Uluitoarea complexitate a „Reţelei mondiale a Jihadului“: documente, cifre şi date (I)

Este un subiect care se pare că în România nu interesează. Necunoscut, ignorat şi minimalizat în speranţa că dacă nu ne uităm noi într-acolo, apoi şi aceia, din bun-simţ, vor face la fel.

Posibil, dar deloc, chiar deloc sigur dacă ascultăm avertismentele din ce în ce mai frecvente şi mai insistente date de mai mult timp de marile servicii de informaţii din lumea occidentală, reluate acum ca mesaj direct de către lideri politici marcanţi din spaţiul euroatlantic.

Poate că ar fi util, depăşind o discuţie foarte generală şi extrem de vagă despre „teroriştii Statului Islamic”, să vedem despre cine şi ce este vorba. Astăzi şi mâine, o prezentare a marilor grupuri care operează în reţeaua jihadistă, apoi  descrierea fascinantei structuri a canalelor prin care este finanţat Statul Islamic şi ofensiva mondială a Jihadului.

Interesantă este, în primul rând, transferul care s-a operat de la prima generaţie a revendicării armate, cea a revoluţiei palestinene cu al său OLP, la faza mai complexă reprezentată de Al Qaeda, marea organizaţie-umbrelă concentrată în jurul carismei şi puterii de necontestat a liderului său, Osama bin Laden. Ne aflăm acum în faza a treia, cea caracterizată de o reorganizare pe fond a spaţiului de putere ce se credea, greşit, a fi definitiv izolat după moartea lui Bin Laden. Este o perioadă caracterizată de prezenţa unor organizaţii din ce în ce mai puternice, dar cu structuri şi conduceri naţionale, cu armate proprii, cu orizonturi ideologice asemănătoare, dar nu întotdeauna identice, chiar dacă obiectivul strategic ultim este acelaşi: impunerea prin orice mijloace a legii islamice, Sharia, „curăţirea” teritoriului de infideli şi organizarea de atacuri cât mai spectaculoase în ţările „cruciaţilor”, aliaţi ai Marelui Satan. Pentru credibilizare, fiecare organizaţie are acum datoria de a avea o dublă agendă: cea naţională şi cea internaţională, interferate în cele mai diverse şi ciudate moduri, aşa cum le este şi extrem de intensa cooperare în operaţiuni care necesită efective mai puternice sau de pe urma cărora este de aşteptat un câştig foarte mare, fie că este vorba de răpiri de persoane sau de vastele operaţiuni de contrabandă.

Principalele grupuri armate islamiste în lume (septembrie 2014)

Componenţa reţelei jihadiste mondiale

Al Qaeda din Maghrebul Islamic (AQMI)

Grupare salafistă condusă de Abdelmalek Droukedel şi care operează pe întreg teritoriul Maghrebului şi Sahelului, cu baze stabile de antrenament şi depozite foarte importante de arme pe teritoriul mai multor ţări din zonă, grupul central de luptă fiind estimat între 800-1000 de combatanţi cu mare experienţă, cea mai mare parte provenind din gruparea iniţială identificată sub numele „Salafist Group for Preaching and Combat”. Dacă, la început, scopul a fost răsturnarea prin forţă a guvernului algerian şi instaurarea unui guvern supus legii islamice, acum şi-a declarat deschis intenţia de a ataca europenii şi americanii aflaţi în vacanţă în ţările din Maghreb. Mai nou, serviciile de informaţii au raportat stabilirea de legături din ce în ce mai strânse între acest grup şi Al-Shabaab. În acest moment, efectuează raiduri ofensive extrem de dure în Mauritania, Mali şi Niger. De remarcat că şi mai sângerosă decât acest grup se dovedeşte acum o mişcare care s-a desprins în 2011: MUJAO (Mişcarea pentru unicitatea şi jihadul în Africa de vest).

