Un asteroid, de forma unei nave spaţiale, va trece foarte aproape de Terra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un asteroid misterios, despre care doi astronomi spun că seamănă cu o navă spaţială, având un diametru de circa 15 metri, va trece, miercuri, foarte aproape de Terra, a anunţat luni seară Centrul de studii al planetelor mici din cadrul Uniunii Astronomice Internaţionale, informează fr.rian.ru.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, nu există niciun risc de coliziune cu planeta noastră. Asteroidul, numit 2010AL30, va trece, miercuri, la ora 12.48 GMT, la aproximativ 128.000 de kilometri de Terra, la o altitudine de trei ori mai mare decât cea la care se află sateliţii geostaţionari.

Mai citiţi şi:

Aeronava spaţială care va salva Pământul

"Acest obiect are o perioadă de revoluţie de un an, pare mai degrabă un vehicul fabricat de om decât un astru ceresc", au declarat italienii Ernesto Guido şi Giovanni Sostero, care au fotografiat asteroidul cu ajutorul instrumentelor de la Observatorul astronomic din Remanzacco (Italia).

Astronomul american Alan Harris, cercetător la Space Science Institute din California, susţine însă că asteroidul nu seamănă cu vehiculele spaţiale şi că orbita lui nu este cu nimic specială.

Miercuri, asteroidul 2010AL30 va fi vizibil cu ajutorul unui telescop obişnuit, la fel ca o stea cu magnitudinea 14 din constelaţiile Peşti sau Taur.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite