Intrăm, aşadar, abrupt în subiect, propunându-vă o împărţire de-a lungul demarcaţiilor geografice a ceea ce credem că ne va aduce 2016.

În Uniunea Europeană:

- odata cu venirea primăverii, valul de migraţie îşi va relua intensitatea de la finele lui 2015. Ca şi cauze, instabilităţii din Siria i se va alătura instabilitatea tot mai accentuată din Afghanistan, unde talibanii sunt într-o puternică revenire. În pofida acordului cu UE care i-a promis fonduri şi dezgheţarea negocierilor pentru aderare, Turcia nu va putea opri un nou val masiv de emigranţi, parte din cauza instabilităţii socio-politice pe care o va resimţi din plin în 2016 (o minoritate kurdă tot mai nesupusă, nemulţumirea socială în faţa încercărilor preşedintelui Erdogan de exercitare a unui control tot mai strict), parte pentru că nu are disponibilitate şi poate nici capacitate pentru a suplimenta eforturile umane/logistice necesare opririi valurilor de migranţi din ce în ce mai mari (fiind nevoită să se concentreze la altceva decât migranţi).

zona Schengen trece prin primul ei test social şi politic real. Statele membre, beneficiare din plin de pe urma componentei economice a Acordului, actionează însă unilateral în privinţa impunerii unor restricţii la frontieră sau, de ce nu, suspendării unora din atributele Schengen. Este de văzut dacă acordul va rezista în forma lui actuală sau va fi amendat cu prevederi care să statueze libertatea statelor membre de a decide unilateral în anumite privinţe/în anumite condiţii. Nu este de neglijat faptul că preşedinţia Consiliului UE este preluată de Olanda, unul dintre cei mai radicali membri Schengen (şi cel care a propus suspendarea acordului şi crearea unui mini-Schengen, împreună cu Austria, Germania, Luxemburg şi Belgia)

naţionalismul manifestat prin popularitatea câştigată de partidele cu astfel de doctrină sau doar prin tuşele discursive ale unor politicieni altfel normali, este tot mai prezent în sferele de conducere a statelor membre şi va destabiliza suplimentar Uniunea Europeană. Este de aşteptat înmulţirea insubordonărilor de tipul celor ale Ungariei şi Poloniei (pentru că 2016 e anul în care devin operaţionale decizii luate de Bruxelles şi contestate de state membre) dar şi la o efervescenţă a mişcărilor separatiste (Scoţia şi Catalunia). Efectului creat de aceste probleme i se va adăuga şi narativul din jurul BREXIT, care va ţine pe agendă tot anul următor problema ruperii uniunii/a viabilităţii ei în forma actuală.

- persistă problemele financiare şi economice ale Uniunii, personificate de Grecia. Cu o aderenţă din ce în ce mai fragilă în faţa propriilor alegători şi cu o opoziţie tot mai puternică (consolidată la început de 2016 şi în faţa creditorilor externi, prin venirea în fruntea ei a popularului Kyriakos Mitsotakis, fost ministru al Reformei Administrative), guvernul Tsipras va avea mari probleme în 2016 să rămână la putere, nu mai zicem să şi implementeze din mult-solicitatele reforme economice.

În Europa non-UE:

- 2016 va aduce o apropiere de occident a regiunii Balcanilor. Zona revine în agenda internaţională şi este de aşteptat o prezenţă tot mai stabilă a reprezentanţilor statelor vestice în regiune. Serbia a deschis în decembrie 2015 primele două capitole în cadrul procesului de aderare la UE (capitolele 32 şi 35) şi urmează să deschidă în prima jumătate a lui 2016 alte două (capitolele 23 şi 24) şi, deşi nu se vor înregistra progrese majore, este de notat că Bruxellesul arată hotărât să demonstreze că procesul de extindere în Balcani este la fel de activ ca în 2003 când a fost definit.

Muntenegru a primit invitaţia de aderare la NATO şi va fi adera oficial cu ocazia summitului de la Varşovia din iulie.

Ambele procese de extindere sunt privite cu ostilitate (disimulată şi, respectiv, nedisimulată) de către Rusia care va încerca să le destabilizeze, prin maşinăria sa de propagandă (în cazul Serbiei) şi prin "tratamente economice ostile" (în cazul Muntenegrului, unde capitalul rus deţine 30% din economie).

- Balcanii rămân pe hartă şi din punct de vedere al fenomenului terorist. Sărăcia şi ignoranţa fac comunităţile musulmane din Balcani (Albania, Macedonia, Kosovo, Bosnia) extrem de vulnerabile la a deveni baze de recrutare pentru ISIS şi al-Nusra. Venirea iernii a sporit numărul jihadiştilor balcanici care revin în regiune, radicalizaţi şi antrenaţi pentru luptă. Riscul pe care aceştia îl reprezintă rămâne extrem de dificil de cuantificat, agenţiile statale cu atribuţii în combaterea terorismului fiind depăşite aproape complet. 

culoarul balcanic de migraţie va rămâne complet operaţional şi în 2016, cu menţiunea că unele măsuri (gardul de la graniţa ungaro-sârbă, de exemplu) vor conduce la deschiderea unor noi variante (prin Bulgaria şi România). Politica statelor din regiune de beggar thy neighbour va amplifica retorica ostilă şi va împiedica revenirea relaţiilor bilaterale la un nivel normal.

- înca nu a trecut pericolul colapsului statal al Bosniei şi Herzegovina. 2016 este anul în care Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Yugoslavie va da verdictele într-o serie de dosare (de partea sârbă şi bosniacă) şi se asteaptă condamnări grele - fapt ce va adânci disonanţa între Republica Srpska şi Federaţia Bosnia şi Herzegvina, cele două entităţi care alcătuiesc Bosnia şi Herţegovina.

Rusia şi Ucraina:

- în contextul actual, este greu de crezut că conflictul din Ucraina îşi va găsi rezolvarea pe parcursul lui 2016. Nu se întrevăd, însă, nici elemente care sa indice o amplificare a lui, cel mai probabil va intra în faza de îngheţ. Ucraina va fi presată de UE tot mai tare să treacă la reforme economice şi juridice şi la eliminarea corupţiei iar, în subsidiar, i se va recomanda să îşi păstreze calmul în relaţia cu Rusia (altfel spus, să accepte îngheţarea conflictului până la un moment mai prielnic identificării unei soluţii).

retorica Rusiei legată de extinderea NATO ar putea fi insoţită în 2016 de acţiuni militare cu caracter demonstrativ (de ex. "exercitii de alarmare" în imediata vecinătate a NATO care să demonstreze viteza de mobilizare net superioară, la acest moment, trupelor aliate). Tot în plan militar, Rusia îşi va intensifica prezenţa în Siria, cu scopul de a-şi menţine poziţia strategică în negocierea viitorului regiunii. Cât priveşte relaţia cu Turcia, este probabil că în 2016 Rusia va afişa o mască a ignorării, preferând declaraţiile dispreţuitoare şi ostilitatea economică. Este prea importantă poziţia geostrategică faţă de NATO, câstigata prin intervenţia (costisitoare) din Siria, pentru a şi-o risca într-o dispută cu Turcia (stat NATO, până la urmă).

- intern, Rusia lui Putin va avea nevoie să contrabalanseze nemulţumirea socială (o economie în prăbuşire, măsurile împotriva societăţii civile şi a media ne aservite) cu acţiuni care să demonstreze statutul său de mare putere: iniţierea sau oprirea unor proiecte economice grandioase (vezi gazoductul cu Turcia), acorduri cu alte mari puteri (unul cu China, spre exemplu, nemulţumită de neinvitarea sa la Trans-Pacific Partnership).

Asia Centrală şi de Sud:

situaţia din Afghanistan se va deteriora, pe fondul incapacităţii palierului decizional de a stăpâni situaţia dar şi pe fondul ofensivei talibanilor pentru redobândirea poziţiei conducătoare. Cooperarea din ultima vreme cu Pakistanul va continua, fiind alimentată de problema comună pe care trupele talibane o constituie. Tot mai mulţi afghani, în lipsa apărării în faţa fenomenului extremist, vor alege migrarea către Europa de Vest.

relaţiile dintre India şi Pakistan vor continua la un nivel intens . Atât Narendra Modi cât şi Nawaz Sharif sunt extrem de activi în planul politicii externe, încercând să securizeze poziţia de lider regional fiecare pentru statul sau. Alături de cooperarea militară începută încă din 2015 cu bune rezultate (la nivel de schimb de intelligence dar şi sprijin reciproc împotriva radicalismului islamist), este posibilă punerea bazelor unei viitoare cooperări economice în cadrul unui acord de liber schimb şi ne-discriminarea accesului pe pieţe a bunurilor din cele două state. Nu se întrevede abordarea unor discuţii legate de disputa asupra Kashmirului. Situaţia rămâne fluidă, paşii înainte putand oricând să fie retractaţi (de ex., decizia Indiei de a vinde elicoptere de luptă Afghanistanului a transmis o undă de răceală în relaţiile bilaterale; orice nouă decizie similară poate determina Pakistanul să îşi reconsidere deschiderea la dialog).

