Ucraina- teatrul de confruntare între două abordări incompatibile cu privire la modelul de dezvoltare a unui stat în secolul XXI

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Războiul Rece 2.0

„Lucrurile care par permanente şi dominante într-un anumit moment al istoriei se pot schimba în prezent pur şi simplu cu o viteză uluitoare.” - George Friedman, „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI”.

Citesc în mod regulat revista Foreign Policy, deoarece această publicaţie quality conţine analize coerente, lipsite de subiectivism. În numărul din iunie, mi-a atras atenţia articolul cu titlul „Mai mult decât un Război Rece 2.0”, semnat de Simona R. Soare, cercetătoare la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM) din Bucureşti.

Dintre toate interpretările asupra revizionismului rusesc din ultima perioadă, consider următoarea versiune ca fiind cea mai pertinentă: pe măsură ce planurile de extindere ale NATO şi UE avansează tot mai mult spre est, Federaţia Rusă şi-a dezvoltat un instrument defensiv, de oprire a influenţei unui model de dezvoltare statală pe care nu îl agreează. Prin umare, recenta criză din Ucraina reprezintă un prim moment de tensiune din noul Război Rece, ce este de fapt o confruntare între modelele rusesc şi occidental de dezvoltare economică, politică şi societală:

       

      

       1.    Modelul european, liberal şi capitalist

       2.    Modelul euroasiatic, autarhic şi autoritar

Roata s-a întors - acest demers al Rusiei lui Putin are multe similitudini cu politica de îndiguire a comunismului asiatic, iniţiată de preşedintele american Harry Truman la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Americanii au ales tactica atragerii Greciei şi Turciei în blocul occidental, însoţită de promisiunea de a interveni în orice regiune de pe glob unde era iminentă instalarea comunismului. În secolul XXI Rusia s-a bazat pe pivoţii geopolitici - cheie Belarus şi Ucraina şi pe sprijinirea secesionismului etnic din Osetia de Sud, Abhazia şi Transnistria, mai nou din Crimeea şi Ucraina de Est, în încercarea de a opri extinderea euroatlantică. 

Desigur, acest demers al Rusiei este realizat într-o manieră grosieră, tipic asiatică. În acest sens, îmi vin în minte cuvintele lui J.F.Kennedy, din celebrul discurs ţinut în Berlinul de Vest, pe 26 iunie 1963:„Democraţia nu este perfectă, dar noi nu am fost niciodată în situaţia de a construi un zid pentru a împiedica poporul nostru să ne părăsească", un exemplu ce relevă, cel puţin în teorie, diferenţa dintre viziunile occidentală şi rusească, în ceea ce priveşte modul de abordare a unei situaţii anume.

Tactica faptului împlinit (fait accompli), responsabilă de schimbarea balanţei de putere în Europa de Est, pentru prima dată după sfârşitul Războiului Rece.

Ucraina

În diplomaţie, tactica fait accompli presupune iniţierea unei acţiuni surpriză, menită să îl plaseze pe cel care a iniţiat-o într-o poziţie favorabilă în cadrul negocierii ce urmează a se desfăşura. Anexarea Republicii Autonome Crimeea, în martie 2014, se încadrează în această descriere, fiind o acţiune care a adus un important succes strategic pentru Federaţia Rusă: în primul rând apărarea şi promovarea intereselor în vecinătatea apropiată (vestică şi sud vestică).

În lucrareaUrmătorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI”,o excelentă analiză prospectivă a lumii actuale, George Friedman a prezis că Europa de Est va rămâne şi pe viitor o zonă în care interesele americane şi ruse se vor intersecta. Însă, Simona R. Soare avertizează că miza strategică a Occidentului în această regiune este net mai mică decât a Rusiei.

 Răspunsul Alianţei, la summitul de la Wales (4-5 septembrie 2014)

Conform articolului Mai mult decât un Război Rece 2.0”, la următorul summit NATO, se va pune în discuţie necesitatea regândirii poziţionării trupelor şi facilităţilor existente ale Alianţei spre centrul şi estul Europei, pentru a echilibra prezenţa militară aliată în această regiune cu cea din Europa Occidentală, în implementarea unor strategii de tipul anti-acces/area denial (A2/AD) în raport cu Rusia în Europa de Est. În acest context, România, Polonia şi ţările baltice vor face parte, inevitabil, din prima linie a confruntării strategice NATO-Rusia.

Se pare că acesta ar putea fi cel mai bun răspuns al Occidentului, în condiţiile în care tactica descurajării prin aplicarea sancţiunilor economice nu are efecte vizibile. Potenţialul economic al Rusiei îi permite acesteia să îşi ajusteze treptat politicile comerciale şi economice.

Revenirea geopoliticii pe scena internaţională

George Friedman avertiza încă din 2009, când era iniţiată resetarea relaţiilor ruso-americane, că un nou Război Rece, mai puţin înspăimântător şi mai puţin global decât primul”, va atrage toată atenţia după încheierea războiului americano-islamist”. Evenimentele din 2014 dovedesc veridicitatea previziunii analistului Stratfor: retragerea armatei SUA din Orientul Mijlociu, respectiv acţiunile explicite ale Rusiei de reorganizare a vechii sfere de influenţă.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite