Ucraina - naraţiunea pe care Occidentul nu o aude
0
Nu toată lumea împărtăşeşte punctul de vedere al NATO - că Rusia este în întregime de vină pentru acest război catastrofal, se arată într-un articol postat pe bbc.com.
„Ucraina şi aliaţii săi, inclusiv Londra, ameninţă Rusia în ultimii 1.000 de ani, să mute NATO la graniţele noastre, să ne anuleze cultura – ne-au intimidat de mulţi, mulţi ani”. Aşa a declarat Yevgeny Popov, membru al Dumei (parlamentului) rus şi o prezentatoare TV influentă din Rusia, la BBC Ukrainecast pe 19 aprilie . „Desigur, planurile NATO pentru Ucraina reprezintă o ameninţare directă pentru cetăţenii ruşi”.
Părerile sale au fost atât surprinzătoare, cât şi lămuritoare cu privire la naraţiunea foarte diferită prezentată de Kremlin, în comparaţie cu modul în care este privită în Occident invazia din Ucraina. Pentru urechile europene şi occidentale, aceste declaraţii sună aproape de neînţeles, chiar echivalând cu o desconsiderare flagrantă pentru dovezile documentate cu atenţie. Cu toate acestea, astfel de declaraţii sunt doar câteva dintre credinţele clamate nu numai de susţinătorii Kremlinului din Rusia şi din întreaga populaţie de acolo, ci şi din alte câteva părţi ale lumii.
După ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, ONU a organizat un vot de urgenţă - 141 de naţiuni din 193 de state membre ONU au votat o săptămână mai târziu pentru a condamna invazia. Dar o serie de ţări majore au ales să se abţină, inclusiv China, India şi Africa de Sud. Aşa că ar fi greşit ca liderii occidentali să creadă că întreaga lume împărtăşeşte punctul de vedere al NATO - că Rusia este în întregime de vină pentru acest război catastrofal - pentru că nu este aşa.
Aşadar, de ce sunt atât de multe ţări în expectativă în legătură cu invazia Ucrainei de Rusia?
Există multe motive, de la interesul propriu economic sau militar, până la acuzaţiile de ipocrizie occidentală până la trecutul colonial al Europei. Nu există o mărime unică pentru toate. Fiecare ţară poate avea propriile sale motive pentru a nu vrea să condamne public Rusia sau să-l supere pe preşedintele Putin.
„Fără limite” pentru cooperare
Să începem cu China, cel mai populat stat din lume, cu peste 1,4 miliarde de oameni, dintre care majoritatea îşi primesc ştirile despre Ucraina din mass-media controlată de stat, la fel ca majoritatea oamenilor din Rusia. China a primit un vizitator de renume la Jocurile Olimpice de iarnă cu puţin timp înainte ca invazia Ucrainei să înceapă pe 24 februarie - preşedintele Putin. Un comunicat chinez emis ulterior spunea că „nu există nicio limită pentru cooperarea celor două ţări”. Deci Putin l-a informat pe omologul său chinez, Xi Jinping, că era pe cale să lanseze o invazie pe scară largă a Ucrainei? Absolut nu, spune China, dar este greu de imaginat că nu ar fi existat nici măcar un indiciu despre ceea ce avea să vină, din partea unui vecin atât de important.
China şi Rusia pot ajunge într-o zi prin a fi rivale strategice, dar astăzi sunt parteneri şi împărtăşesc un dispreţ comun, la graniţa cu duşmănia, faţă de NATO, Occident şi valorile sale democratice. China s-a ciocnit deja cu SUA din cauza expansiunii militare chineze în Marea Chinei de Sud . Beijingul s-a ciocnit, de asemenea, cu guvernele occidentale în privinţa tratamentului acordat populaţiei sale uigure, a zdrobirii democraţiei în Hong Kong şi a promisiunii repetate frecvent de a „readuce Taiwanul la sânul familiei”, cu forţa, dacă este necesar.
Aşadar, China şi Rusia au un inamic comun în NATO, iar viziunea guvernelor lor asupra lumii se infiltrează la populaţiile ambelor ţări, astfel încât, în cea mai mare parte, pur şi simplu nu împărtăşesc atitudinea Occidentului de a condamna invazia şi nici vreun sentiment de respingere şi condamnare a presupuselor crime de război.
India şi Pakistanul au propriile lor motive pentru a nu dori să antagonizeze Rusia. India primeşte o mare parte din armele sale de la Moscova şi, după recenta sa ciocnire cu China din Himalaya, India pariază că într-o zi ar putea avea nevoie de Rusia ca aliat şi protector.