Orientul Mijlociu şi Turcia

- nu se întrevede o finalitate pentru războiul din Siria în 2016. Deşi la un moment dat părea că Rusia va fi de acord cu înlăturarea lui Bashar al-Assad, ca precondiţie pentru pacificarea regiunii, regimul de la Kremlin tocmai ce şi-a reîntărit sprijinul pentru acesta. Infelxibilitatea Vestului, pe de altă parte, care susţine că nu există negociere dacă al-Assad nu va fi înlăturat, nu face decât să prelungească dezastrul umanitar şi instabilitatea regiunii. Tot mai des se aduce în discuţie ca potenţială soluţie un format de tipul Acordului de la Dayton (în care liderii ex-iugoslavi Milosevic, Izetbegovic şi Tudjman – toţi trei coordonatori ai unor operaţiuni calificate ulterior drept crime de război - au fost aduşi la aceeaşi masă cu lideri occidentali pentru a pune capăt războiului din Bosnia şi a permite înfiinţarea Bosniei şi Herţegovina) dar este greu de spus dacă se va ajunge aici.

Iran, al doilea producator de petrol din OPEC, poate exporta petrol îndată ce sancţiunile îi vor fi ridicate în 2016. Aceasta îi va consolida poziţia de lider regional dobândită cu atribute de strategie politică şi diplomaţie. Argumentul petrolului îi va asigura Iranului o deschidere şi din partea altor state, rezervate în a-şi exprima opinia până acum. Una din posibilităţile de valorificare a exportului de petrol este investirea în rafinării, în terţe state (acolo unde se exportă, de regulă), lucru care ar putea schimba optica şi chiar raporturile de putere ale Iranului cu alte state. Din punct de vedere al alianţelor, Iran rămâne legat de Rusia cu care cel mai probabil va strânge legaturile economice. Nu este de aşteptat, însă, manifestarea unor gesturi evidente în ce priveşte aprobarea deciziilor politice/militare ale Kremlinului.

- deşi situaţia la început de an este tensionată între Arabia Saudită şi Iran, este improbabilă o escaladare a violenţelor între cele două state. Argumentele se învârt în jurul preţului petrolului şi sunt favorizate de existenţa unei supape de presiune: conflictul din Siria, unde cele două se pot înfrunta prin părţile pe care fiecare le susţine.

- în Irak va continua lupta împotriva ISIS, cu câştiguri relevante. Este posibil ca la nivelul diplomaţiei cu uşile închise să se înceapă coagularea unor scenarii post-ISIS: refacerea balanţei shia-sunni la nivelul clasei conducătoare, tatonări ale elitei kurde care s-ar putea să nu se mai mulţumească aşa de usor doar cu o autonomie lărgită.

- poate mai mult ca oricare alt stat, Turcia se afla într-o poziţie extrem de dificilă, cu multiple probleme pe masă. 2016 ar putea aduce o intervenţie subtilă dar constantă în Turcia din partea puterilor occidentale: Statele Unite şi NATO au nevoie să demonstreze că flancul estic este în siguranţă, deci vor corecta orice derapaj geostrategic sau militar ar putea să facă preşedintele Erdogan în dorinţa lui de menţinere a puterii dobândite; UE are nevoie ca Turcia să asigure un control cât mai ferm la frontierele sale.

- vidul de putere din Libia şi uriaşele sale resurse petrolifere o fac o ţintă uşoară pentru ISIS. În contextul în care mişcarea radicală îşi vede ameninţate sursele de finanţare în Siria şi Irak, 2016 va aduce o  recrudescenţă a violenţelor în această ţară. Nu este exclusă chiar organizarea în Libia a unui centru de comandă ISIS, responsabil cu acte de violenţă în afara regiunii.

Israel şi Palestina. Situatia este din ce în ce mai dramatică, în pragul unei noi intifade (unii zic că a început deja). În plus Israelul are şi problema politică internă, cu premierul Benjamin Netanyahu şi partidul său aflându-se într-o alianţă instabilă (formată cu alte trei partide de ideologie naţionalistă, după îndelungi negocieri). Geostrategic vorbind, Israelul se află la un minim de popularitate în cancelariile occidentale (relaţia cu USA, în cazul în care aici vor câştiga alegerile Democraţii, fiind cea care va cântări cel mai greu). Palestina, pe de alta parte, se afla pe un trend ascendent în ce priveşte sprijinul unor state străine (până chiar şi Vaticanul) dar refuzul lui Mahmoud Abbas de a-şi numi, măcar, un succesor s-ar putea să coste scump.

- într-un dans cu doi paşi înainte şi unul înapoi, ISIS va continua să piardă teren pe toate fronturile. Deocamdată doar Rusia, dar în anul acesta şi alţii vor intensifica eforturile împotriva surselor de finanţare ale ISIS. Ofensiva militară va fi mult mai articulată în teren (se aşteaptă ca statele europene – Franţa şi Germania - să fie mai active) şi schimbul de intelligence va înclina consistent balanţa razboiului. Înmulţirea măsurilor anti-recrutare în Europa va limita fluxul de foreign fighters. Apariţia unor "alternative locale" cum este celula ISIS din Egipt, spre exemplu, face nenecesar pentru jihadistii din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii să se alăture frontului din Siria şi Irak. Situaţia are părţi pozitive (enunţate) şi părţi negative: lipsită de materialul propagandistic furnizat de eroismul pe frontul de luptă, ISIS se va reorienta către orchestrarea unor atentate în Vest, cu sprijinul jihadiştilor întorşi acasă.

China

- în contextul în care Coreea de Nord devine tot mai îndrăzneaţă din punct de vedere militar, rolul de super-putere mondială al Chinei va fi tot mai apelat pe parcursul lui 2016. Dependenţa economică aproape totală sub care Beijingul ţine Phenianul îl face principalul pion în încercările comunităţii internaţionale de a împiedica Coreea de Nord de la orice gest nesăbuit, care poate arunca în aer (chiar la propriu!) regiunea. Din punct de vedere tactic, poziţia convine de minune Chinei care capătă astfel o nouă pârghie de negociere a supremaţiei în Marea Chinei de Sud.

- reducerea vitezei de rulaj a motoarelor economiei chineze îi dă răgazul în 2016 liderului de la Beijing să se concentreze pe modernizarea armatei. Noi dotări (arme ultramoderne), noi atribuţii (de exemplu, pentru garda de coastă), noi şi consistente mişcări tactice pe uscat şi pe mare (vezi continuarea netulburată a construirii unor insule de uscat într-o zonă disputată de mai multe state din regiune) tensionează la un nivel fără precedent în ultimii ani relaţia Chinei cu Vietnam şi Filipine (ambele aliate ale SUA).

Aceasta a fost viziunea GlobalFocus despre ce se va întâmpla în anul în care tocmai am intrat. Ştim sigur că sunt aspecte care ne-au scăpat din vedere, ştim sigur că relevanţa atribuită de noi unor evenimente nu este aceeaşi pe care le-o atribuie experţi, poate, pe diferite domenii.

Din multe privinţe, ce ne-am propus noi seamănă mai degrabă cu ceea ce se întâmplă în interiorul aşa-ziselor red-team, însărcinate cu creionarea unor scenarii de război improbabile dar posibile.

Climatul internaţional dominat de violenţă, incertitudinile şi chiar haosul care caracterizează regiuni întregi de pe glob, de ce nu chiar luptele electorale din state puternice (SUA şi Germania se disting) care se pot finaliza cu schimbarea totală a unor viziuni politice, fac extrem de dificil orice demers de predicţie pentru 2016. Fie că se vor adeveri sau nu, previziunile de mai sus trebuie citite în cheia a ceea ce considerăm că va ocupa agenda mondială în anul 2016.

Aproape că nu poate fi imaginat un moment mai bun decât acesta pentru a ne aminti proverbul “Hope for the best but prepare for the worst!


de Rufin Zamfir