Ansar Dine („Apărătorii Religiei”)

Atenţie! Vorbim acum despre organizaţia extrem de activă şi de temută din Mali, cea a căror atacuri sângeroase au dus, în final, la declanşarea operaţiunii militare franceze SERVAL. Precizare necesară deoarece mai există şi un o altă organizaţie, „Frontul Ansar Dine”, şi ea foarte activă, dar în Siria. Cea din Mali, aflată sub conducerea lui Iyad Ag Ghali,  se formează în 2012. Culmea, tot în Mali, mai există o grupare foarte importantă care poartă exact acelaşi nume şi cu 800.000 de membri, dar intrat în legalitate începând cu 1992, condus de predicatorul Şerif Ousmane Haidara, la un moment dat vicepreşedinte al Înaltului Consiliu Islamic din Mali. Gruparea jihadistă are legături foarte strânse cu Al Qaeda din Maghrebul Isamic, împărtăşesc o ideologie comună şi îşi oferă reciproc sprijin logistic şi organizează raiduri comune sau chiar operaţiuni ofensive de amploare. Dispun de o forţă importantă (în jur de 8.000-10.000 de oameni), cu tabere de antrenament concentrate mai ales în nordul ţării.

Ideologia sa este limpede formulată, comună întregului spaţiu al fundamentalismului islamic:

„Începând de azi, ne angajăm în lupta armată fără milă pentru aplicarea Sharia... Cine este de acord cu poziţiţia noastră, este alături de noi. Sunem musulmanii din Mali şi obiectivul nostru este să convingem de bunăvoie sau cu forţa pe toţi ceilalţi să respecte Sharia. Nu dorim să avem o republică independentă separată, ci o republică islamică”. (relatare AFP, 2013).

Gruparea va rămâne în istorie ca fiind în avangarda a ceea ce a devenit acum acţiune comună pentru toate grupările jihadiste: dinamitarea unor zone unde de aflau monumente culturale care, în opinia lor, reprezentau o ofensă la adresa Sharia, în acest caz distrugând la Tombouctu relicve arhitecturale declarate de UNESCO unice în istoria lumii.

Boko Haram („Guparea predicatorilor Jihadului”)

Organizaţie din Nigeria fondată în 2002 de Mohamed Yusuf şi condusă acum de Abubakar Shekau, operează pe arii vaste din Nigeria (nord), nordul Camerunului, Niger, Ciad şi are comandamentul central situat în pădurea Sambissa din Nigeria, zonă de junglă extrem de greu accesibilă. A inaugurat un procedeu extrem de admirat în taberele de pregătire ale teroriştilor: răpirea de grupuri masive de oameni, terorizând populaţia şi obligând autorităţile la diverse formule de negociere şi plata de răscumpărări de ordinul zecilor de milioane de dolari. Începând din 2009, se spune că gruparea a răpit peste 500 de persoane, epsodul cel mai dramatic fiind cel din aprilie anul trecut, când „luptătorii” din Boko Haram au răpi un grup de 276 de eleve din localitatea Chibok. Este acum parte integrantă a Statului Islamic, dispunând de trupe foarte bine antrenate la nivelul războiului de gherilă şi dispunând de o reţea foarte bine pusă la punct de simpatizanţi care oferă o logistică ce premite celor câteva mii de jihadişti pe care-i are Boko Haram să poată ataca foarte departe de baza lor centrală şi să se refugieze apoi, pentru o perioadă relativ îndelungtă, în zone greu accesibile. Aceasta explică eşecul operaţiunilor armatei nigeriene sau a coaliţiei formate de mai multe state... şi aşa se explică strigătul de disperare al guvernatorului din Borno, Khassim Shettima care spunea în februarie anul trecut:

„Cei din Boko Haram sunt mai bine înarmaţi şi mai bine motivaţi decât propriile noastre trupe. În condiţiile existente acum, ne este absolut imposibil să-i învingem pe cei din Boko Haram”.

