi rachete iranian a fost interceptat, în urmă cu câţiva ani, puţine componente ar mai fi putut ajunge şi, oricum, Coreea de Nord a depăşit astăzi nivelul tehnologic iranian, şi nu pe cont propriu.

Componentele pentru rachetele balistice lansate în ultima perioadă de Coreea de Nord au fost produse în Federaţia Rusă şi apoi livrate în Republica Populară Democrată Coreeană, potrivit inginerului constructor de rachete din Germania, Robert Schmucker, într-un interviu oferit Deutsche Welle. Schmucker a lucrat anterior la motorul navei spaţiale „Space Shuttle“, iar acum este profesor la Universitatea Tehnică din Munchen.

Datele sunt confirmate de servicile sud coreene, care au interceptat resturile rachetei UNHA 3 lansată de nord coreeni în februarie 2016 pentru a trimite un satelit, şi au probat de unde provin părţile constitutive. Serviciile de informaţii sud-coreene au menţionat şi originea rusă a componentelor pentru rachetele nord-coreene, şi surse chineze pentru acestea.

O parte din componentele rachetelor nord-coreene provin direct din China.

Michael Elleman, senior follow la International Institute for Strategic Studies (IISS), a fost cel care a purtat component tehnică a războiului informational în cazul motoarelor de rachetă. Însă el şi-a lăsat zone de retragere şi revizuire a teoriei, către care a revenit, în final.

Elleman a susţinut că tehnologia vine din spaţiul post-sovietic şi Rusia a folosit datele pentru a da vina pe Ucraina, care ea nu a produs însă arme de această factură niciodată după independenţă. Mai mult, nu e vorba despre tehnologie sovietică de tip „SCUD“, „NodOn“ şi „Tocika“, şi despre motoare derivate din modelul rusesc RD-250.

O parte din componentele rachetelor nord-coreene, aşa cum a descoperit şi serviciul de informaţii sud coreean care a refăcut racheta pierdută în mare, provin direct din China. Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, livrarea către Coreea de Nord a fost o încălcare flagrantă a rezoluţiilor ONU. Shenyang Machine Tools Company a trimis asemenea produse în Coreea de Nord la sfârşitul lui 2015, iar alte companii chineze au fost intermediari în transferul ilegal de tehnologie occidentală către Phenian, deşi erau angajaţi cu condiţii clare şi stricte privind neexportarea către Coreea de Nord. SUA a pus sub embargo companiile implicate.

Mai mult, în septembrie anul trecut, China a arestat 11 directori ai Hongxiang Industrial Development Co., inclusive pe fondatorul Ma Xiaohong, pentru că au exportat produse cu dublă utilizare. Mai nou, China colaborează pentru stoparea programului nord-coreean pentru că e complet nemulţumită de contramăsurile americane şi ale aliaţilor, pe care le resimte îndreptate şi împotriva sa.


FOTO EPA

racheta nord-coreana

Reacţii şi verosimilitatea atacului: baza creării dubiului şi a îndepărtării acuzaţiilor de la propria tranzacţie

Pe 14 august, cotidianul american New York Times a publicat un articol intitulat „North Korea’s Missile Success Is Linked to Ukrainian Plant, Investigators Say“ şi semnat de jurnaliştii William Broad şi David E. Sanger, care a pus pe jar întreaga opinie publică internaţională. În articolul cu pricina se relatează că succesul lansării de către Phenian la începutul lunii iulie a rachetei intercontinentale balistice s-ar datora utilizării motoarelor puternice de rachete achiziţionate cel mai probabil dintr-o fabrică ucraineană denumită Yuzhmash, situată în regiunea Dnipro.

Textul publicat în New York Times se bazează pe un raport scris de către Michael Elleman, un expert în probleme de securitate de la Institutul Internaţional de Studii Strategice.

Aşa cum era de aşteptat, Kievul a negat vehement implicarea sa în toată această poveste, secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare al ţării, Oleksandr Turcinov declarând că Ucraina „nu a furnizat niciodată motoare de rachete sau orice fel de tehnologie de rachete în Coreea de Nord“. De asemenea, reprezentanţii Yuzhmash au afirmat că fabrica nu a produs rachete balistice de tip militar de la proclamarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică în 1991:

„În anii de independenţă, Yuzhmash nu a produs, şi nu produce, rachete şi sisteme militare de rachete, se arată într-o declaraţie publicată pe site-ul companiei lor“.

Mai mult decât atât, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat săptămâna trecută că Ucraina va face o anchetă cu privire la presupusa livrare către Coreea de Nord a motoarelor destinate echipării rachetelor. „Este puţin important faptul că acuzaţiile făcute contra Ucrainei sunt absurde. În calitate de parteneri responsabili, noi trebuie să verificăm atent informaţiile publicate de New York Times cu privire la presupusa livrare de motoare de rachete sau de tehnologii relevante Coreei de Nord“, a scris Poroşenko pe o reţea de socializare.

Iată de ce am ordonat imediat desfăşurarea unei achetete aprofundate şi complete asupra situaţiei şi elaborarea concluziilor în trei zile“, a mai precizat şeful statului. Potrivit lui Petro Poroşenko, această anchetă va permite să se „confirme“ că acuzaţiile contra Kievului sunt „invenţii“ şi să se „localizeze sursa reală şi intenţiile celor care sunt în spatele acestei fake news nefondate“.


FOTO freeimages.com

image

Construcţia legitimităţii unui atac informaţional: credibilitatea actorilor, falsuri pas cu pas al surselor care se preiau reciproc

În ciuda popularităţii celor doi autori ai articolului cu pricina - William Broad şi David E. Sanger sunt laureaţi ai premiului Pulitzer, fiind apreciaţi pentru analizele lucide şi riguroase pe care le-au elaborat de-a lungul timpului - textul publicat în data de 14 august în New York Times este dovada unui jurnalism neprofesionist. Acuzând Ucraina de cooperare cu Coreea de Nord în baza unor dovezi îndoielnice, atrage de la sine sentimentul că acest lucru nu ar fi fost posibil fără intervenţia din umbră a Moscovei.

În acest sens, o serie de experţi ai mediului analitic au acreditat ideea că ştirea ar fi fost dezvoltată în interiorul zidurilor Kremlinului, adevăratul furnizor de tehnologie al Phenianului. Altfel spus, Moscova a orchestrat un veritabil război informaţional, a cărui victimă a căzut Ucraina.

Până în momentul de faţă, nu avem nicio reacţie oficială din partea Casei Albe, a Departamentului de Stat al SUA sau a Pentagonului. Cu toate acestea, este puţin probabil ca, în cazul în care ea va fi dezvăluită, să fie manifestată o poziţie rigidă sau acuzatoare la adresa Ucrainei, în primul rând pentru că o asemenea poziţie ar fi fost cunoscută de către serviciile de informaţii americane, care ar fi reacţionat din timp şi nu-şi mai puneau problema transferului de arme letale defensive, ţinta reală a acestei campanii de dezinformare.

Este puţin probabil ca guvernul de la Kiev să compromită un astfel de acord, cu atât mai mult cu cât Ucraina a fost în permanenţă atentă la interesele americane.

Desigur, în cazul în care, prin absurd, o astfel de poveste s-ar dovedi a fi reală, ea ar afecta în mod semnificativ poziţia Washingtonului faţă de Kiev. Aceasta în condiţiile în care Coreea de Nord reprezintă o ameninţare directă la adresa Statelor Unite. Devine, aşadar, extrem de relevant de probat că un astfel de transfer nu a avut loc cu adevărat, din contră, să se probeze transferul efectuat de Rusia pe intervalul vizat.

Însă, încă o dată, este foarte greu de crezut că aceste acuzaţii ar fi reale. La urma urmei, SUA este unul dintre cei mai importanţi parteneri şi susţinători ai Ucrainei. Mai mult decât atât, prin intermediului Memorandumului de la Budapesta (la care SUA este parte) s-a statuat decizia ca Ucraina să renunţe la arsenalul său nuclear şi să se alăture regimului de neproliferare a armelor nucleare, fapt la care Ucraina ţine în mod deosebit, într-atât încât nu are nici o intenţie să-şi submineze poziţia şi relaţiile cu statele occidentale printr-o acţiune condamnabilă de această factură, livrarea unor motoare de rachetă către Coreea de Nord.

În consecinţă, este puţin probabil ca guvernul de la Kiev să compromită un astfel de acord, cu atât mai mult cu cât Ucraina a fost în permanenţă atentă la interesele americane. De-a lungul timpului, Ucraina a refuzat să furnizeze arme convenţionale unor state, în condiţiile în care acest lucru ar fi periclitat interesele partenerului său. Astfel de situaţii au avut loc şi în timpul administraţiilor Kucima şi Yushcenko.

Articolul din New York Times e bazat pe informaţii trunchiate

Articolul citează din analiza unui expert din cadrul Institutului Internaţional de Studii Strategice din Marea Britanie (IISS), denumită „The secret to North Korea’s ICBM success“. Autorul analizei, Michael Elleman, este un om de ştiinţa de origine americană, fost angajat al companiei Lockheed Martin, precum şi fost expert în cadrul ONU şi în alte organiaţii publice şi private.