Prim-ministrul recent înlăturat din Pakistan, Imran Khan, a fost un critic înverşunat al Occidentului, în special al SUA. Pakistanul primeşte şi arme de la Rusia şi are nevoie de binecuvântarea Moscovei pentru a ajuta la securizarea rutelor comerciale către teritoriul său nordic aparţinând Asiei Centrale. Prim-ministrul Khan a continuat cu o vizită pre-planificată pentru a-l vedea pe preşedintele Putin pe 24 februarie, chiar în ziua în care Rusia a invadat Ucraina. Atât India, cât şi Pakistanul s-au abţinut la votul ONU pentru a condamna invazia.
„Ipocrizie şi standarde duble”
Apoi este acuzaţia, împărtăşită de mulţi, mai ales în ţările cu majoritate musulmană, că Occidentul, condus de cea mai puternică naţiune a sa - SUA - este vinovat de ipocrizie şi standarde duble. În 2003, SUA şi Marea Britanie au ales să ocolească ONU - şi o mare parte din opinia mondială - invadând Irakul pe motive false, ducând la ani de violenţă. Washingtonul şi Londra au fost, de asemenea, acuzate că au contribuit la prelungirea războiului civil din Yemen, prin înarmarea Royal Saudi Air Force, care efectuează frecvente atacuri aeriene acolo în sprijinul guvernului oficial al ţării.
Pentru multe state din Africa există alte motive, legate de tradiţia istorică, în joc. În perioada sovietică, Moscova a furnizat masiv arme pe continent, încercând să înfrunte influenţa SUA şi a Vestului, de la Sahara până la Cap (în Africa de Sud, n.ed.).
În unele locuri, moştenirea colonizării vest-europene în secolele al XIX-lea şi al XX-lea a dus la un resentiment de durată faţă de Occident, care se manifestă şi astăzi. Franţa, care a dus trupe în Mali în 2013 - pentru a preveni o preluare de către Al-Qaeda a întregii ţări - nu este populară în fosta sa colonie. Aşa că acum cea mai mare parte a trupelor franceze au plecat, pentru a fi înlocuite de mercenarii ruşi susţinuţi de Kremlin ai Grupului Wagner.
Şi unde se află Orientul Mijlociu în această privinţă? Nu este o surpriză că Siria - împreună cu Coreea de Nord, Belarus şi Eritreea - au susţinut invazia Rusiei. Preşedintele Siriei Bashar Al-Assad se bazează foarte mult pe Rusia pentru supravieţuirea sa, după ce ţara sa a riscat să fie invadată de luptătorii ISIS în 2015.
Dar chiar şi aliaţi ai Occidentului de lungă durată, cum ar fi Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU), deşi au susţinut votul ONU, au fost relativ muţi în criticile lor la adresa Moscovei. Conducătorul de facto al Emiratelor Arabe Unite, Prinţul Moştenitor Mohammed bin Zayed, are o relaţie bună cu Vladimir Putin - fostul său ambasador la Moscova a fost cu el în excursii de vânătoare.
De asemenea, merită să ne amintim că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman are o relaţie în mare parte disfuncţională cu preşedintele Biden. Aşa de mare este antipatia lor reciprocă, încât cei doi bărbaţi de stat refuză să preia apelurile reciproce. Înainte de asta, când liderii lumii s-au adunat la Buenos Aires pentru Summitul G20 - la sfârşitul lui 2018, la doar câteva săptămâni după ce Occidentul l-a acuzat pe prinţul moştenitor saudit că a ordonat uciderea înfiorătoare a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi - majoritatea liderilor occidentali i-au fost ostil şi s-au manifestat extrem de rece cu prinţul saudit. Putin, dimpotrivă, a fost extrem de prietenos cu acesta. Nu este ceva ce liderul saudit să fi uitat atât de repede.
Nimic din toate acestea nu înseamnă însă că toate aceste ţări menţionate susţin activ această invazie, în afară de Belarus. Doar cinci state au votat în favoarea acesteia la 2 martie la ONU, iar unul dintre acestea a fost Rusia. De aceea, din mai multe motive, Occidentul nu poate presupune că restul lumii împărtăşeşte viziunea sa despre Putin, nici despre sancţiuni, nici despre dorinţa Occidentului de a se confrunta deschis cu invazia Rusiei şi cu oferirea de provizii de arme din ce în ce mai letale pentru Ucraina.
Se încarcă comentariile...