Emiratul Caucazului

Gruparea se naşte în 2007, conducătorul său iniţial fiind Doku Oumarov (decedat în 2014), revendicând formarea unui Stat Islamic în nordul Caucazului, extinzându-l în jurul fluviului Volga şi apoi înspre statele europene. Iată ce afirma, atunci, Doku Oumarov într-o întregistrare video:

„Nu cred că este necesar să delimităm acum Emiratul Caucazului. În primul rând, Caucazul este o zonă de război ocupată de necredincioşi şi de apostaţi, misiunea noastră fiind să facem din acest terioriu o zonă pur islamică şi să-i gonim de aici pe necredincioşi. În al doilea rând, după ce necredincioşii vor fi izgoniţi din regiune, trebuie să recucerim toate teritoriile care au fost la origine musulmane şi sunt acum mult dincolo de limitele geografice ale Caucazului”.

Organizaţia, condusă acum de Şeicul Ali Abou Mouhamed, este foarte prezentă în nordul Caucazului, în Daghestan, în Inguşeţia, în Kabardiono şi în Cecenia, dispunând, conform unor surse, şi de celule active în diferite ţări europene şi din Orientul Apropiat. Organizează atacuri în Inguşeţia (iunie 2004), Groznîi (august 2004), luare de ostateci la Beslan (septembrie 2004), atacuri teroriste în metroul de la Moscova (martie 2010), atentat la aeroportul Domodedovo din Moscova (ianuarie 2011), manifest în 2014 chemând adepţii la organizarea de atentate la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. 

Principalele grupări islamiste sunnite

Mişcarea Islamică din Uzbekistan (UIM)

Cu ajutorul direct al lui Bin Laden, mişcarea este fondată în 1997 de Djouma Namangani şi Tohir Yoldoş cu scopul declarat de a răsturna guvernul existent pentru a crea în loc un Califat islamist radical „pe toată întinderea Turkestanului” pe care îl consideră a fi regiunea din Asia Centrală situată între Marea Caspică şi zona Xinjiang din vestul Chinei. Din august 2012, organizaţia este condusă de Osman Ghazi, lider considerat unul dintre principalii programatori militari ai atacurilor locale împotriva obiectivelor uzbece, dar şi împotriva soldaţilor Forţei internaţionale din Afganistan. Organizaţia este autoarea unor atentate sângeroase în care îşi pierd viaţa militari ai Forţei internaţionale din Afganistan. Are celule prezente în Europa, în ianuarie 2013 fiind condamnat la Paris un înalt responsabil al mişcării, coordonatorul unei reţele de sprijin financiar.

Mişcarea Islamică Turkestanului de est (MITO)

Este fondată de Hasa Mahsum, un uigur din regiunea Kashgar din Xinjiang, ucis în 2003 de trupele pakistaneze. Organizaţia este acum activă în provincia chinez, dar şi în zonele tribale foarte greu accesibile din Pakistan, fiind acuzată în principal de China că este la originea tulburărilor grave şi foarte violente care izbucnesc cu regularitate în această zonă. Astfel, China a acuzat MITO de organizarea a peste 200 de incidente teroriste în provincia Xinjoang între 1990-2001, ultimele în serie fiind seria de explozii din  21 septembrie 2014. Se vorbeşte despre legături foarte strânse cu organizaţii născute pe vreme Al Qaeda şi acţionând acum independent, precum şi de o susţinere logistică primită acum din partea Statului Islamic de partea căreuia, conform unor rapoarte, ar lupta şi militanţi ai MITO.

Mişcări marginale, strict teritoriale şi îndepărtate? Nimic mai fals. Raza lor de acţiune, pe măsură ce în visterie le intră fonduri mai mult decât considerabile, începe să se apropie de dezideratul lor de a putea acţiona cu mult dincolo de frontiere, utilizând din plin toate armele terorii în scopul pe care îl afirmă răspicat: anihilarea Occidentului şi valorilor sale.