De remarcat că, deşi William Broad şi David E. Sanger menţionează sursa articolului, informaţiile din text diferă în mod semnificativ de analiza lui Elleman de la început şi până la sfârşit, prin introducerea unor nuanţe diferite. Aşadar, autorii din NYT susţin că succesul programului nord-coreean „a fost posibil cu ajutorul achiziţiilor de pe piaţa neagră a unor motoare de rachete puternice - de tip RD-250 -, cel mai probabil dintr-o fabrică ucraineană ce are legături istorice cu programul de rachete al Rusiei“.

Cei doi jurnalişti indică doar sursa ucraineană, în pofida faptului că primul paragraf al analizei lui Elleman nu este atât de categoric. Potrivit lui Elleman, „motoarele au fost probabil achiziţionate prin reţele ilicite care operează în Rusia şi/sau Ucraina“.

Mai mult decât atât, de-a lungul analizei, Elleman asociază modelul de motoare identificate doar cu Rusia. „(...) toate acestea sunt asociate cu întreprinderea rusă numită V.P. Glushko, cunoscută şi sub numele de Energomash“.

Doar într-unul dintre ultimele paragrafe, Elleman indică exclusiv fabrica ucraineană Yuzhmash. În consecinţă, jurnaliştii de la NYT au omis cu desăvârşire să prezinte articolul într-un mod echilibrat, bazându-se în mare parte pe informaţii trunchiate.

Dacă Yuzhmash din Ucraina este prezentat ca sursă nu mai puţin de şapte ori, alternativa rusească NPO Energomash este menţionată de jurnalişti doar o singură dată, un raport invers faţă de raportul iniţial de la IISS.

În acelaşi timp, nu trebuie omis nici faptul că presupusele dezvăluiri ale lui Elleman se bazează doar pe ipotezele şi argumentele autorului (întemeiate pe examinarea unor fotografii), fără a fi oferite dovezi palpabile.


Spioni nord-coreeni arestaţi în Ucraina încercând să fure tehnologie

image

Revenire, retractare, prăbuşirea unui atac de război informaţional prin transparenţă şi reacţie la cel mai înalt nivel

Urmare a reacţiei vehemente a Kievului, Elleman şi-a „îndulcit“ în cele din urmă retorica cu privire la Ucraina, susţinând că nu crede că guvernul ucrainean a ştiut despre toată acestă problemă. „Dimpotrivă, Ucraina a arestat nord-coreeni în 2012“, făcând referire la un caz în care spionii nord-coreeni au încercat să fure tehnologia din această ţară.

O situaţie similară a avut loc şi în 2015, când autorităţile ucrainene au reţinut mai mulţi spioni nord-coreeni care au încercat să fotografieze documente secrete din diverse fabrici. De asemenea, după isteria creată în spaţiul public de articolul din NYT, Elleman a mai ţinut să sublinieze că este la fel de posibil ca motoarele de rachete să provină din Rusia, lucru pe care cei doi jurnalişti nu l-au clarificat.

Argumentele pe care se bazează articolul sunt uşor de demontat

  • Rusia este unul dintre statele care întreţine relaţii amiabile cu Coreea de Nord, cu care de altfel, împarte şi o frontieră comună. Motorul de rachetă de tip RD-250 ce se presupune că ar fi fost utilizat de către Phenian este un produs al unui concept rusesc. Mai mult decât atât, programul de dezvoltare a rachetelor balistice al Coreei de Nord s-a bazat pe tehnologia rusă. Cu toate acestea, Elleman, şi în special jurnaliştii NYT, califică Ucraina ca fiind sursa principală.  
  • În al doilea rând, este greu de imaginat că zeci de motoare (lungi de câţiva metri şi cu o greutate de aproape 800 kg) ar fi putut fi transferate din Ucraina în Coreea de Nord în deplină discreţie(pe teritoriul Federaţiei Ruse, apropo). Singura ipoteză în acest sens care ar rămâne în picioare ar fi cea legată de activitatea de spionaj a nord-coreenilor, care au sustras tehnologia ucraineană.  
  • Întreprinderile ucrainene nu mai au capacitatea de a produce şi furniza motoare de rachete de tip RD-250, după ce liniile tehnologice pentru producerea motoarelor de rachete cu caracteristici similare cu RD-250 au fost parţial distruse după 1991. Aceasta a reprezentat una dintre condiţiile dinaintea semnării de către Ucraina a Memorandumului de la Budapesta. Mai mult decât atât, este greu de crezut că uzina ucraineană ar fi produs astfel de componente pentru Coreea de Nord, în condiţiile în care Yuzhmash şi-a scăzut numărul de angajaţi de la 60.000 la 5.000-6.000 şi care lucrează 1-2 zile/săptămână. Este adevărat că în ultima perioadă fabrica a fost implicată în noi proiecte spaţiale, însă chiar şi aşa, i-ar fi dificil să mai producă un motor de clasa RD-250.  
  • Potrivit mai multor experţi, rachetele Hwasong-12 şi Hwasong-14 care au fost lansate în această vară nu au avut la bază motorul RD-250, ci un motor principal diferit, însoţit de alte 4 motoare de direcţie mai mici. Chiar şi Elleman admite în analiza sa că motorul nord-corean diferă de un RD-250 prin faptul că are o singură cameră de ardere.

În consecinţă, voci avizate susţin că, cel mai probabil, motorul cu pricina a fost unul de tip RD-253 şi a fost produs la fabrica Energomash din Rusia. În această lumină, teoria lui Elleman nu mai este valabilă.

În baza tuturor acestor elemente, este dificil de crezut că Michael Elleman nu a fost informat cu privire la situaţia motoarelor de rachetă RD-250 din spaţiul post-sovietic, cu atât mai mult cu cât în perioada în care acesta s-a aflat în Rusia a luat parte la programul de delaborare a rachetelor cu rază lungă de acţiune. În acest sens, diverse opinii din mediul analitic sugerează că Elleman a căzut pradă serviciile de informaţii ruse.


Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei Foto: EPA

image

Lecţiile învăţate din scandalul Kolchuga au permis Ucrainei să iasă din clenciul RD 250, punând Rusia sub lupă, în lumina proiectoarelor

După ce Statele Unite au impus la începutul verii un set nou de sancţiuni, Rusia a decis să submineze nivelul de încredere dintre Washington şi Kiev şi să distragă atenţia lumii întregi de la acţiunile sale agresive. În concesinţă, Moscova a instrumentalizat un veritabil război informaţional, punând la dispoziţie un scenariu prin care Ucraina este acuzată de transport ilegal de arme, asemeni episodului Kolchuga.

La începutul anilor 2000, acel scandal a izolat complet Ucraina de Occident, după ce Kievul fost acuzată că a vândut Irakului senzori radio militari denumiţi „Kolchuga“. Aceştia făceau parte dintr-un sistem antiaerian sofisticat folosit de regimul lui Saddam Hussein.

De data aceasta, Kremlinul nu a reuşit să desfăşoare o operaţiune de succes pentru a discredita Ucraina.

Acuzaţiile se bazau pe presupuse înregistrări audio care-l implicau în scandal chiar pe preşedintele ucrainean. Înregistrările nu au fost niciodată autentificate, iar Moscova a avut cel mai mult de câştigat în urma afacerii.

Totuşi, de data aceasta, Kremlinul nu a reuşit să desfăşoare o operaţiune de succes pentru a discredita Ucraina, aşa cum s-a întâmplat în timpul preşedinţiei Kucima. Povestea motoarelor de rachetă furnizate Coreei de Nord s-a încheiat înainte ca situaţia să escaladeze, după ce autorităţile ucrainene au reacţionat prompt, reuşind să neutralizeze toată această ameninţare.

Mai mult decât atât, voci avizate susţin că Moscova a fost cea care a furnizat motoarele de rachetă Phenianului, care le-a utilizat pentru lansarea rachetelor balistice intercontinentale ce ameninţă securitatea naţională a Statelor Unite.

Rusia a făcut tot posibilul pentru a menţine Coreea de Nord în zona sa de influenţă, aceasta fiind utilizată ca un elemement de negociere în relaţia cu Occidentul. Moscova a alimentat continuu ideea influenţei exercitate asupra Phenianului, însă astăzi putem constata că avea de-a face cu un simplu joc de imagine.

Federaţia Rusă a licitat pentru bunăvoinţa Coreei de Nord inclusiv prin livrarea de echipamente militare. Iar acestă strategie generează astăzi decontul, relevând totodată cinismul Moscovei în raport cu scena globală.

Iulian Chifu este membru al Consiliului de experţi LARICS.

Diana Bărbuceanu este cercetător în cadrul Centrului de Prevenire a Conflictelor & Early Warning şi a obţinut titlul de doctor în relaţii internaţionale în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Este autoarea a numeroase articole apărute în publicaţii de specialitate dar şi semnatară a unor capitole în lucrări de profil.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite